Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbaţii cu vârsta de încorporare din Ucraina nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă

Ministerul ucrainean al Apărării le-a interzis bărbaţilor care au vârsta de încorporare în armată să-şi părăsească localităţile de reşedinţă, Statul Major al armatei cerând înţelegere pentru această decizie într-o postare pe Facebook, scrie DPA.

Ordinul are la bază o lege din anul 1992 privind mobilizarea. Astfel, bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani au nevoie de permisiunea comisariatului lor militar local pentru a putea părăsi districtul unde sunt înregistraţi. Controale se desfăşoară în special la graniţele districtelor şi la limitele localităţilor.

Respectiva postare pe Facebook a atras în scurt timp sute de comentarii iritate. Ministerul Apărării este acuzat acolo de ''idioţenie'', în timp ce unii atrag atenţia că decizia acestuia ar putea încuraja corupţia din cadrul comisariatelor militare, iar alţii se tem de amplificarea haosului economic, întrucât şoferi de camioane şi autobuze nu-şi vor mai putea desfăşura activitatea.

Numeroşi ucraineni nu locuiesc la adresa unde sunt înregistraţi în acte. În urma invaziei ruse, zeci de mii de bărbaţi care au vârsta de încorporare au fugit în zone mai sigure din vestul Ucrainei.

După declanşarea războiului şi declararea legii marţiale în luna februarie, bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu mai au dreptul să părăsească ţara. Cu toate acestea, gărzile de frontieră reţin cu regularitate bărbaţi care încearcă să treacă graniţa în Republica Moldova sau în statele UE vecine.

Citește și
Kremlinul susține că unități militare ucrainene se retrag din orașul Severodonețk
Șeful spionajului militar ucrainean: Războiul va dura până în 2023. Până atunci, vom recupera teritoriile ocupate de ruși

În acest timp, pe frontul din estul ţării, după ce au pierdut şi oraşul Lisiceansk din provincia Lugansk, trupele ucrainene încearcă să oprească înaintarea rusă către vest şi către două oraşe din provincia învecinată Doneţk, Sloviansk şi Kramatorsk.

În zona oraşului Siversk, între Lisiceansk şi Sloviansk, armata ucraineană pare să încerce stabilirea unei linii defensive între această localitate şi oraşul Bahmut, situat mai la sud. Locuitori ai acestuia intervievaţi de AFP vorbesc despre bombardamente tot mai intense în ultimele zile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult