Avertizare de călătorie pentru Grecia: Temperaturi de peste 40 de grade și risc ridicat de producere a incendiilor
Temperaturi care vor atinge valoarea de până la 43 de grade Celsius, în intervalul 11 - 17 iulie, pentru întreg teritoriul ţării.
Autorităţile elene au emis şi o avertizare privind creşterea riscului apariţiei incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile ridicate (cu 5-7 grade Celsius peste media anuală normală), gradul foarte scăzut de umiditate al combustibililor naturali (crengi, vegetaţie, frunze, ace de pin uscate) şi existenţa condiţiilor de propagare rapidă a unor potenţiale focare, din cauza intensificării vitezei vântului.
MAE reaminteşte cetăţenilor români că legislaţia elenă interzice şi sancţionează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc şi poate genera, astfel, apariţia unui focar de incendiu.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web atena.mae.ro, salonic.mae.ro, ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.