Autorul atacului armat de la Gay Pride din Oslo în 2022, condamnat la pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare
Galerie foto
Este vorba de norvegianul de origine iraniană, Zaniar Matapour, care a deschis focul, în iunie 2022, la două baruri în capitala norvegiană, unul gay, un atac soldat cu doi morţi şi nouă răniţi, relatează AFP.
Zaniar Matapour a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, o pedeapsă care poate fi prelungită pe termen nedefinit,
În noaptea de 24 spre 25 iunie 2022, în timpul săptămânii Gay Pride, Zaniar Matapour a deschis focul în două baruri, la Oslo, unul gay, a ucis două persoane şi a antrenat anularea evenimentelor. Alte nouă persoane au fost rănite.
Zaniar Matapour, în prezent în vârstă de 45 de ani, care a jurat credinţă Statului Islamic (SI), a fost găsit vinovat de ”act terorist agravant”.
”Nu există nicio îndoială că atacul lua ca ţintă homosexuali”, stabileşte tribunalul din Oslo în verdict.
”Obiectivul era atât să omoare cât mai mulţi homosexuali posibil, cât şi să inducă un sentiment de teroare în rândul homosexualilor în general”, potrivit instanţei.
Autorul atacului a fost condamnat la plata a peste 100 de milioane de coroane norvegiene (8,8 milioane de euro) părţilor civile.
Imobilizat de către trecători imediat după atacul armat, Matapour nu a vorbit niciodată despre motivele sale şi a pledat nevinovat.
Nu exista nicio îndoială că el este autorul atacului, însă rămân semne de întrebare cu privire la responsabilitatea sa penală.
Apărarea susţine că Matapour, diagnosticat cu o schizofrenie paranoidă în trecut, nu avea discernământ la momentul faptelor.
Problema sănătăţii sale mentale mentale i-a împărţit pe experţii psihiatri, care l-au urmărit în timpul detenţiei provizorii.
Dacă instanţa ar fi urmat această linie, Matapour ar fi fost internat într-o instituţie psihiatrică securizată.
”Curtea a stabilit că Matapour înţelegea perfect ceea ce făcea înainte şi în timpul atacului”, se arată în hotărâre.
Potrivit rechizitoriului acuzării, condamnarea sa la 30 de ani de închisoare cu prelungire şi la un minim de 30 de ani de închisoare, înseamnă că va putea fi ţinut după gratii atât timp cât va fi considerat periculos pentru societate.
În timpul procesului, care s-a desfăşurat de la jumătatea lui martie şi până la jumătatea lui mai, apărarea a pus în discuţie serviciul intern norvegian de informaţii (PST), acuzând un agent infiltrat că a provocat trecerea la fapte prin încurajarea lui Matapour să jure credinţă SI.
Însă tribunalul nu i-a dat dreptate cu privire la aceste acuzaţii.
Atacul armat a şocat Norvegia, o ţară cu valori tradiţional liberale, şi a antrenat anularea Gay Pride, programat să aibă loc doar la câteva ore după atac.
Presupusul ”creier” al atacului, Arfan Bhatti, un islamist în vârstă de 46 de ani bine-cunoscut în Norvegia, a fost extrădat la 3 mai de către Pakistan, unde s-a instalat înainte de atac.
Arfan Bhatti urmează să fie judecat ulterior.