„Este atât de multă zăpadă, încât piloţii nu pot vedea luminile”. Aeroportul din Oslo a fost închis din cauza ninsorilor

62418376
Profimedia

Principalul aeroport din Oslo a fost închis miercuri din motive de securitate în urma căderilor masive de zăpadă în regiunea capitalei Norvegiei, iar alte servicii de transport feroviar şi transport public au suferit de asemenea întârzieri severe sau anul

Aeroportul din Oslo va rămâne închis cel puţin până la ora 13:30 GMT, dar perioada ar putea fi extinsă, au precizat operatorii, potrivit Reuters.

„Este extrem de rar... este atât de multă zăpadă, încât piloţii nu pot vedea luminile de pe sol, aşa că am oprit toate zborurile care vin sau care pleacă”, a spus un purtător de cuvânt al operatorului aeroportuar Avinor.

„Siguranţa este pe primul loc”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Avinor a precizat că le-a cerut pasagerilor să monitorizeze informaţiile comunicate de companiile lor aeriene pentru a afla informaţii suplimentare.

Mersul trenurilor în regiuni din estul Norvegiei a fost de asemenea sistat miercuri din cauza condiţiilor meteo, a anunţat într-un comunicat operatorul feroviar Bane Nor. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62399283
Putin „a precipitat practic tot ceea ce a încercat să prevină” cu invazia Ucrainei, spune Blinken
Președintele rus Vladimir Putin a „precipitat practic tot ceea ce a încercat să prevină” lansând o invazie împotriva Ucrainei pentru a separa Kievul de Occident, a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken la o discuție la Davos, Elveția.
60191617
Michelle Obama împlinește 60 de ani. Imagini de colecție cu Prima Doamnă a Statelor Unite | GALERIE FOTO
Fosta Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, împlinește pe 17 ianuarie 60 de ani.  
62418318
Donald Trump și-a lansat în forță campania electorală în New Hampshire, după discursul xenofob din Iowa
După discursul xenofob din Iowa, Donald Trump și-a lansat în forță campania pentru alegerile primare din New Hampshire.