Anunț sumbru al OMS despre Europa: „Va fi mai rău. În octombrie și noiembrie vom avea mulți morți”
„Va fi mai greu. În octombrie, în noiembrie vom vedea o mortalitate mai ridicată”, a declarat Hans Kluge, directorul pentru Europa al OMS. El a explicat că vor fi mai multe decese deoarece vor exista mai multe cazuri - tendinţă deja observată, însă deocamdată cu un număr de morţi aproape stabil.
„Suntem într-un moment unde ţările nu doresc să audă acest tip de veşti proaste, iar eu înţeleg asta”, a spus oficialul, care a adăugat şi 'un mesaj pozitiv': 'pandemia se va opri, la un moment dat'.
Reprezentanţii celor 55 de state membre ale OMS Europa se întâlnesc luni şi marţi pentru a se informa reciproc despre măsurile de combatere a epidemiei şi pentru a conveni asupra strategiei pe următorii cinci ani. Kluge i-a avertizat să nu se aştepte la încheierea epidemiei odată cu apariţia unui vaccin.
„Aud tot timpul: 'vaccinul va însemna sfârşitul epidemiei”. Bineînţeles că nu!', a spus reprezentantul OMS Europa, cu sediul la Copenhaga. ”Nu ştim nici măcar dacă vaccinul va fi eficient pentru întreaga populaţie. Anumite indicii primite arată că va fi eficient pentru unii, dar pentru alţii nu. Iar dacă din acest motiv va trebui să comandăm vaccinuri diferite, ce coşmar logistic”, a adăugat medicul belgian.
„Sfârşitul acestei pandemii va veni în când, ca o comunitate, vom fi învăţat să trăim cu pandemia. Iar asta depinde de noi. Este un mesaj foarte pozitiv”, a susţinut Kluge.
În Europa, în special în Spania şi Franţa, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus este în creştere evidentă de câteva săptămâni. Vineri, statele europene membre ale OMS au raportat peste 51.000 de cazuri noi, mai mult decât în aprilie, arată datele publicate de organizaţie. În acelaşi timp, numărul zilnic de decese este aproximativ acelaşi ca la începutul lui iunie, în jur de 400-500, conform aceleiaşi surse.
Sursa: Agerpres
Etichete: OMS , coronavirus , europa , decese , avertisment
Dată publicare: 14-09-2020 11:16