Analiză AFP: Putin și Poroșenko, pricipalii beneficiari ai crizei din Marea Azov
Consideraţiile de politică internă interferează cu provocările strategice şi militare în Marea Azov în această nouă escaladare a tensiunilor între cele două foste republici „surori” din cadrul Uniunii Sovietice, arată o analiză AFP, conform Agerpres.
La Moscova, omul forte al Rusiei, Vladimir Putin, şi-a văzut popularitatea - foarte ridicată timp îndelungat - prăbuşindu-se pe fondul problemelor economice şi a unei nemulţumiri fără precedent faţă de nepopulara reformă a sistemului de pensii.
Potrivit celui mai recent sondaj al Centrului Levada, considerat independent, doar 40% dintre ruşi ar fi dispuşi să voteze astăzi pentru Putin, în contextul în care acesta a fost reales în martie cu 77% din voturi încă din primul tur de scrutin.
Astfel, 61% dintre ruşi îl consideră personal „responsabil” pentru problemele ţării.
„Deturnarea atenţiei de la aceste probleme este în interesul autorităţilor. Sondajele (privind popularitatea) arată o scădere la toate nivelurile guvernului, inclusiv la nivel prezidenţial. Acesta este cel mai simplu mod de a-şi proteja popularitatea”, explică analistul rus Konstantin Kolaciov.
În pofida anumitor reforme economice şi a revenirii creşterii, Rusia încearcă să se redreseze după recesiunea din anii 2015 şi 2016, notează AFP.
Sancţiunile occidentale impuse acestei ţări după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea şi scăderea preţului la petrol au înrăutăţit situaţia. Dacă Putin promite o creştere economică anuală de 4% şi reducerea la jumătate a ratei sărăciei până în 2024, Banca Mondială prognozează o creştere a PIB-ului sub 2% pe an pentru 2019 şi 2020.
Creşterea vârstei de pensionare, aprobată de preşedintele rus la începutul lunii octombrie, a provocat un val de revoltă şi manifestaţii masive, fapt rar întâlnit în Rusia.
Conflictul dintre cele două țări i-ar putea face pe oameni să uite de nemulțumiri
Un nou conflict cu Ucraina şi fervoarea naţionalistă pe care o provoacă, bine sprijinită de presa oficială rusă, i-ar putea face pe oameni să uite de această nemulţumire, consideră Kalaciov.
„Dacă te uiţi la discuţiile de pe reţelele sociale, aceasta are efect deja. Putem vedea din nou sentimente de înflăcărare patriotică şi ucrainofobie (...) A vorbi despre un posibil război este o modalitate bună de a distrage atenţia”, mai explică el.
În Ucraina, adversarul înfocat al lui Putin, omologul său Petro Poroşenko, care şi-ar dori să fie reales pentru al doilea mandat prezidenţial în alegerile din 31 martie, se confruntă cu probleme similare.
Ales din primul tur de scrutin în urma revoltei proeuropene din Maidan Nezaliojnosti (Piaţa Independenţei din Kiev), care a dus în 2014 la fuga predecesorului său prorus Viktor Ianukovici în Rusia, Poroşenko nu are un mandat uşor.
Anexarea Crimeii, războiul cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei, soldat deja cu peste 10.000 de morţi şi aproape 1,7 milioane de persoane strămutate în patru ani, o gravă criză economică şi măsuri de austeritate, etc. Ucrainenii îşi critică liderii pentru gestionarea acestor crize care nu se mai termină.
În prezent, şeful statului nu figurează decât pe a treia sau chiar pe a patra poziţie printre candidaţii la prezidenţiale, cu doar 10% din intenţiile de vot faţă de 20%, cu cât este creditată lidera formaţiunii Batkivşcina (Patria), Iulia Timoşenko, fost premier, situată în fruntea sondajelor.
În acest context, confruntarea navală cu Rusia înlesneşte situaţia lui Poroşenko, care a reuşit să impună luni parlamentului introducerea legii marţiale pentru 30 de zile, chiar dacă în faţa opoziţiei deputaţilor a fost nevoit să reducă la jumătate durata acesteia - ceruse iniţial 60 de zile - şi să limiteze acţiunea sa doar în regiunile de frontieră.
Aceasta i-ar putea aduce 10 puncte suplimentare în sondaje, a apreciat expertul ucrainean pe probleme politice Oleksandr Medvedev.
În calitate de comandant suprem al armatei, Petro Poroşenko apare în această perioadă ca „şeful, pe care toată lumea îl ascultă şi discută cu el”, explică expertul citat. ”Tot restul, inclusiv critica situaţiei economice, a trecut în plan secund, există teama de un război care eclipsează totul”, mai spune el.
Legea marţială„urmăreşte să consolideze imaginea lui Poroşenko drept apărător al Ucrainei (...) şi să reorienteze campania' de la teme sociale spre „securitatea naţională”, a declarat o sursă din anturajul preşedintelui, citată de agenţia de presă RBC-Ukraina.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , vladimir putin , marea azov , petro porosenko
Dată publicare: 27-11-2018 19:44