Rusia a avertizat Ucraina împotriva încercărilor de revizuire a statutului Mării Azov

61999746
Getty

Rusia a avertizat miercuri seara Ucraina împotriva tentativelor de a revizui statutul actual al Mării Azov, demers care ar veni în contradicţie cu legislaţia internaţională, se menţionează într-o declaraţie a Ministerului de Externe rus.

'Federaţia Rusă este deschisă unui dialog constructiv cu privire la situaţia din jurul Mării Azov şi doreşte să avertizeze Ucraina împotriva încercărilor de a revizui statutul actual al Mării Azov ca apă internă a celor două ţări, ceea ce ar fi în contradicţie cu dreptul internaţional', declară MAE rus, îndemnând Kievul 'să se abţină de la orice aventuri care vizează stabilirea unilaterală a frontierei de stat în Marea Azov, pe care Rusia nu o va recunoaşte', potrivit Agerpres.

Rusia avertizează că 'responsabilitatea pentru posibila agravare a situaţiei în zona Mării Azov şi a strâmtorii Kerci va aparţine Ucrainei şi statelor care susţin acţiunile provocatoare ale acesteia' şi respinge toate acuzaţiile Kievului de acţiuni 'agresive' şi 'ilegale' în Marea Azov şi în strâmtoarea Kerci.

În acelaşi timp, Moscova a respins criticile Uniunii Europene potrivit cărora ea este cauza tensiunilor cu Ucraina în Marea Azov de la construirea podului Crimeii peste strâmtoarea Kerci şi a acuzat Kievul de militarizarea zonei, conform declaraţiei menţionate, citată de EFE. 'În pofida declaraţiilor Kievului şi Bruxellesului, Rusia nu şi-a crescut prezenţa militară în Marea Azov. Forţele (ruse) desfăşurate acolo sunt utilizate în cea mai mare parte pentru a proteja podul Crimeii', susţine MAE rus.

Potrivit diplomaţiei ruse, 'acţiunile Ucrainei, care a anunţat construirea unei baze navale la Berdiansk şi care închide periodic zone din Marea Azov pentru a efectua exerciţii cu tiruri de artilerie, vizează tocmai militarizarea Mării Azov'.

'Rusia este profund îngrijorată de încercările persistente ale Ucrainei de a agrava situaţia din Marea Azov şi regretă că politica antagonistă a Kievului de a destabiliza relaţiile ruso-ucrainene găseşte sprijin în unele ţări, inclusiv în ţările membre a Uniunii Europene', susţine MAE rus.

În acelaşi comunicat, diplomaţia rusă subliniază că, de la 'reunificarea peninsulei Crimeea şi a Sevastopolului' cu Rusia, acţiunile desfăşurate de Moscova în apele menţionate sunt în conformitate cu dreptul internaţional, vizează garantarea securităţii şi corespund amplorii ameninţărilor provenind din partea extremiştilor, 'inclusiv din partea ucrainenilor'.

În ceea ce priveşte inspecţiile navelor, considerate excesive de Kiev şi UE, care acuză Rusia de blocadă maritimă împotriva porturilor ucrainene, Moscova le consideră 'justificate' şi 'legale'. 'Creşterea numărului acestora din aprilie 2018 corespunde consolidării măsurilor de securitate în strâmtoarea Kerci din cauza dării în exploatare, în primul rând, a podului din Crimeea şi nu a dorinţei de exercitare a presiunii politice sau economice asupra Ucraina, aşa cum sunt prezentate lucrurile la Kiev, Washington şi Bruxelles', mai spune diplomaţia rusă.

Potrivit MAE rus, aproape jumătate (48%) din navele inspectate în luna aprilie se îndreptau spre porturi ruseşti, iar vasele care navighează sub pavilion rusesc nu sunt exceptate. Inspecţiile nu durează de obicei mai mult de trei ore şi se desfăşoară atunci când ambarcaţiunile formează o caravană la intrarea în canalul Kerci-Yenikale, care leagă mările Azov şi Neagră şi nu sunt efectuate în largul mării.

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, a declarat luni că Bruxellesul intenţionează să ia măsuri în zilele sau săptămânile următoare pentru stabilizarea situaţiei din această regiune.

Tensiunile în Marea Azov au crescut de la deschiderea podului de 19 km ce leagă Crimeea de Rusia continentală prin strâmtoarea Kerci în luna mai.

Ucraina, care acuză Rusia de blocarea tranzitului naval în regiune din cauza intensificării inspecţiilor, şi-a anunţat intenţia de a revizui baza juridică a cooperării cu Rusia, inclusiv acordul de cooperare în această mare şi în strâmtoarea Kerci, semnat în 2003.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61962002
Facebook recunoaște că a angajat o firmă să afle informații despre miliardarul George Soros

Facebook a recunoscut, miercuri, că o persoană importantă din conducerea companiei a angajat o firmă de PR pentru a afla informații despre omul de afaceri George Soros.

62003015
Cum se pregătesc americanii pentru cea mai rece Zi a Recunoștinței din ultimul secol

Americanii se pregătesc pentru cea mai friguroasă Zi a Recunoştinţei din ultimele decenii, posibil chiar din ultimul secol. Pentru că temperatura ar putea coborî cu câteva grade Celsius sub zero. Chiar și așa, oamenii profită de vacanță.

62003014
Un lider important al armatei ruse a murit, ”din cauza unei boli grave”

Directorul Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), Igor Korobov, a decedat miercuri la 63 de ani în urma unei "boli grave", a informat joi o sursă din ministerul Apărării citată de agenţia TASS, transmite EFE.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62231719
INS: Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025 a urcat la 6,6%, faţă de 6,2%, în august

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.