Administrația Trump cere documente interne despre studenții străini de la Harvard. Universitatea acuză represalii politice

Universitatea Harvard
Getty

Guvernul american a recurs miercuri la o ordonanţă pentru a încerca să obţină documente interne de la Universitatea Harvard cu privire la studenţii străini suspectaţi că au participat la manifestaţii pro-palestiniene.

După revenirea sa la putere, Donald Trump a declanşat oofensivă contra unor universităţi pe care el le acuză de antisemitism, pentru că nu au protejat studenţii evrei sau israelieni în timpul unor manifestaţii pro-palestiniene sau în favoarea unui armistiţiu în Fâşia Gaza.

La sfârşitul lui mai, secretarul pentru securitate internă al SUA, Kristi Neom, a revocat certificarea Universităţii Harvard din programul Sevis (Student and Exchange Visitor), principalul sistem prin care studenţii străini sunt autorizaţi să studieze în SUA. Conducerea Universităţii Harvard a contestat această decizie în justiţie şi a obţinut o suspendare.

Miercuri însă administraţia Trump a revenit la acuzaţii, anunţând o ordonanţă contra Harvard pentru a forţa universitatea să predea Poliţiei pentru Imigraţie (ICE) „documentele pertinente" din ultimii cinci ani cu privire la studenţii săi străini.

„La fel ca alte universităţi, Harvard a permis studenţilor străini să abuzeze de privilegii legate de viza lor şi să susţină violenţa şi terorismul în campus. Dacă Harvard nu apără interesele studenţilor săi, o vom face noi", a declarat într-un comunicat Tricia McLaughlin, o purtătoare de cuvânt al Departamentului de Securitate Internă.

Citește și
harvard
Administrația Trump acuză Universitatea Harvard de încălcarea drepturilor studenților evrei şi israelieni

„Noi optaserăm pentru o abordare suplă cu Harvard. Acum, pentru că universitatea refuză să coopereze, noi vom face lucrurile în mod mai dur", a adăugat ea.

Conducerea Harvard a calificat drept "injustă" cererea guvernului Trump şi a denunţat o campanie de "represalii" contra unei universităţi care "apără" atât studenţii, cât şi principiile fundamentale.

Recent, administraţia Trump a ameninţat Harvard că îi va retrage acreditarea, o măsură ce ar avea drept efect privarea celei mai vechi universităţi americane, şi de asemenea celei mai prestigioase, de orice subvenţie federală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Studenții evrei de la Harvard, scuipați și încolțiți cu scandări „Heil Hitler”. Concluziile raportului administrației Trump
Studenții evrei de la Harvard, scuipați și încolțiți cu scandări „Heil Hitler”. Concluziile raportului administrației Trump

Studenții evrei de la Harvard au fost scuipați, au fost urmăriți, iar manifestanții pro-Palestina au scandat "Heil Hitler", se arată într-un raport publicat luni de administrația Trump.

Administrația Trump acuză Universitatea Harvard de încălcarea drepturilor studenților evrei şi israelieni
Administrația Trump acuză Universitatea Harvard de încălcarea drepturilor studenților evrei şi israelieni

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a informat luni Universitatea Harvard că, în urma efectuării unei anchete, a constatat că aceasta a încălcat drepturile civile ale studenţilor evrei şi israelieni, relatează agenţia EFE.

Un judecător american blochează planul lui Donald Trump de a închide porţile Harvard pentru studenţii internaţionali
Un judecător american blochează planul lui Donald Trump de a închide porţile Harvard pentru studenţii internaţionali

Un judecător federal a împiedicat administraţia preşedintelui Donald Trump să pună în aplicare planul său de a interzice cetăţenilor străini să intre în Statele Unite pentru a studia la Universitatea Harvard, anunţă Reuters.

Recomandări
Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene
Peste 137 de miliarde de lei investiţii publice în România în 2025. Care este contribuţia fondurilor europene

Premierul Ilie Bolojan anunţă, vineri, că investiţiile publice făcute în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”
Încă un pas către majorarea salariului minim. Patronat: „Pentru firme, va fi foarte greu de acomodat o nouă creștere”

Proiectul de creștere a salariului minim a ajuns la Consliul Economic și Social. Creșterea a fost negociată în coaliția de guvernare și ar urma să fie implementată de la 1 iulie.