Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A sosit ziua cea mare pentru fanii Super Bowl. Este cel mai urmărit eveniment sportiv în Statele Unite ale Americii

Your browser doesn't support HTML5 video.

A sosit ziua cea mare pentru fanii Super Bowl. Peste câteva ore, în Las Vegas va avea loc cel mai urmărit eveniment sportiv în Statele Unite: finala campionatului de fotbal american.

Pe lângă mult așteptatul duel de pe stadion, organizatorii au pregătit și un program prin care speră să impresioneze publicul. Pe scenă vor urca Usher, Post Malone și vedeta country, Reba McEntire, care va a cânta imnul național american.

Orașul Las Vegas începe să se aglomereze. Mii de suporteri au venit să vadă înfruntarea finală dintre echipele Kansas City Chiefs și San Francisco 49ers.

Pe lângă spectacolul oferit în timpul partidei, evenimentul înseamnă pentru organizatori măsuri de securitate sporite, pregătite cu un an înainte.

Astrid Gilbert, Operațiuni Aeriene și Maritime: „Ne folosim de elicopterul AS 350 pentru a supraveghea spațiul aerian și a monitoriza mulțimea”.

Citește și
david beckham
Șapte milioane de dolari costă anul acesta să difuzezi un clip publicitar de doar 30 de secunde în pauza de la Super Bowl

Pentru concertul din pauza meciului, cântărețul Usher este cap de afiș.

Usher, cântăreț: „Las Vegas este un loc extraordinar pentru mine. Am avut 100 de spectacole „sold out” și următorul va fi cireașa de pe tort, la Super Bowl”.

Cântărețul american Post Malone va cânta una dintre piese, în deschiderea finalei Super Bowl. Înaintea lui, pe scenă va urca artista Reba McEntire pentru a interpreta imnul american.

Celebrul DJ olandez Tiesto trebuia, de asemenea, să cânte pe stadion, dar o urgență de familie l-a făcut să-și anuleze reprezentația în Las Vegas și să se întoarcă acasă.

Va spune, însă, „prezent” Taylor Swift. Cântăreața se va afla în tribune pentru a-și susține iubitul, care face parte din echipa celor de la Kansas City Chiefs.

Ca în fiecare an, pauzele din timpul competiției sunt dedicate reclamelor, pregătite din timp pentru a avea impact și pentru a merita cele șapte milioane de dolari pe care companiile le plătesc pentru 30 de secunde de difuzare.

Ivan Rodriguez, corespondent CNN: „Este pentru prima dată când finala Super Bowl are loc în Las Vegas și nu face decât să sporească interesul pentru jocurile de noroc. În prezent, favoriți la marele trofeu sunt jucătorii echipei San Francisco 49ers”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult