Valentin Lazea, despre situația din România: A epuizat toată muniţia pe care ar fi putut s-o utilizeze în condiţii de criză
”Prin relaxarea fiscală pro-ciclică începută în vara anului 2015 şi continuată până la sfârşitul anului trecut, România şi-a epuizat toată muniţia pe care ar fi putut să o utilizeze în condiţii de criză. Pentru că una este să vii de la un surplus bugetar de 1% din PIB la un deficit de 3 - 4% din PIB (precum Germania sau Bulgaria (da, Bulgaria!) şi alta este să vii de la un deficit de 4,3% din PIB la un deficit de 7% din PIB (fără a lua în calcul aplicarea legii pensiilor)”, a scris Lazea pe site-ul ”Opinii BNR”,cu titlul ”Somnul națiunii naște monștri”.
Oficialul băncii naționale amintește și că statele membre UE au votat în unanimitate declanșarea Procedurii de deficit excesiv la adresa României.
”La ce fel de clemenţă se poate aştepta România din partea Comisiei Europene, în aceste condiţii? A trecut relativ neobservat faptul că, zilele trecute, statele membre ale UE au votat în unanimitate declanşarea Procedurii de deficit excesiv la adresa României. Fapt care arată două lucruri: că Pactul de Stabilitate şi Creştere nu a fost îngropat (”frate, frate, dar brânza e pe bani”) şi că, chiar şi statele dispuse să fie indulgente cu România nu au putut închide ochii la enormitatea cifrei de deficit (obţinut în vremuri de creştere economică)”, a scris Valentin Lazea.
Necesarul de capitalizare: 30 miliarde de euro
Economistul-șef al BNR a precizat că România s-ar putea împrumuta de la FMI, ”numai că este important a se cunoaşte faptul că Fondul nu sprijină prin programele sale recapitalizarea companiilor, ci acordă împrumuturi statelor cu scopul finanţării în condiţii preferenţiale ale deficitelor externe”.
Oficialul BNR a mai spus că necesarul de capitalizare suplimentară s-ar ridica la circa 30 miliarde de euro, adică suma solicitată în prezent de sectorul privat sub formă de pachet de asistenţă financiară.
Lazea a mai afirmat că ”credibilitatea României atârnă de un fir de păr”.
”Nici chiar convingerea - improbabilă - a Comisiei şi a Fondului de a trata cu îngăduinţă România nu ar fi suficientă, fără o convingere asemănătoare a agenţiilor de rating şi a pieţelor. Iar aici, credibilitatea României atârnă de un fir de păr, ţara fiind situată pe ultima treaptă a investment grade şi orice retrogradare însemnând intrarea în categoria junk (”gunoi”). Pentru ca această retrogradare să nu se întâmple, agenţiile de rating vor vrea să vadă încă de anul acesta voinţa pentru reducerea în perspectivă a deficitului bugetar, nicidecum măsuri care să adauge la acesta în viitor”, susține economistul-şef al BNR.
Lazea: Guvernul nu trebuie să imite măsurile țărilor dezvoltate
Valentin Lazea a mai spus că Executivul nu ar trebui să imite practicile fiscale din țările dezvoltate, chiar dacă este greu în an electoral. ”În acest context, Guvernul ar face bine să reziste apelurilor de imitare necritică a practicilor din ţările dezvoltate, chiar dacă acest lucru este dificil într-un an electoral. Opoziţia ar trebui să îşi înfrâneze impulsurile de a supralicita orice măsură economică, deoarece s-ar putea ca votul popular să o aducă la guvernare în nişte condiţii economice la a căror toxicitate ea, Opozitia, să fi contribuit din plin. Organizaţiile patronale străine existente în România (Consiliul Investitorilor Străini, Amcham etc) ar face bine să tempereze elanul colegilor din patronatele române, aducându-le argumente de genul celor de mai sus. Iar patronatele române ar trebui să aibă grijă ce îşi doresc: s-ar putea să se îndeplinească”, a mai spus Lazea.
Potrivit acestuia, măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid-19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate şi că, la urma urmei, există un ”prânz gratuit” (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor.
”Însufleţiţi de această iluzie, oamenii de afaceri români grupaţi în asociaţia Romanian Business Leaders şi în alte zece organizaţii de business au solicitat recent Guvernului accesarea unui pachet de asistenţă financiară de 30 miliarde euro (aproape 15% din PIB) pentru recapitalizarea firmelor autohtone şi repornirea economiei. Această propunere este făcută prin mimetism (”dacă alţii pot să o facă, noi de ce nu am putea?”), dar nu ţine seama de următoarele aspecte: ceea ce le este permis statelor dezvoltate nu le este permis statelor emergente, precum România. Dacă oamenii noştri de afaceri ar citi cu atenţie orice propunere referitoare la relaxări fiscale şi monetare (gen Quantitative Easing, Helicopter Money etc), ar vedea că autorii lor au grijă să sublinieze că respectivele propuneri au sens în economiile dezvoltate (SUA, Germania, Franţa), dar în nici un caz nu sunt recomandate economiilor emergente”, a explicat Valentin Lazea.
Statele dezvoltate vor plăti un ”cost exorbitant”
Totodată, oficialul BNR a subliniat că pentru creditori este importantă avuţia (netă de datorii) acumulată într-un stat, care poate fi lichidizată şi utilizată pentru achitarea unui nou credit. ”Astfel, state precum Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie au avuţii nete (net worth) echivalente cu de câte 5 ori PIB-ul statelor respective, ca rezultat al istoriei; multe - dar nu toate - au fost mari puteri coloniale. În România, avuţia (netă de datorii) se ridică la circa 1,4 PIB-uri (această ţară a fost mai tot timpul sub vremi, nu deasupra vremilor), astfel încât capacitatea ei de a rambursa un eventual credit-mamut este mult mai mică”, a explicat Valentin Lazea.
Economistul-șef al BNR a completat că statele dezvoltate vor plăti și ele un ”cost exorbitant” pentru măsurile pe care iau în prezent.
”Deja economiştii lor se gândesc la modalităţi neortodoxe de reducere a datoriilor uriaşe ce vor rezulta: reprimare fiscală (adică plata de către stat a unor dobânzi sub nivelul pieţei, pentru o perioadă lungă de timp şi ţinerea dobânzilor bancare sub nivelul inflaţiei), o creştere semnificativă a inflaţiei care să erodeze datoria contractată în termeni nominali, iertări masive de datorii (generatoare de hazard moral, întrucât îi penalizează pe buni-platnici) etc. Nici măcar pentru statele dezvoltate legile economice nu sunt suspendate: cineva va trebui să plătească pentru consumaţia din prezent. Cu atât mai mult, această concluzie este valabilă pentru statele emergente, precum România”, a mai spus Valentin Lazea.
”Nu vi se pare prea mult?”
Mai mult decât atât, economistul-şef al BNR consideră că aducerea de putere de cumpărare, prin împrumuturi, din viitor în prezent - în numele depăşirii crizei - va ridica şi problema echităţii inter-generaţionale.
”Deja generaţia tânără este chemată să se sacrifice pentru a-i proteja pe vârstnici în contextul pandemiei; adăugaţi la aceasta costul uriaş al programelor de mediu care vor fi implementate în următoarele decenii şi, deasupra tuturor, adăugaţi costul dobânzilor la trilioanele de euro sau dolari care se vehiculează astăzi şi pe care tot generaţia tânără de acum va trebui să le achite: nu vi se pare cam mult?”, a adăugat oficialul BNR.
Sursa: C.A.
Etichete: coronavirus romania , fmi , criza , imprumuturi
Dată publicare: 09-04-2020 18:11