Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Schimbare pentru românii care au și alte venituri pe lângă salariu. Decizia luată de Guvern

Guvernul a adoptat, joi, măsuri pentru reducerea birocraţiei şi simplificarea procedurilor administrative în cazul persoanelor care obţin venituri extra-salariale.

Formularul e-DU va fi precompletat cu informaţii privind veniturile acestor persoane, în vederea stabilirii CAS şi CASS, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

"O serie de modificări pentru reducerea birocraţiei şi simplificarea procedurilor administrative în cazul contribuabililor persoane fizice care obţin venituri extra-salariale au fost aprobate de guvern printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului fiscal. Prin actul normativ se reglementează formularul inteligent e-DU - declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, precompletată cu informaţiile deţinute de ANAF privind veniturile înregistrate şi disponibile în baza de date a instituţiei. Măsura are în vedere determinarea automată a bazelor anuale de calcul pentru stabilirea CAS şi CASS datorate de persoanele fizice, în scopul unei mai bune colectări a acestora, prin reducerea şi eliminarea erorilor de calcul şi de declarare", a explicat Mihai Constantin.

Se simplifică legislația pentru veniturile extrasalariale

El a menţionat că decizia de modificare şi simplificare a legislaţiei fiscale a fost luată în urma consultărilor Guvernului cu mediul de afaceri.

Premierul Marcel Ciolacu anunţase, joi, înaintea şedinţei de guvern, măsuri pentru reducerea birocraţiei în cazul românilor care obţin venituri extra-salariale, prin implementarea unui formular digital precompletat.

Citește și
angajat banca
Ce salarii au angajații băncilor din România. Spor de 100% pentru munca suplimentară

"Preluăm azi soluţiile rezultate din consultările noastre cu mediul de afaceri pentru reducerea birocraţiei şi simplificăm procedurile administrative în cazul românilor ce obţin venituri extra-salariale. Folosim un formular digital precompletat ca să uşurăm astfel munca tuturor", spunea premierul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult