Orașul din România în care prețurile apartamentelor noi le-au depășit pe cele din București. Scumpiri în mai multe zone

bloc nou
Shutterstock

Preţurile apartamentelor noi din oraşele mari continuă să crească susţinut, respectiv cu până la 4% în Timişoara sau Constanţa în ultimele 30 de zile.

De asemenea, sunt consemnate creşteri ale preţurilor apartamentelor şi în oraşele medii analizate, cu Oradea în prim plan (+1,8%), Sibiu sau Craiova.

Indicele Imobiliare.ro la nivel naţional înregistrează o nouă valoare record, de 1.598 euro/mp util.

"1.598 euro/mp util este noua valoare record pe care o înregistrează Indicele Imobiliare.ro la nivel naţional, consecinţa unui ritm anual de apreciere de 11,4%, depăşind uşor prognozele noastre de la începutul anului când estimam o creştere anuală de până în 10 procente. Cererea ridicată pune presiune pe preţ şi va continua să o facă şi în lunile următoare, conform datelor de care dispunem, însă nu este un fenomen îngrijorător, ci mai degrabă un reglaj normal al raportului dintre cerere şi ofertă", a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, potrivit comunicatului citat.

Indicele Imobiliare.ro ne arată o nouă valoare medie record pentru Bucureşti, de 1.723 euro/mp, reprezentând un avans anual de peste 11%. Un nou nivel maxim a fost atins şi pe segmentul apartamentelor vechi, 1.705 euro/mp.

Citește și
munchen
Record de șomeri în țara cu cea mai puternică economie din Europa. Este cel mai ridicat nivel din 2013 încoace

Preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi din Capitală este de 1.875 euro/mp, în creştere cu 16% faţă de mai 2023.

Potrivit analizei, Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraş din ţară pentru cumpărătorii interesaţi de un apartament. Cu o creştere de 3% doar în ultimele 30 de zile, preţul mediu solicitat pentru proprietăţile rezidenţiale noi a ajuns la sfârşitul lunii mai la valoarea de 2.960 euro/mp util. Ritmul anual de creştere pentru apartamentele scoase la vânzare în acest oraş s-a menţinut în jurul valorii de 10% atât pentru preţul mediu general, cât şi pentru cele două segmente principale, nou şi vechi. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele vechi este de 2.735 euro/mp.

Cu un preţ mediu nou şi vechi de 1907 euro/mp, Braşovul îşi consolidează poziţia de al doilea cel mai scump oraş al ţării pe piaţa rezidenţială. De altfel, aici se înregistrează cel mai accentuat ritm anual de creştere, de 18,7% (nou şi vechi).

"Preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi este de 2.224 euro pe mp, fiind singurul oraş din ţară, cu excepţia Clujului, care a depăşit pragul psihologic de 2.000 euro/mp pentru locuinţele noi. Mai accesibile sunt locuinţele vechi, pentru care proprietarii solicită în medie 1.826 euro/mp, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", se precizează în analiza menţionată.

În ceea ce priveşte Timişoara, apartamentele noi au ajuns să fie scoase la vânzare la preţuri care le depăşesc pe cele din Capitală, conform Indicelui Imobiliare.ro, după scumpiri cu aproape 22% în ultimele 12 luni şi de 4% în ultimele 30 de zile. Preţul mediu pe acest segment este în prezent de 1.960 euro/mp, valoare ce readuce Timişoara în primele trei poziţii ale topului oraşelor cu cele mai scumpe apartamente noi.

Mult mai accesibile rămân însă apartamentele vechi a căror valoare medie este de 1568 euro/mp şi care au înregistrat o creştere medie de 7% în ultimul an. De altfel, Timişoara este oraşul cu cele mai accesibile apartamente vechi dintre top 6 centre urbane ale ţării.

În Constanţa, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi scoase la vânzare a înregistrat în ultimele 12 luni cea mai mică variaţie, de 4,2%, şi a ajuns la 1.806 euro/mp util. Oferta rămâne una bogată pe litoral, ceea ce ţine încă sub control preţul mediu al apartamentelor. O creştere anuală mult mai mare, de 11,5%, a fost înregistrată în cazul apartamentelor vechi, al căror preţ mediu a fost la finalul lunii mai de 1.630 euro/mp.

Pe de altă parte, Iaşiul rămâne centrul regional cu cele mai accesibile apartamente.

"Deşi apartamentele noi din Iaşi sunt acum cu 13% mai scumpe decât anul trecut, Iaşiul rămâne un oraş cu locuinţe accesibile. Preţul mediu pe care îl achită cumpărătorii pentru un apartament nou a ajuns la 1.600 euro/mp util. Chiar dacă locuinţele noi se vând în continuare cu preţuri mai mari faţă de cele de pe piaţa veche, ritmul în care au crescut preţurile în cazul acestora din urmă este mai accelerat. Discutăm despre un avans de aproape 14% până la valoarea de 1.587 euro/mp util", relevă analiza Imobiliare.ro.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor apartamentelor în oraşele medii, cea mai spectaculoasă creştere a avut loc în Oradea, unde avansul anual este de 17,2% în ultimele 12 luni şi de 1,8% în ultima lună. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Oradea este de 1.602 euro/mp.

"Oraşul de dimensiuni medii cu cele mai scumpe apartamente din România este însă Sibiu, unde avem o valoare de 1.640 euro/mp şi un ritm anual de creştere de 12,4%. La mică distanţă se situează piaţa rezidenţială din Craiova, unde preţul mediu solicitat pentru locuinţe a fost la finalul lunii mai de 1638 euro/mp, înregistrând o creştere anuală de 9,2%", se mai arată în analiză.

La polul opus, în Ploieşti preţul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare este de 1.116 euro/mp, aici având loc şi cel mai mic avans anual dintre oraşele analizate, de 3,4%.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
Record de șomeri în țara cu cea mai puternică economie din Europa. Este cel mai ridicat nivel din 2013 încoace
Record de șomeri în țara cu cea mai puternică economie din Europa. Este cel mai ridicat nivel din 2013 încoace

Numărul şomerilor în Germania a atins în 2025 cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani iar anul acesta ar urma să fie dificil pentru cea mai mare economie europeană, transmite Reuters.

Eurostat: Inflația din zona euro a coborât la 2% în decembrie, în linie cu ținta BCE
Eurostat: Inflația din zona euro a coborât la 2% în decembrie, în linie cu ținta BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în decembrie, fiind în linie cu ţinta pe termen mediu de 2% vizată de Banca Centrală Europeană (BCE), care va menţine probabil nemodificate dobânzile la reuniunea din 5 februarie, transmite Reuters.

Administrațiile locale, prinse din nou nepregătite. Cei care vor să-și plătească taxele încă nu știu cât datorează statului
Administrațiile locale, prinse din nou nepregătite. Cei care vor să-și plătească taxele încă nu știu cât datorează statului

Încă din primele zile ale anului, zeci de mii de români au achitat taxele majorate pentru locuințe, terenuri și autoturisme, însă mulți au avut parte de o surpriză neplăcută.

Recomandări
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării

Președintele Nicușor Dan intenționează să înființeze la Cotroceni un departament special care să se ocupe de combaterea dezinformării și de ”fake-news”. Această secție va fi în coordonarea sa, au precizat surse oficiale pentru Știrile Pro TV.

Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO
Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO

Marina militară americană a preluat miercuri controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc în zona Atlanticului de Nord şi pe care-l urmărea de mai multe zile, în cadrul blocadei impuse de SUA împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela.

Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat
Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit marți seară despre fenomenul medicilor care nu respectă programul din spitalele publice, desfășurând în paralel activități și în clinici private.