Impactul bugetar pentru plata pensiilor va crește semnificativ în 2024 cu peste 30 de miliarde lei

62388233
Shutterstock

Impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica în 2024 la aproape 146,2 miliarde lei, cu 30,2 miliarde lei mai mult comparativ cu 2023, conform datelor Băncii Mondiale, furnizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Astfel, de la 1 ianuarie până la 1 septembrie 2024, aceasta va fi mai mare, lunar, cu 1,686 miliarde lei faţă de decembrie 2023, când se estimează că va totaliza 9,66 miliarde lei, şi se va situa la 11,353 miliarde lei/lună. Din septembrie, cheltuielile lunare suplimentare vor fi de 2,489 miliarde lei şi vor însuma 13,842 miliarde lei pe lună.

În total, în perioada septembrie-decembrie 2024, după recalcularea în baza noii legi, cheltuiala cu pensiile se va cifra la aproape 55,37 miliarde lei.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, le-a prezentat, luni, deputaţilor din comisiile pentru muncă noul proiect al legii pensiilor, precizând că, potrivit calendarului asumat, acesta ar urma să fie aprobat în Guvern pe data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament.

"Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români", a declarat ministrul Muncii.

Citește și
Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job
Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job

Ea a făcut referire şi la impactul bugetar: "Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie", a precizat Bucura-Oprescu.

Ministrul a precizat că legea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2024, menţionând că la această dată punctul de pensie va fi de 2.032 de lei.

"Pentru acordarea majorării de 13,8%, care respectă şi actualele condiţii ale legii pe formula elveţiană, cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, pentru perioada la care ne raportăm aceasta a fost negativă, ceea ce înseamnă că rămânem cu 13,8% majorarea punctului de pensie. Asta înseamnă că, dacă acum avem un punct de pensie de 1.785, vom avea un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie", a spus Bucura-Oprescu.

Demnitarul a explicat şi procedura majorării pensiilor de la 1 septembrie 2024.

"Cu privire la 'de ce aplicăm de la 1 septembrie' - este foarte simplu. Ne aflăm într-o etapă avansată de digitizare a dosarelor de pensii, peste 4 milioane de dosare sunt deja digitizate, după adoptarea legii de către Parlament avem nevoie de o perioadă în care să fie elaborate şi aprobate normele de aplicare a legii. După normele de aplicare avem nevoie de o perioadă atât de achiziţie, de procedură, cât şi de software a sistemului care să permită aplicarea noii legi. După care avem nevoie de o perioadă în care colegii de la casele teritoriale de pensii să aplice efectiv noua lege şi, pe baza datelor din sistem, să recalculeze toate pensiile românilor, să le transmită acestora deciziile, după care de la 1 septembrie fiecare român să îşi primească noul cupon de pensie", a mai afirmat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job
Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job

În mai puțin de o jumătate de an, companiile din România vor fi obligate să publice salariile pentru locurile de muncă scoase la concurs. 

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.