Două mari bănci s-au plâns Guvernului României cu privire la „taxa pe lăcomie”

Preturi euro lei
Pro TV

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale, s-au plâns Guvernului României în legătură cu planurile privind o nouă taxă în sectorul bancar, transmite Reuters, conform Agerpres

La finele anului trecut, Guvernul de la Bucureşti a stabilit, prin Ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie". Această taxă a fost introdusă împotriva avertismentelor lansate de investitori şi a dus la o depreciere a leului la un minim istoric.

Potrivit Reuters, BERD şi IFC au trimis o scrisoare comună autorităţilor de la Bucureşti în data de 1 februarie 2019 în care îşi prezintă îngrijorările cu privire la taxa pe bănci din România.

"Putem confirma că am trimis o scrisoare împreună cu IFC la data de 1 februarie", a declarat un purtător de cuvânt de la BERD. "Nu putem discuta public conţinutul corespondenţei noastre cu autorităţile şi nu avem alte comentarii la acest moment", a adăugat purtătorul de cuvânt.

BERD deţine participaţii mari la mai multe bănci româneşti iar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a menţionat luni scrisoarea trimisă de BERD atunci când a criticat din nou planurile Guvernului. "Cei de la BERD au o mare problemă, pentru că în cazul Banca Transilvania, de exemplu, zeci dacă nu sute de mici investitori străini au cumpărat acţiuni pe baza credibilităţii lor. Atunci când au văzut ce s-a întâmplat pe bursă au început să pună întrebări cu privire la cei care au promovat ideea că România are o legislaţie stabilă, responsabilă, predictibilă şi rezonabilă", a spus Isărescu.

Citește și
Studenti
ANOSR: Prin limitarea reducerii de care beneficiau studenții la CFR, Guvernul a redus cheltuielile în 2025 cu 0,0021%

Analiştii spun că taxa pe activele bancare ar putea face băncile neprofitabile şi au criticat de asemenea mecanismul complex care leagă taxa de ROBOR. Îngrijorarea este că piaţa interbancară ar putea fi distorsionată de aceste modificări, iar aceste distorsionări ar putea îngreuna sarcina BNR de a analiza impactul deciziilor sale de politică monetară.

BERD este un acţionar la Banca Transilvania, a doua mare bancă din România, încă din 2001 iar anul trecut a preluat o participaţie de 19% la Piraeus Bank Romania de la grupul mamă Piraeus Group.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În România, BERD se numără printre investitorii instituţionali de top. Până în prezent, banca a investit aproape 8 miliarde de euro în ţară în peste 400 de proiecte. Numai în 2017 a investit 550 milioane de euro în România. Din această finanţare, peste 500 milioane de euro au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
PSD: PNL şi Orban, avocaţii băncilor. Cer în mod ruşinos CE să elimine taxa pe lăcomie
PSD: PNL şi Orban, avocaţii băncilor. Cer în mod ruşinos CE să elimine taxa pe lăcomie

NL şi Ludovic Orban au devenit oficial avocaţii băncilor care au luat bani din buzunarele românilor şi cer, în mod ruşinos, Comisiei Europene să elimine taxa pe lăcomie, care ar fi afectat multe afaceri şi familii din România, susţin reprezentanţii PSD.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.