Cum își vor putea retrage românii banii din pensiile private. Proiect de lege

oameni pe strada
Getty

Mecanismele prin care românii cu pensii private din Pilonul II (obligatorii, administrate privat) și Pilonul III (opționale, administrate privat) își vor putea încasa banii acumulați în conturile personale sunt prevăzute într-un nou proiect de lege.

Beneficiarii vor avea la dispoziție mai multe variante de încasare a sumelor acumulate. Aceștia „își vor putea încasa banii prin retragere programată, pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, până la rambursarea întregului activ personal, sau prin pensii viagere, pensii care se vor plăti pe întreaga durată de viață a membrului sau a supraviețuitorului, în cazul pensiei viagere cu componentă de supraviețuitor".

O opțiune suplimentară o constituie „retragerea unei sume forfetare de până la 25% sau chiar întreaga sumă acumulată dacă valoarea activului este sub un anumit nivel" se arată în proiectul de lege, conform news.ro.

Pragul minim pentru pensia privată

Totuși, pentru a putea institui o pensie privată, legislația propusă stabilește un prag minim: „activul acumulat ar trebui să fie de cel puțin 12 ori mai mare decât valoarea indemnizației sociale stabilită pentru pensionarii din sistemul public de pensii (de 1.281 lei)". Aceasta înseamnă că suma minimă necesară este de 15.372 lei (12 x 1.281 lei), la acest moment.

Proiectul de lege „stabilește reguli privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea criteriilor de autorizare/avizare a entităților care alcătuiesc acest sistem, a principiilor prudențiale și cerințelor de funcționare aplicabile acestor entități".

Citește și
pensii, acte, pilonul 2
Românii au economisit sume record în fondurile de pensii private, iar valoarea activelor a trecut de 9% din PIB

Plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plată a pensiilor private", care vor fi administrate de societăți specializate, numite furnizori de pensii private, autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Categoriile de furnizori autorizați

Legislația propusă definește patru categorii de furnizori de pensii private care pot fi autorizați:

  • Administratorii de fonduri de pensii private

  • Societățile de asigurare de viață

  • Societățile de administrare a investițiilor

  • Societățile de plată a pensiilor private constituite ca societăți pe acțiuni, conform Legii societăților nr. 31/1990

În procesul de elaborare a proiectului de lege „au fost luate în considerare practicile internaționale legate de plata pensiilor private, cu precădere cele din țări al căror sistem de pensii private prezintă cele mai mari similarități cu sistemul românesc, de exemplu Bulgaria".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Pierderile temporare, de 5 miliarde de lei la Pilonul II, recuperate integral. Interes major acum pentru Pilonul III
Pierderile temporare, de 5 miliarde de lei la Pilonul II, recuperate integral. Interes major acum pentru Pilonul III

După un început de lună marcat de incertitudine politică, ieșiri de capital din țară, scăderi pe bursă și devalorizarea leului, fondurile de pensii private au revenit pe plus.

Românii au economisit sume record în fondurile de pensii private, iar valoarea activelor a trecut de 9% din PIB
Românii au economisit sume record în fondurile de pensii private, iar valoarea activelor a trecut de 9% din PIB

Românii au strâns o sumă record în conturile de pensii private obligatorii. 160 de miliarde de lei s-au adunat până acum, cu 19% mai mult față de 2023.

Ce s-a întâmplat cu Pilonul II, de pensii private obligatorii, după rezultatul din turul întâi al alegerilor prezidenţiale
Ce s-a întâmplat cu Pilonul II, de pensii private obligatorii, după rezultatul din turul întâi al alegerilor prezidenţiale

Rezultatele primului tur la prezidențiale și emoțiile pentru cel de al doilea afectează financiar opt milioane de români.

ASF: Fondurile de pensii private din România au crescut cu 30% comparativ cu aceeaşi perioada a anului anterior
ASF: Fondurile de pensii private din România au crescut cu 30% comparativ cu aceeaşi perioada a anului anterior

Fondurile de pensii private din România au cumulat active în cuantum de 148,6 miliarde lei la finalul lunii iunie 2024, în creştere cu 30% comparativ cu aceeaşi perioada a anului anterior, arată un raport ASF.

Tranzacție majoră în România. Cine a cumpărat BRD Pensii
Tranzacție majoră în România. Cine a cumpărat BRD Pensii

Banca Transilvania a ajuns la un acord cu BRD - Groupe Societe Generale şi Societe Generale Assurances pentru achiziţia BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (BRD Pensii), companie cu activitate în România.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.