Cum arată un plan financiar de familie pentru 2025. Sistemul ”banii pe plicuri” care nu dă greș niciodată
Your browser doesn't support HTML5 video.
Eu zic să profităm de începutul acesta de an, în care toată lumea vrea să slăbească, să pună bani deoparte și să petreacă mai mult timp cu familia. Sper să nu ne treacă entuziasmul ăsta, să ne țină mai mult de o lună de zile.
Urarea completă pentru anul acesta ar trebui să fie ”La mulți ani și Doamne ajută!”, la cum stau lucrurile.
Reamintim că și profesorul ASE Cristian Păun a venit chiar în prima zi a anului cu sfaturi despre ce NU trebuie să facem cu banii în 2025.
„Tăiaţi de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum. Consolidaţi-vă rezervele. Dacă se poate, găsiţi noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceţi ca şi acest an să contribuie decisiv la independenţa voastră financiară. Evitaţi creditul de consum, pe cât posibil. Folosiţi creditarea doar la nevoie şi doar pentru investiţii”, a explicat Păun.
Există posibilitatea de a trece peste o lună sau peste un an fără să ne îndatorăm?
Da, aplicând câteva principii financiare foarte simple. Și anume, un pic de cumpătare, lucru care se aplică și la mâncare, și la băutură, dar și la bani. Ajută pentru o persoană să-și stabilească niște obiective, adică să aibă pentru ce să se organizeze, să pună deoparte.
Banii sunt întotdeauna finiți, sunt o resursă care se termină și ne-o arată și portofelul nostru, se întâmplă și la Guvern de foarte multe ori.
Sistemul ”banii pe plicuri”, care nu dă greș niciodatăAm stabilit cu soția un plan financiar pentru 2025, nu ne mai certăm pentru că am stabilit un sistem ”bani pe plicuri”, pe care îl folosim de 15 ani: din momentul în care ne-am împărțit banii pe categorii, în plicuri, nu ne-am mai certat de la bani.
Ca o prioritate: fondul de urgență, 2.000 de lei cash în casă, ăsta trebuie să fie fără discuții, în orice casă. După care, un fond de siguranță, care ar trebui să asigure cel puțin 3 luni de cheltuieli vitale, pentru momentul în care vin peste mine cheltuieli neprevăzute.
Zona de investiții, cred că la fel ar trebui să fie o prioritate: 10% din salariu și există instrumente prin care oamenii pot să investească.
Apoi, puneți-vă pe hârtie dacă vreți să faceți achiziții mari, poate o mașină, un avans pentru casă, un concediu.
Și copiii de peste 10 ani trebuie implicați în discuțiile financiareRecomandarea ar fi să punem pe hârtie și 3 idei, cum fac să optimizez niște cheltuieli și cum creștem veniturile.
Când vorbim într-o familie despre bani, recomandarea mea este să implicăm copiii mai mari de 10-12 ani. Copiii pot să fie un factor care deraiază toată discuția asta și atunci e bine să-i implicăm și pe ei.
După aceea, trebuie să facem ceea ce foarte puțini români fac, din păcate, eu estimez că maxim 15% dintre români își fac un buget. Este extrem de simplu, are două capete- partea de venituri și partea de cheltuieli.
Informațiile complete pot fi aflate din video-ul atașat.