Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consumatorii români economisesc mai mult decât media europeană, raportat la anul trecut, arată rezultatele unui studiu

36% dintre consumatorii români (faţă de 32% media europeană), spun că economisesc mai mult decât o făceau în urmă cu 12 luni, pentru a se asigura că au rezerve financiare în cazul unei perturbări economice.

Datele apar în Raportul European Privind Plăţile Consumatorilor, ediţia 2022, preluat de Agerpres.

„Incertitudinea economică şi geopolitică are un impact semnificativ asupra bunăstării consumatorilor. Mai mult de 55% dintre aceştia afirmă că îngrijorările legate de o posibilă recesiune îi determină să economisească mai mult decât media europeană de 45%. Această situaţie duce la schimbări de comportament, deoarece 70% dintre respondenţi declară că îşi simplifică activitatea socială pentru a reduce cheltuielile. Aceste decizii reflectă o conştientizare a românilor asupra importanţei înţelegerii fluxului economic. Crearea unor fonduri de economii, dar şi educaţia financiară manifestată şi în consumul sustenabil, reprezintă un obiectiv important pentru consumatorii români", a declarat Cătălin Neagu, managing director Intrum România.

Studiul semnalează că majorarea costului vieţii i-a influenţat pe 71% dintre respondenţi să fie mai conştienţi asupra cheltuielilor pe care le fac pentru lucruri de care nu au nevoie, cum ar fi, de exemplu unele abonamente digitale.

51% dintre consumatorii români se așteaptă la imposibilitatea de plată a unei facturi

Totodată, consumatorii români iau în calcul viitoarele ameninţări financiare şi tind să adopte măsuri diversificate pentru a-şi consolida bunăstarea economică, cum ar fi: să stabilească obiective pentru gestionarea economiilor, să citească termenii şi condiţiile din contracte sau chiar să se consulte cu apropiaţii pentru teme legate de bani.

Citește și
Andrei Spînu
Republica Moldova va primi curent electric și de la Tiraspol, pe lângă energia din România. Anunțul vicepremierului Spînu

Potrivit studiului, 51% dintre consumatorii români cu o educaţie financiară precară se aşteaptă să nu plătească o factură de utilităţi cel puţin o dată în următoarele 12 luni, comparativ cu doar 29% dintre cei cu o educaţie financiară bună.

„Chiar dacă motivele pentru neplata unei facturi sunt variate, educaţia financiară este importantă pentru consumatori, astfel încât să traverseze cu bine vremuri economice dificile. 7 din 10 (69%) consumatori au declarat că îngrijorarea cu privire la creşterea inflaţiei şi/sau dobânzile ratelor îi motivează să îşi îmbunătăţească cultura financiară. Alţi 34% dintre respondenţi consideră că, deşi au primit suficientă educaţie financiară, au nevoie de sfaturi cu privire la aspectele financiare mai complexe, faţă de doar 24% dintre respondenţi care sunt încrezători în cunoştinţele lor financiare", se arată în comunicat.

În ciuda progreselor economice inegale, există în continuare un impuls pentru sustenabilitate, astfel 66%, dintre consumatori aleg să repare şi să recicleze articole vechi, în loc să cumpere altele noi, mai subliniază sursa citată.

Realizarea studiului are la bază intervievarea a minim 1.000 de respondenţi care au însumat 24.011 răspunsuri aferente a 24 ţări. Eşantionul acestui studiu a fost definit din femei şi bărbaţi cu vârsta peste 18 ani, responsabili sau parţial responsabili de cheltuielile şi veniturile gospodăriei. Cercetarea a fost efectuată în perioada iulie-august 2022.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult