Românii încep să resimtă efectele crizei politice. Dobânzile au crescut, bursa este pe roșu. Statul se împrumută mai scump
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Pe de altă parte, au urcat și dobânzile, care pentru oameni înseamnă rate mai mari la credite.
Așa cum a fost și în ultimele zile, bursa încheie săptămâna pe roșu.
Indicele principal are o scădere de aproape 2%. Pe minus au fost și companii mari de stat listate la Bursa de Valori București, cum ar fi Transelectrica, Nuclearelectrica, Antibiotice sau Hidroelectrica.
De teama unor noi scăderi, din cauza tensiunilor politice, unii investitori își vând acțiunile.
Adrian Codirlașu, președinte CFA România: „Cât va dura perioada alegerilor va fi incertitudine și investitorii ce vor aștepta să vadă, vor aștepta rezultatul, acel rezultat în politici economice următoare.”
Pe de altă parte, au crescut și dobânzile, semn că și creditorii sunt temători, spun economiștii.
De exemplu, indicele ROBOR la trei luni a crescut de la 5,5 procente, cât era înainte de alegeri, până la 5,93. Pentru cineva care are un credit pentru locuință, calculat în funcție de ROBOR, rata ar fi cu câteva zeci de lei mai mare.
De asemenea, au crescut și dobânzile la care se împrumută statul român, dar și prima de risc.
Adrian Codirlașu, președinte CFA România: „Dobânda la care se împrumută statul român este cea mai mică dobândă în economie. De ce? Pentru că statul este cel mai bun debitor în propria monedă. Prin urmare, dacă costul de împrumut al statului crește, crește pentru tot restul economiei, adică și pentru persoane fizice și pentru companii.”
În cazul în care criza politică se va prelungi, și investițiile ar putea avea de suferit.
Dan Schwartz, economist: „În condițiile unei incertitudini politice, șansele ca investițiile, atât străine cât și interne să crească se diminuează. De ce? Întotdeauna capitalul are nevoie de siguranță politică.”
Economiștii văd totuși un curs stabil, în ciuda haosului politic. Așa cum s-a întâmplat și la alte crize în trecut, este de așteptat ca Banca Națională să intervină pentru un curs valutar fără oscilații semnificative.
Sursa: Pro TV
Etichete: economie , bursa , criza politica , curs valutar
Dată publicare: 29-11-2024 19:53