Autoritățile din Bistrița vor să extindă un parc industrial, după ce au dat greș cu noile investiții în Pârtia Cocoș

×
Codul embed a fost copiat

După ce au fost anunțate noi investiții în celebra Pârtie Cocoș, din Bistrița, afacere care s-a dovedit, de-a lungul timpului, a fi un eșec, autoritățile locale vor să extindă acum un parc industrial.

Parcul se întinde pe o suprafață de 30 de hectare și ar fi trebuit să devină centru de afaceri și zonă de producție. Dar, după primăria a investit acolo 6 milioane de euro, doar patru antreprenori au îndrăznit să își mute activitatea acolo.

Terenul uriaș trebuia parcelat și ocupat cu hale de producție și birouri, potrivit proiectului. Din 2015 până acum, autoritățile au reușit să atragă patru companii. Astfel, sunt ocupate doar 8 hectare, adică nici măcar 10 la sută din suprafața totală. Terenul se concesionează cu 1 euro mp/an însă, recunoaște și administratorul zonei, sunt multe lipsuri.

Ioan Magda, administrator parc industrial Sărata: „În momentul în care vine investitorul, fiind un parc greenfield, ei trebuie să își facă absolut toate investițiile în afara utilităților pe care parcul le oferă rezidenților, trebuie să își facă investițiile”.

Actualul primar crede totuși că proiectul poate avea succes, după o nouă investiție din bani europeni.

Citește și
Guvernul Romaniei, Palatul Victoria
Guvernul a aprobat planul privind stocarea datelor în platforma de cloud guvernamental. ”Românii vor fi notificaţi”

Dan Ciobănică, director executiv parc industrial Sărata: „Primul lucru pe care intenționează primăria Bistrița, este ca în cel mai scurt timp să facă o extindere a parcului industrial. În parcul industrial, în următoarea perioadă, se va implementa un incubator de afaceri prin care firmele vor fi incubate.”

Dar zona are și alte probleme. De pildă sistemul de energie electrică este mult subdimensionat. Cu alte cuvinte, dacă în aces loc și-ar muta activitatea și alte firme nu ar avea curent electric.

Dan Ciobănică, director executiv parc industrial Sărata: „Parcul din Bistrița are putere instalată 3,2 megawați și absorbită din rețea un megawat, lucru care este suficient pentru firmele care sunt în acest moment în parcul industrial”.

Călin Stan, viceprimar mun. Bistrița: „Există posibiltatea să facem un incubator de afaceri pe fonduri europene, pe PNRR sau pe POR. S-au mișcat foarte, foarte greu lucrurile”.

Specialiștii cred că un studiu despre nevoile și interesul antreprenorilor este esențial înainte de a investi bani.

Lucian Fanea, economist: „Aceste parcuri industriale ar trebui să aibă la bază în primul rând niște negocieri cu potențiali investitori, ca să poți să faci și să ai niște planuri pe termen mediu și lung de a dezvolta aceste parcuri industriale”.

Alt plan al Primăriei din Bistrița este să amplaseze acum o sanie pe șine pe Dealul Cocoș. Proiectul ar costa 30 de milioane de lei. Sumar ar urma să fie achitată în rate pentru că în bugetul local nu există toți acești bani.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
Citește și...
Investiție de 400 de milioane de euro într-o fabrică de tractoare, în județul Arad. Se vor crea sute de locuri de muncă
Investiție de 400 de milioane de euro într-o fabrică de tractoare, în județul Arad. Se vor crea sute de locuri de muncă

O fabrică de tractoare care ar crea aproximativ 600 de locuri de muncă ar urma să fie construită în localitatea arădeană Ghioroc, investiţie austriacă de 400 de milioane de euro, scrie Agerpres.

Guvernul a aprobat planul privind stocarea datelor în platforma de cloud guvernamental. ”Românii vor fi notificaţi”
Guvernul a aprobat planul privind stocarea datelor în platforma de cloud guvernamental. ”Românii vor fi notificaţi”

Guvernul a reglementat, printr-o hotărâre, cadrul de management şi stocare a datelor în platforma de cloud guvernamental., o investiție de peste o jumătate de miliard de euro.

Recomandări
Performanță istorică. Dacia a câștigat legendarul Raliu Dakar
Performanță istorică. Dacia a câștigat legendarul Raliu Dakar

Pilotul Dacia, Nasser Al Attiyah (Qatar), a câştigat, sâmbătă, al şaselea său Raliu Dakar, la finalul celei de-a 13-a şi ultimei etape a acestei curse legendare, care se desfăşoară din 2020 în Arabia Saudită.

Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius
Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius

Gerul a pus stăpânire pe mare parte din România, în special pe zona Moldovei. La Miercurea Ciuc, sâmbătă dimineață au fost și minus 21 de grade Celsius, iar la Botoșani, termometrele s-au oprit la minus 17 grade.  

Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România
Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România

Autoritățile din Lituania au anunțat că Serviciul de Informații al Rusiei a coordonat un grup de 6 indivizi care ar fi pus la cale incendierea unei fabrici de echipamente militare.