Erdogan, semn pentru UEFA. Reacția președintelui turc după ancheta deschisă în cazul fundașului Demiral

erdogan
Shutterstock

Recep Tayyip Erdogan va asista, sâmbătă, la meciul dintre selecţionatele de fotbal ale Olandei şi Turciei, din sferturile de finală de la EURO 2024, a anunţat, joi, preşedinţia turcă

Decizia a venit la puţin timp după convocarea ambasadorului acestei ţări la Berlin ca urmare a unui gest controversat al jucătorului turc Merih Demiral, informează AFP.

Relaţiile dintre Germania şi Turcia traversează noi turbulenţe după gestul fundaşului turc Merih Demiral, care a sărbătorit unul dintre golurile sale în meciul cu Austria (2-1), din optimile de finală, făcând cu ambele mâini semnul "Lupilor gri", o grupare turcă de extremă dreapta. Imaginea a fost distribuită pe scară largă pe reţelele de socializare.

UEFA a anunţat, la rândul ei, miercuri, deschiderea unei anchete privind un "potenţial comportament inadecvat" al fundaşului turc.

Citește și
euro 2024
Toată ROMÂNIA a fost cu ochii pe EURO 2024! PRO TV, lider absolut de audiență cu meciurile de la turneul final

Incidentul a căpătat şi conotaţii politice, determinând reacţia ministrului de Interne german, Nancy Faeser, care a afirmat că "simbolul extremiştilor turci nu are nimic de a face cu stadioanele noastre".

Această remarcă a determinat Ankara să-l convoace, miercuri, pe ambasadorul Germaniei în Turcia, iar autorităţile de la Berlin au răspuns convocându-l joi pe ambasadorul turc.

Preşedintele Erdogan nu a reacţionat imediat la polemică, dar mai mulţi miniştri şi purtătorul de cuvânt al partidului său (AKP) au denunţat ancheta UEFA şi reacţia ministrului german de Interne.

Turcia urmează să înfrunte Olanda în sferturile de finală ale EURO 2024, pe 6 iulie la Berlin.

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Citește și...
Toată ROMÂNIA a fost cu ochii pe EURO 2024!
PRO TV, lider absolut de audiență cu meciurile de la turneul final
Toată ROMÂNIA a fost cu ochii pe EURO 2024! PRO TV, lider absolut de audiență cu meciurile de la turneul final

Duminică seara, s-a auzit fluierul final la cel mai important turneu final al continentului!

Eroii Spaniei au sosit la Madrid unde vor sărbători câştigarea EURO 2024. „Nu realizăm ce am făcut”
Eroii Spaniei au sosit la Madrid unde vor sărbători câştigarea EURO 2024. „Nu realizăm ce am făcut”

Fotbaliştii naţionalei Spaniei care a câştigat duminică EURO 2024, au sosit luni la Madrid, unde vor fi sărbătoriţi ca nişte eroi.

Milioane de spanioli au sărbătorit în stradă, după ce ”Furia Roja” a câștigat EURO 2024. ”A scris istorie”
Milioane de spanioli au sărbătorit în stradă, după ce ”Furia Roja” a câștigat EURO 2024. ”A scris istorie”

Spania petrece, după performanța istorică de la Campionatul European de fotbal. Pentru a patra oară, ibericii au ridicat marele trofeu, în prezenta Regelui Felipe și a infantei Sofia.  

Recomandări
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză

Cei patru judecători care nu au participat la ședințele de duminică și luni ale CCR pe tema contestației depuse la legea pensiilor magistraților acuză proceduri „fără precedent” în acest caz.    

Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO
Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO

Donald Trump a declarat duminică, în conferinţa de presă comună cu Volodimir Zelenski, că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind”.

Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”
Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”

Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a declarat că cererea celor patru judecători de amânare a dezbaterilor pe reforma pensiilor magistraților este justificată, în timp ce absența lor de la ședință ar constitui totuși abatere profesională.