Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Regula de aur a dietelor de slăbit. Câte kilograme este recomandat să slăbim pe săptămână

Your browser doesn't support HTML5 video.

O rețea uriașă de informații între creier și restul organelor coordonează senzația de foame. Peste 20 de hormoni participă la reglarea ei.

Așa că tratamentul obezității nu ar fi eficient fără controlul senzației de foame. Contează să consumăm calorii, limitat, într-o zi. Dar contează să nu apară foamea non-stop.

În creier găsim un tablou de comandă. Se numește hipotalamus. Aici se află centrul foamei, dar și centrii satietății, unde vin informații de la peste 20 de hormoni produși în tubul digestiv și în grăsime.

Supraviețuirea înseamnă să avem ce mânca, să nu ne pierdem greutatea. Extrem de puțină hrană, așa cum ne spun dietele - înseamnă că hipotamusul intră într-un sistem de avarie. Creierul vrea să supraviețuiască și nu ne lasă să pierdem kilograme. Din această cauză, a apărut regula de aur a dietelor. Ne explică medicul primar endocrinolog Antonela Burlacu.

Dr. Antonela Burlacu medic primar endocrinolog: „Cu cât slăbesc mai multe kilograme, într-o perioadă scurtă, cu atât acele kilograme revin mai repede, de aceea e recomandat de slăbit 500 de grame pe săptămână”.

Citește și
uraganul milton
Uraganul Milton s-a dezlănțuit în Florida. Peste 2,5 milioane de locuinţe au rămas în beznă | GALERIE FOTO

Odată ce apar kilogramele în plus, se întâmplă un fenomen ciudat. Foamea crește. Sațietatea apare târziu. Impulsurile nervoase care vin de la nervii digestivi și informațiile de la hormoni ajung la centrul foamei din creier, și să mâncăm și mai mult.

Hormonul GLP 1, secretat în intestin, este cel care îi spune creierului să se oprească. O copie a acestui hormon a fost integrat în medicamente. Se folosesc în diabet și obezitate.

Prof. univ dr. Cătălin Copăescu, medic primar chirurgie: „Cât iei această copie, în regulă, când n-o mai iei este ca după o cură de slăbire, dar unii au rezistență la acest hormon, cam 20%, alții devin rezistenți la tratament”.

Controlează foamea exagerată cea mai utilizată operație destinată obezității. Gastric sleeve. Iată cum.

Prof. univ dr. Cătălin Copăescu, medic primar chirurgie: „Tăiem stomacul de-a lungul său și îl separăm, partea asta mare pleacă și rămâne un stomac de o dimensiune de 60-80 ml. Această parte dispare și, odată cu ea, dispar și receptori, care fabrică hormoni, care informează creierul despre senzația de foame. Această chirurgie resetează sistemul de informații neuro-endocrin și hormonal și centrul foamei din creier. Va mânca 40-50 ml de alimente, care ulterior, vor urma calea intestinului subțire. Calea normală. Toți nutrienții pot fi absorbiți în mod fiziologic, de aceea facem această intervenție la copii, la adolescenți, la gravide”.

Aceasta deoarece nutrienții din alimente vor fi absorbiți normal, dar senzația de foame este minoră și ușor controlabilă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult