Care sunt cele trei clase de medicamente recomandate de medici pentru scăderea în greutate. „Nu se dau pe timp lung”
Your browser doesn't support HTML5 video.
A doua clasă acționează în tubul digestiv și blochează grăsimea pe care o mâncăm. A treia clasă crește consumul de energie. Cel mai eficiente combină aceste principii.
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Medicamentul ideal de slăbit, pe care îl aștepta pacienții, să manânci ce vrei, cât vrei, cum vrei, să nu faci nici un efort, să iei o bulină și să slăbești. Nu s-a inventat așa ceva, tot trebuie să ai grijă de alimentație, de activitatea fizică, de igiena somnului”.
De ce nu s-a inventat încă?
Un tablou de comandă găsim în creier. Se numește hipotalamus. Aici se află centrul foamei, dar și al sațietății. Vin informații de la peste 20 de hormoni, produși în tubul digestiv și în grăsime.
Hipotamusul vrea să supraviețuim. E treaba lui principală. Supraviețuirea înseamnă să avem ce mânca și să nu ne pierdem greutatea. Aici, de fapt, începe problema scăderii în greutate.
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Hipotamusul nostru are o memorie a greutății noastre anterioare. Și cu cât stau mai mult la o greutate mare, când încerc să slăbesc, se obțin rezultate, dar hipotamusul meu intră într-un sistem de avarie să nu scadă sub acea greutate și mâncam mai mult, scade rata metabolismului bazal astfel încât să revin la greutatea de dinainte. S-a văzut că, dacă nu avem grijă permanent și constant de alimentația noastră, de activitatea fizică, corpul revine la o greutate de la care a plecat. Cu cât slăbesc mai multe kilogram într-o perioadă scurtă, cu atât acele kilogramele revin mai repede, de aceea e recomandat de slăbit 500 de grame pe săptămână”.
Dr. Bogdan Pascu, medic endocrinologie pediatrică: „Nu există nicio formă de a scădea în greutate pe care organismul nostru s-o perceapă ca o normalitate. Întotdeuna scăderea în greutate înseamnă un pericol, o înfometare”.
Ne este foame. Hormonul grelină se secretă în stomac, în cantitate mare. Și informează hipotalamusul că trebuie să măncăm. Iar când mancăm, alți hormoni informează tot creierul să ne oprim.
Colecistochinina este hormonul care produce contracțiile vezicii biliare și spune creierului să ne oprim. Leptina e produsă în grăsime, de aceea și ea îi transmite creierului să ne oprim din mâncat.
La fel se întâmplă și cu insulina secretată în pancreas, dar și cu hormonul GLP 1 din intestin.
Acești hormoni fac sisteme de informații în organism. Au fost studiați intens de industria farmaceutică. Au fost multe eșecuri. În prezent, există trei clase de medicamente, prescrise de doctor, care pot determina scăderea ponderală. Cele mai eficiente îi spun creierul să nu ceară mâncare.
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Dau senzația de sațietate și aversiune față de mâncare, care nu mi se pare foarte fiziologic, să îți fie silă de ceea ce manânci. Dacă scazi 5% din greutate în 6 luni, merită să continui, dacă nu scazi, le oprești. Nu se dau pe timp lung, maxim un an sau doi”.
În acest timp, scăderea în greutate apare pentru că veți mânca puțin din cauza sațietății induse. Și mâncarea nu va fi percepută drept atrăgătoare. Iar medicul care v-a prescris tratamentul, vă ajută să faceți un program al meselor, cu nutrienți și calorii moderate, și să-l respectați, după ce nu mai luați medicamente.
Sursa: Pro TV
Etichete: doctor de bine , sanatate , pastile , slabit
Dată publicare: 07-04-2024 10:25