Când va fi restituită taxa auto. Anunțul făcut de Teodorovici

61983041
Pro TV

Eugen Teodorovici, a declarat duminică, în municipiul Lupeni, că banii din taxa de mediu, pe care proprietarii de maşini au achitat-o la prima înmatriculare a autovehiculelor, va fi restituită celor în drept până la sfârşitul lunii mai

ANAF va trebui să emită până atunci toate deciziile de impunere necesare acestui proces.

"Ştiţi că eu am anunţat foarte clar că voiam să nu mai fie la ANAF nicio decizie de impunere neemisă. O să verific luni la ANAF. Obligaţia este ca noi să restituim, în cursul lunii mai, taxa pe mediu sau taxa de timbru, cum i se spune ei. Banii sunt alocaţi, nu va fi o problemă", a spus Teodorovici.

Întrebat dacă ANAF are banii pentru restituirea taxei de mediu, ministrul Teodorovici a răspuns că de aceste sume se ocupă Ministerul Finanţelor.

"Cei de la ANAF să-şi facă treaba, zi de zi. E treaba noastră, ca minister, să alocăm banii, atât pentru Fondul de Mediu, cât şi pentru ANAF, pentru că ştiţi că au fost două abordări, dar obligaţia este ca ei să emită decizia de impunere, până la ultima pe care o mai au încă în casă, neemisă. Iar partea de bani o asigură Ministerul de Finanţe şi ei (ANAF, n.red.) să facă plata, în mod obligatoriu, până la finalul lunii mai. (...) E vorba doar de simplificări pe care ANAF-ul trebuie să le facă, să le gândească, zi de zi. Adică ei trebuie să se coboare, nu neapărat fizic, dar să coboare cu inima în rândul oamenilor, atât în zona persoanelor fizice, cât şi în zona persoanelor juridice", a conchis ministrul Finanţelor.

Citește și
Dacia lansează o ediție limitată, ”Duster Spirit Of Sand”, destinată exclusiv României. Motorizarea, ”premieră mondială”
Dacia lansează o ediție limitată, ”Duster Spirit Of Sand”, destinată exclusiv României. Motorizarea, ”premieră mondială”

Ministrul Eugen Teodorovici a fost prezent duminică în Valea Jiului împreună cu premierul Viorica Dăncilă, prilej cu care au fost abordate mai multe teme de discuţie cu autorităţile locale şi parlamentarii PSD ai judeţului Hunedoara despre situaţia Complexului Energetic Hunedoara şi alte investiţii din zonă. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Dacia lansează o ediție limitată, ”Duster Spirit Of Sand”, destinată exclusiv României. Motorizarea, ”premieră mondială”
Dacia lansează o ediție limitată, ”Duster Spirit Of Sand”, destinată exclusiv României. Motorizarea, ”premieră mondială”

Dacia a anunțat că lansează ”Duster Spirit of Sand”, o ediție limitată care ”celebrează spiritul de competiție și inovația tehnologică, inspirată de performanțele remarcabile obținute în competițiile de off-road”.

Adio, Dacia Spring. Ce model revoluționar și mai ieftin ar putea produce constructorul român în China, din cauza taxelor UE
Adio, Dacia Spring. Ce model revoluționar și mai ieftin ar putea produce constructorul român în China, din cauza taxelor UE

Cel mai ieftin automobil electric nou de pe piața europeană își pregătește retragerea din uzinele chineze. Dacia Spring, produsă la Shiyan din 2021, urmează să lase locul unui proiect și mai îndrăzneț: Dacia Hipster. 

Dacia anunță producția unui al doilea SUV în Turcia, după o investiție de 400 de milioane de euro la fabrica din Bursa
Dacia anunță producția unui al doilea SUV în Turcia, după o investiție de 400 de milioane de euro la fabrica din Bursa

Grupul Renault a confirmat că fabrica din Bursa, Turcia, va începe producția unui nou model SUV cu sigla Dacia până la sfârșitul anului 2026. Anunțul face parte din planul de investiții de 400 de milioane de euro anunțat în decembrie 2023.

Recomandări
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO
Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.