Dezbaterea INTEGRALĂ a lui Klaus Iohannis. Ce a spus despre justiție, 10 august și greșelile comise
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Evenimentul politic a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” și a fost transmis LIVE pe www.stirileprotv.ro și pe paginile de Facebook ale Știrilor Pro TV și Pro TV News.
Klaus Iohannis a răspuns la întrebările jurnaliștilor
Întrebare: Ce garanții ne dați, dacă veți fi ales, că românii o vor duce mai bine? Guvernul Orban ne tot spune că sunt găuri în buget, se vorbește de o criză. Ce garanții le dați românilor?
Răspuns: Mă voi implica total pentru România normală. Acesta e mai mult de un slogan, e o dorință pe care o au mulți români. Dar ce înseamnă acest normal? Înseamnă prosperitate, creștere economică, locuri de muncă bine plătite, școli sigure, pacientul este în centrul sistemului de sănătate. Pot să garantez românilor că mă voi implica cu tot ce știu, cu tot ce pot, pentru a lucra împreună cu Guvenrul pentru îmbunătățirea performanței economice a României. Avem soluții, știu ce este de făcut. Eset un Guvern nou în funcție, care știe ce e de făcut. Acum suntem într-o situație care trebuie tratată cu multă atenție, și asta vom face.
• De ce a fost amânat referendumul
Întrebare: Referitor la modul de moderator al președintelui. Ați amânat declanșarea referendumului doi ani, până în an electoral. Legile justiției au trecut. Ați sacrificat cumva justiția prin amânarea referendumului?
Răspuns: Am amânat referendumul până în momentul în care declanșarea lui nu producea efecte maximale. Demersul meu a fost destul de bine descris de dumneavoastră, dar aș completa-o. Am retrimis Legile Justiției în Parlament, am solicitat un punct de vedere Comisiei de la Veneția și i-am rugat în ultimele zile pe colegii mei din departamentele de specialitate să îmi facă o evaluare. Am reușit să anulez 70% din măsurile introduse de PSD, care ar fi compromis justiția. Sigur, nu sunt perfecte, sunt în vigoare, dar lucrurile nu se opresc aici. Voi avea grijă ca Guvernul să reia aceste chestiuni și după alegerile parlamentare, când sunt convins că vom avea de-a face cu o nouă majoritate. Fără mine, statul de drept din România s-ar fi rupt. Lupta anticorupție continuă.
Întrebare: Vă temeți de o demobilizare a electoratului în turul doi?
Răspuns: Sper ca prin astfel de evenimente, cum e cel din seara aceasta, să mobilizez electoratul. Îi învit pe toți românii să devină campioni la turul doi.
Întrebare: Cum veti reuși să grăbiți ritmul reformelor și care sunt reformele de arhitectură instituțională pe care le aveți în minte?
Răspuns: O adevărată reformă instituțională se poate face prin modificarea Constituției. Sper să avem o configurație în Parlament care să ne permită să avem reforme. Și acum, contrar așteptărilor, s-au găsit majorități, și pentru moțiunea de cenzură, și pentru numirea noului guvern. În Parlament se poate discuta și fără modificarea Constituției. Mă aștept de la actualul Guvern să fie proactiv.
Întrebare: Nu credeți că e prea mult până în decembrie 2020 să înceapă reformele?
Răspuns: Trebuie să vă spun că eu cred că se pot realiza alegeri anticipate, dar asta nu depinde doar de faptul că eu îmi doresc. PNL își dorește, sunt și alte partide care doresc. Vom vedea după prezidențiale, după discuțiile pentru buget. Oricum ar fi, multe lucruri pot fi rezolvate până atunci, pot fi discutate până atunci.
• În 2009, Iohannis a stat la câteva scaune de Dragnea la o dezbatere electorală
Cristian Leonte, PRO TV: Ianuarie 2018: „Am decis să dau PSD-ului încă o șansă”. Explicați decizia de atunci.
Răspuns: Explicația este destul de simplă: trebuie să ne amintim cum a arătat arhitectura și aritmetica parlamentară la acel moment. PSD avea majoritate la acea vreme, cu ALDE și UDMR controlau 60% din Parlament. Dacă o coaliție controlează 60% din Parlament și propune un candidat pentru prim-ministru, acesta va fi sprijinit.
Cristian Leonte, PRO TV: De ce nu v-ați implicat pentru formarea unei coaliții care să ducă la înlăturarea guvernului Dăncilă?
Răspuns: Aceste coaliții au apărut în urma rezultatelor la europarlamentare și referendum. Abia atunci a fost posibilă construirea unei majorități, care a fost capabilă să dea jos acel guvern.
Cristian Leonte, PRO TV: Regretați că în 2009 ați stat la câteva scaune de Dragnea la dezbaterea dintre Geoană și Băsescu?
Răspuns: Așa am văzut lucrurile atunci. Acum le văd așa cum le-am descris. PSD e partidul care trebuie înlăturat.
Întrebare: Ati avut discutii cu Donald Trump pe proiectele care vizeaza China și interesele ei în România?
Răspuns: Da, pentru că pe noi ne interesează parteneriatul strategic cu SUA și acum. Da, noi suntem un partener de încredere, suntem aici pentru că ni-l dorim, dorim să întărim și partea economică a acestui parteneriat, deoarece cea politică și de apărare este bună.
Întrebare: Tudorel Toader tot declară că modificările legilor justiției au fost elaborate în „centre de reflecție”. Art. 2 al Constituției precizează foarte clar că „niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. În acest caz, ce informații ați avut despre existența unor „centre de reflecție” care reprezintă exercitarea puterii în mod neconstituțional?
Răspuns: Nu am auzit despre astfel de centre, nu știu despre ce a vorbit fostul ministru, cum de multe ori nu am înțeles despre ce vorbește. Legile au fost elaborate în Parlament într-o formă foarte ciudată, în viteză mare. Partea președintelui este, evident, de a verifica legea, dar despre aceste centre nu am auzit nimic. Dacă ar fi fost aș fi știut.
Întrebare: Mutarea ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. În guvern ar fi fost adoptat un memorandum secret. Știți cine a lansat acest memorandum, care încă a rămas secret? Avem de-a face cu un centru obscur?
Răspuns: Cu un centu obscur nu, dar cu o gândire obscură da. E gândirea tipic PSD-istă. Au încercat să se profileze în politica externă, în care n-au ce căuta.
Întrebare: Ce le transmiteți românilor din diaspora? E greu sau e ușor să fiți președintele Românie?
Răspuns: Pot să le spun tuturor, nu doar celor din diaspora, că pentru mine e o mare onoare și e o muncă care îmi place și căreia mă dedic 100%.
Întrebare: Aveți pârghiile necesare? Care e cel mai mare regret al mandatului? Poate că nu ați reușit să țineți mai mulți români în țară, sau că nu ați obținut vizele pentru SUA.
Răspuns: Un mandat are și reușite, și chestiuni care puteau fi făcute mai bine. În al doilea mandat aș comunica mai mult. Poate partea de comunicare nu a ajuns încă la nivelul așteptat, sau optim. Vom văuta cele mai bune abordări, eu sunt însă decis să comunic mai mult, mai intens, și atunci cu siguranță și feedback-ul românilor va fi mai bun.
• Ordonanța 114
Întrebare: Ordonanța 114 a fost un act deliberat de atentare la siguranța națională? S-a urmărit subminarea sectorului bancar sau energetic?
Răspuns: Poate fi interpretat și asa, dar eu am văzut în aceaastă ordonanță o șmecherie PSD-istă de a face rost de bani. Modul în care PSD gestionează finanțele publice nu e nici sustenabil, nici în interesul românilor. S-a văzut că am avut dreptate și lor li s-au terminat banii și au improvizat o șmecherie, unii cu alții și au crezut că vor face în acest fel rost de bani și îi vor păcăli pe români încă un an de zile. În ultimii trei ani nu a existat o colaborare intre președinte și guvern pe teme economice.
Întrebare: În condițiile actualei Constituții, președintele, care împarte sfera executivă cu Guvernul, este sau nu este responsabil de ceea ce face guvernul?
Răspuns: Constitutional nu e responsabil. Constituția prevede un executiv bicefal. Președintele și guvernul. Președintele e șeful executivului, dar nu e șeful guvernului. Politica economică a guvernului se face de prim-ministru. Ei au refuzat comunicarea cu președintele. Când a devenit stringentă discuția pentru desemnarea unui comisar european, doamna Dăncilă a chiulit de la consultări. După moțiunea de cenzură, am cerut consultări. PSD-ul, sub conducerea contracandidatei mele, a chiulit. Cam așa a fost atmosfera sub care s-au desfășurat și discuțiile pe teme economice. De când e in funcție guvernul Orban, am avut cu ei mai multe discuții decât am avut în acești ani cu guvernul PSD. Sunt discuții foarte bune și ne preocupă aceste chestiuni și ne preocupă să găsim soluții cât mai bune.
Întrebare: L-ați mai numi pe Dacian Ciololș prim-ministru?
Răspuns: L-am desemnat atunci pentru că mi s-a părut o soluție. Acum soluția mi se pare Ludovic Orban și l-am numit pe el.
• Violențele din Piața Victoriei, din data de 10 august
Întrebare: În cazul 10 august, ați avut informații că lucrurile vor degenera?
Răspuns: Nu, nu am avut informații de dinainte. Se pare că s-au pregătit în mare secret pentru această intervenție în forță și pot spune fără exagerări că acea intervenție împotriva manifestanților a fost cea mai gravă intervenție a statului împotriva cetățenilor de la mineriadă încoace. Doar cu mineriada se mai poate face o comparație. Filosofia cu care s-a intervenit demonstrează că PSD e antidemocratic. Am tot fost întrebat ed ce nu vreau să am dezbatere. nu pot avea o dezbatere cu cineva care reprezintă un sistem opresiv. Statul care acționează voit, neprovocat, împotriva cetățenilor, e un sistem represiv care vine din istoria comunistă.
Întrebare: Ați încercat să luați atunci legătura cu premierul?
Răspuns: Premierul era plecat,nu știu dacă intenționat, am luat legătura cu structurile de securitate, dar paguba era deja produsă. Va fi nevoie de foarte mult timp pentru a găsi explicații și soluții ca să nu mai apară niciodată ceva similar.
Întrebare: La începutul lui 2017 v-ați luat geaca roșie și ați ieșit în stradă. După 10 august, ați luat în considerare să ieșiți în piață?
Răspuns: Da, dar nu am făcut-o. Prezența mea ar fi agravat lcururile. Azi, după ce avem raportul desecretizat, contracandidata mea spune că a fost o tentativă de lovitură de stat. Aș fi dat apă la moară PSD-iștilor, ar fi spus că a fost lovitură de stat regizată de președinte.
•Tăierile ilegale de păduri și pădurarii uciși
Cristian Leonte, PRO TV: Am ales un subiect dureros pentru multă lume, pentru cei care îl urmăresc și care durează de foarte mult timp, pentru a încerca să înțelegem cum ați acționat și cum vă propuneți să acționați din poziția de președinte în eventualitatea în care veți câștiga un al doilea mandat.
În ianuarie 2016, ați promulgat o completare la legea Siguranței Naționale, era o completare a listei amenințărilor la adresa securității naționale care includea: „Prin orice acțiuni sau inacțiuni care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea fondului forestier”. Așadar, este vorba de tăierile de păduri. Era o completare pe care ați propus-o dumneavoastră într-o ședință CSAT cu un an înainte, undeva în 2015.
Din poziția de președinte, ce ați făcut pentru ca această prevedere să fie aplicată?
Răspuns: Am făcut tot ce poate să facă președintele. Am dezbătut chestiunea în mai multe ședinte CSAT de atunci, am chemat instituțiile abiltiate la raport și le-am cerut să facă strategii sectoriale coerente. Unele au funcționat, unele nu au funcționat. Cred că suntem, dacă am descrie parcursul de la 0 la ok, cam la 15%. Mai este foarte mult de lucru, nu are rost să pictăm niște lucruri altfel de cum se desfășoară ele. S-au făcut pași, există controale, există norme, însă lucrurile trebuie duse mult mai departe și am de gând împreună cu Guvernul, am discutat deja aceste chestiuni, să încurajăm măsuri și legislative, dar și de tip intervenție a autorităților din domeniu pentru a îmbunătăți considerabil situația.
Cristian Leonte, PRO TV: Lucrurile au mers înainte de atunci, conform unui raport făcut chiar de statul român. 20 de milioane de metri cubi dispar anual din păduri fără forme legale, și încă ceva: în ultimii ani, cinci pădurari au fost uciși, doi numai în toamna aceasta de hoții de lemne. Sunt sute de alți agresați și răniți de-a lungul anilor. De ce nu ați făcut presiuni inclusiv prin declarații și apariții publice, pentru că aceste mecanisme de apărare în primul rând a celor care păzesc pădurea și o îngijesc și în al doilea rând a pădurii în sine.
Răspuns: Aceste mecanisme au început să funcționeze, sub optimal, ca să folosesc un cuvânt care definește situația. Vom face în continuare, nu doar presiuni, ci și politici care vor duce spre o mai bună gestionare a pădurilor. Și în ceea ce privește pădurarii, pot să vă spun clar că este un profund regret pe care îl am că autoritățile nu au reușit să facă mai mult și să prevină aceste situații.
Cristian Leonte, PRO TV: Din aceste autorități vă excludeți pe dumneavoastră?
Răspuns: Din aceste autorități mă exclud, președintele nu are atribuții executive în supravegherea anumitor sectoare, acestea revin autorităților guvernamentale. Dar nu o să încetez, ba chiar o să accelerez prezența mea în spațiul public pentru a solicita soluții pe această zonă.
Cristian Leonte, PRO TV: Ați spus că împreună cu guvernul veți găsi soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai repete sau măcar să se diminueze, sau să ajungă la nivelul optimal, așa cum l-ați caracterizat. Vă amintesc că acum mai puțin de două ore mi-ați răspuns la întrebarea privind schimbarea de majoritate din Parlament de la învestirea Guvernului Dăncilă până la moțiunea de cenzură, mi-ați spus că politicienii sunt sensibili, altfel spus majoritățile se pot schimba. Cât de solide sunt aceste planuri ale dumneavoastră împreună cu Guvernul Orban pentru eventualitatea în care veți câștiga al doilea mandat de a susține aceste măsuri în cadrul acestei majorități instabile din Parlament?
Răspuns: Intenția mea este extrem de solidă.
Cristian Leonte, PRO TV: Pe ce vă bazați ca și răspunsul Parlamentului să fie la fel de solid?
Răspuns: În această zonă nu vorbesc doar de speranțe, voi avea grijă să se miște lucrurile.
Întrebare: Dumneavoastră cât faceți până la Sibiu?
Răspuns: Cât fac cu ce?
Întrebare: În general cu ce putem merge și noi, pământenii. Vă întreb cu un scop cât se poate de precis. Cu mașina.
Răspuns: Cam patru ore.
Întrebare: Am venit la summitul de la Sibiu. Aș vrea să mă ajutați să ajung mai repede la Sibiu. Să fiți mai puțin indulgent cu Guvernul condus de Orban. Cred că infrastructura reprezintă un eșec. Nu se poate să avem cea mai mică viteză a trenului din Europa. Sunt chestiuni de civilizație europeană și vă rog ca după 24 noiembrie să puneți în planul doi războiul cu PSD și pe planul întâi războiul împotriva incompetenței.
Răspuns: Eu sunt ferm hotărât să facem acest lucru, sper că nu am fost înțeles greșit. După 30 de ani de dispute profunde între formațiunni, e cazul să ajungem în situația în care un președinte care știe ce e de făcut cu un guvern să se apuce de treabă. Am spus că am o colaborare bună cu guvernul, că abordăm aceste chestiuni. Voi fi foarte ferm, ca să un zic chiar intransigent. Aceste discuții trebuie să producă rezultate.
Aceste lucruri au fost discutate. E vorba de autostrada dintre Sibiu si Pitești, de autostrada Moldova, de a lega Ploieștiul de Brașov prin Valea Prahovei, pentru a ajunge să avem legături fezabile între provinciile istorice. Aceste lucruri nu vreau să le promit, vreau să le facem.
Întrebare: Cum ați vrea să rămâneți în cartea de istorie, după 10 ani de mandat?
Răspuns: Asta o să ne spună cei care scriu istoria. Pe mine mă preocupă să reprezint România cu mândrie, să lucrez la sănătate, educație. Sunt un om orientat spre soluție.
Întrebare: Cred că nu există niciun fel de dubiu că asistăm la o scădere în calitate a clasei politice. Mă refer la un grad mare de lipsă de competență. Aveți un proiect național, România Educată. Credeți că e un succes sau un eșec?
Răspuns: România Educată e proiectul meu prezidențial și garantez că îl duc mai departe, dacă mai primesc un mandat. Nu am vrut să vorbesc despre lucruri atât de dificile în campania electorală. Proiectul merge mai departe, va ajunge la maturitate și va fi implementat. România are numai o șansă să creeze un sistem de educație performant, care creează o generație de oameni care performează ca specialiști. Legea Educației are 64 de modificări PSD-iste.
Întrebare: Ce părere aveți de relația cu Rusia?
Răspuns: Relația cu Rusia e una foarte complicată. Rusia încearcă să recâștige sferele de influență pierdute, să se militarizeze din ce în ce mai mult. Vedem mobilizările pe flancul estic (față de noi), în Crimeea, situația foarte complicată din Donbass și așa mai departe. Astfel, abordarea noastră față de Rusia e cea pe care o avem cu NATO pentru securitate și cu Uniunea Europeană în ceea ce privește comerțul și sancțiunile. Avem o poziție serioasă care ne garantează securitatea.
Student: Considerați că e important pentru un președinte să cunoască mai multe limbi străine?
Iohannis: Pe mine m-a ajutat. Da. Este important. În Comisia Europeană, nu toată lumea vorbește limbi străine, dar este destul de anevoios să discuți cu un coleg prin intermediul traducătorului. Se pierde mult din substanță și din acest punct de vedere cred că e indicat ca președintele să cunoască cel puțin o limbă străină de mare circulație.
Student: Cum vedeți viitorul studenților în România, dacă merită să rămână în țară și ce puteți face pentru ei?
Iohannis: Merită să rămâneți în țară, dar sunt perfect de acord că e bine-venit un stagiu afară. Cred că veți avea posibilități noi pentru a studia o parte și altundeva. Eu am fost mereu adeptul rămânerii aici. La mine este o decizie conștientă și îmi pare bine. Am fost 15 ani dascăl, în fiecare an și diriginte, și le-am spus să meargă să studieze și în altă parte, dar să vină apoi acasă. E nevoie de un cadru care îi permite unui tânăr să își planifice cariera, să reinstaurăm în România meritocrația, asta vreau să fac prin România Educată.
Întrebare: Vă considetați un președinte de tranziție?
Răspuns: Nu. Mă consider un președinte de construcție.
Declarații LIVE TEXT ale lui Klaus Iohannis
-Teme aranjate nu există. Fiecare participant vine cu inputul pe care îl consideră adecvat. Cred că discuția va fi una cu un ritm foarte bun
- Am venit în această poziție acum 5 ani, când am zis că vreau să fiu președintele care face altfel de politică: să generez soluții, să generez abordări comune, echitabile, evident, pentru a atinge câteva obiective naționale foarte importante, pentru a satisface nevoia de securitate, pentru a avea o reprezentare externă foarte bună, pentru a întări poziția României în plan internațional, pentru a consolida statul de drept, dar am întâlnit un PSD puternic ostil.
- Un PSD care mai ales după decembrie 2016 a venit cu o abordare care ne-a aruncat pe toți în haos. Pentru ce? Pentru a salva câțiva penali.
- PSD a dorit să acapareze și să distrugă nu doar statul de drept, ci și marile sisteme, și a făcut-o într-un mod foarte perfid. M-am opus acestor demersuri, m-am opus încercărilor PSD-iste de a acapara statul român. M-am opus folosind instrumentele oferite de Constituție. De multe ori, surprinzător pentru ei, am avut succes.
- Mandatul meu nu s-a rezumat doar la atât. Am avut realizări care vor parcursul României pentru ani și ani. Acea înțelegere pentru toate partidele pentru a aloca 3% din PIB pentru apărare ne-a adus pe un loc bun în NATO. Am avut spre sfârșitul mandatului acel summit UE de la Sibiu, la care au participat toți liderii europeni importanți. Am avut un mandat care a început ca un mandat de construcție, așa l-am gândit, dar pe parcurs am ajuns de multe ori să am un mandat care de fapt trebuia să mențină România în marile coordonate dorite de români, opunându-mă PSD-ului. Am reușit să mă opun PSD-ului suficient pentru a menține România pe traiectoria europeană.
- Am reușit să mențin imaginea României.
- PSD-ul trebuie înlăturat din decizia statului, dar nu oricum, ci în mod democratic. Prin vot. Este singurul mod legitim, democratic, prin care un partid care a guvernat e trimis în opoziție. De aceea, votul pentru prezidențiale este foarte, foarte important. E modalitatea prin care putem să ajungem după 30 de ani să avem un președinte care lucrează cu Guvernul pentru români, pentru România.
- Importanța votului, acum, pentru prezidențiale: mă bazez pe alegătorii liberali, care m-au sprijinit de la început. Mă adresez în seara asta și electoratului USR și Plus. Suntem de aceeași parte a baricadei. Mă adresez electoratului PMP, care s-a interesat în campanie de educație. Mă adresez și electoratului maghiar, care am înțeșes, își dorește o țară faină, putem realiza acest lucru. Mă adresez și electoratului PSD, și ei merită un partid democratic. Noi nu tăiem pensii, noi nu tăiem salarii. O să avem grijă ca pensiile și salariile să crească, îmi doresc ca electoratul PSD să aibă o conducere democratică.
-Mă adresez și tinerilor. Foarte mulți au mers la vot și m-au votat. Mulți au votat alt candidat. Le mulțumesc și lor, pentru că au mers și au votat. Votul este vital, dacă doriți să participați la construcția României, mergeți pe 24 noiembrie la vot.
La această ”dezbatere” au fost invitaţi jurnalişti, analişti, politologi şi comentatori politici care vor putea pune între două şi patru întrebări.
Potrivit unor surse oficiale, următorii jurnaliști și personalități publice au fost invitați să pună întrebări:
- Cristian Leonte (Pro TV) - Silviu Mănăstire (B1) - Moise Guran (Europa FM) - Cristina Șincai (RTV) - Radu Tudor (Antena 3) - Ion M. Ioniță (Adevărul) - Cristian Pârvulescu (SNSPA - Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) - Ramona Avramescu (TVR) - Clarice Dinu (Hotnews)
De asemenea, la eveniment vor participa, în sală, studenţi, dar şi jurnalişti, aceştia neputând interveni, însă, în discuţie.
Rareș Bogdan: Dezbaterea lui Iohannis, după model americanEuroparlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat la RFI că dezbaterea va fi organizată după model american, iar între 6 şi 9 invitaţi vor putea pune întrebări, "probabil între două şi patru întrebări" de persoană.
"Este o sală mică, din păcate, are doar 215 locuri pe scaune şi două loje, două balcoane mari, care vor fi ocupate de presa acreditată, presă străină şi presă din România (...). Întrebări vor pune între 6, 7, 8, 9 jurnalişti, analişti, formatori de opinie, politologi, care vor fi de la diverse instituţii media, din diverse zone, deci nu vor fi doar oameni care au activat în zona dreptei politice sau a susţinerii societăţii civile din zona dreptei, luptători împotriva OUG 13, împotriva PSD şi aşa mai departe, deci vor fi şi din zona celor care au susţinut guvernele PSD sau instituţii media care de-a lungul timpului au fost extrem de critice cu preşedintele României", a spus europarlamentarul.
Potrivit acestuia, "în sală, în afara a patru consilieri ai domnului preşedinte, vor mai fi opt oameni din staff-ul electoral, deci 12 persoane, iar restul de 202-203 persoane, cât ne permite sala, vor fi studenţi".
Dăncilă, întrebată dacă merge la dezbaterea lui Iohannis: Luăm în calcul ambele variantePreşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat luni că va analiza şi va decide, împreună cu cei din echipa sa de campanie, dacă va merge sau nu la dezbaterea pe care o organizează marţi Klaus Iohannis şi PNL.
"Îi văd aşa de speriaţi (pe cei de la PNL - n.r.), am văzut astăzi pentru faptul că numai s-a luat în calcul că aş putea merge acolo, au venit purtătorii de mesaje ai preşedintelui şi au jignit, au venit cu un atac, nu are ce să caute. Vom analiza. Luăm în calcul ambele variante (de a merge şi de a nu merge la dezbatere - n.r.) analizăm şi vedem", a spus Dăncilă la TVR, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă va merge să forţeze intrarea la Biblioteca Centrală Universitară, unde va avea loc dezbaterea PNL, Dăncilă a spus: "Nu mă vedeţi pe mine îmbrâncindu-mă cu cineva, sau lucruri de genul acesta, pentru că eu întotdeauna am respectat, pentru că ştiu că respectul impune respect".
Ea a adăugat că ar fi fost normal ca în această campanie electorală să fie organizată o dezbatere la care să participe ambii candidaţi din turul al doilea.
"Important este că această dezbatere arăta ce a făcut sau ce nu a făcut Klaus Iohannis în cinci ani de mandat, ce a făcut Viorica Dăncilă într-un an şi nouă luni de mandat de premier şi puteam fiecare dintre noi să arătăm cu ce proiect venim în faţa românilor şi să răspundem întrebărilor de la presă, nu în mod limitat, tuturor celor prezenţi, pentru că aşa este normal" a afirmat ea.
Iohannis: Nu particip la o dezbatere cu contracandidata; despre ce să vorbim?În replică, preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că nu va participa la o dezbatere cu contracandidata sa, Viorica Dăncilă, pentru că aceasta reprezintă un "partid nereformat" care "a atacat românii în stradă" şi a tolerat permanent "atacuri xenofobe de cea mai joasă speţă".
"Unii au început să dezbată dezbaterea. În esenţă, o dezbatere este un lucru onorabil între politicieni, dar nu particip la o dezbatere cu contracandidata, fiindcă doamna Dăncilă, contracandidata mea în turul doi, reprezintă un partid nedemocratic, nereformat, reprezintă guvernul care a întruchipat regimul toxic Dragnea - Dăncilă, regim care a guvernat (...) împotriva românilor, şi (...) a atacat românii în stradă în acel 10 august de anul trecut.
Pe reprezentanta unui astfel de partid, care şi aruncă acuzaţii xenofobe în spaţiul public, o astfel de candidată nu pot să întâlnesc la o dezbatere. Despre ce să vorbim?" (...) A tolerat permanent atacuri xenofobe de cea mai joasă speţă, făcându-se că este plecată undeva", a declarat la Ploieşti preşedintele Klaus Iohannis.
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis , alegeri prezidentiale , dezbatere , snspa , alegeri 2019
Dată publicare: 19-11-2019 12:40