„Nu-mi trebuie mai mult.” Mircea Cărtărescu le mulţumeşte celor care l-au susţinut în cursa pentru Premiul Nobel

62392298

Scriitorul Mircea Cărtărescu le mulţumeşte celor care l-au susţinut în cursa pentru Premiul Nobel pentru Literatură şi se declară „foarte fericit" că a ajuns şi anul acesta "între primii cinci autori luaţi în considerare".

„Le mulţumesc din toată inima celor care au fost alături de mine ieri. Sunt foarte fericit că am ajuns, anul acesta, între primii cinci autori luaţi în considerare. Nu-mi trebuie mai mult. Căldura cu care foarte mulţi oameni din toată lumea m-au susţinut m-a emoţionat foarte tare", a scris Cărtărescu, vineri, pe Facebook.

Scriitorul norvegian Jon Fosse a fost recompensat joi cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2023, conform unui anunţ făcut de Anders Olsson, membru al Academiei Suedeze din Stockholm şi preşedintele Comitetului Nobel pentru Literatură.

Printre scriitorii cu cote semnificative la casele de pariuri s-au numărat chinezoaica Can Xue, maghiarul Peter Nádas, românul Mircea Cărtărescu, rusoaica Ludmila Uliţkaia, norvegianul Jon Fosse, britanicul cu descendenţă indiană Salman Rushdie ş.a.

Citește și
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel se desfăşoară anual la 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea lui Alfred Nobel (1896).

Anul trecut, premiul a fost acordat scriitoarei franceze Annie Ernaux.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor

Autoritatea Electorală Permanentă s-ar putea reorganiza, pentru mai multă eficiență și micșorarea cheltuielilor.

Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.