Unde a fost văzut criminalul din Mureș. Anchetatorii cred că este ajutat să se ascundă: „Fu aici criminalul”

×
Codul embed a fost copiat

Sunt zece zile de când Emil Gânj, individul suspectat că și-a ucis și incendiat fosta iubită, este de negăsit, iar anchetatorii cred că presupusul criminal este ajutat să se ascundă.

Miercuri, forțe impresionante au descins la 17 adrese din județele Mureș și Cluj și au dus la audieri mai multe persoane bănuite că i-ar fi „netezit” drumul.

Oamenii legii pun la bătaie și o recompensă de cinci mii de euro pentru cel care ajută la prinderea bărbatului.

Între timp, mai mulți oameni au oferit indicii cu privire la acest caz.

O femeie din Bistrița-Năsăud susține că s-a întâlnit cu individul periculos. Iar niște localnici din Mureș au dat și ei alarma, după ce l-ar fi văzut la o fermă.

Citește și
Corbu, Constanta
Cum s-au petrecut scenele de groază din casa familiei din Corbu. Tatăl ucis, fiica violată, mama rănită

Întâlnirea de coșmar ar fi avut loc în comuna Viișoara din Bistrița. Femeia spune că a dat nas în nas cu individul chiar în momentul în care deschidea ușa apartamentului în care locuia. În timp ce striga după ajutor, suspectul a dispărut.

Pe lângă zecile de echipaje de poliție și jandarmi care au fost chemate la fața locului, zona a fost împânzită și de sute de localnici care au ieșit în stradă în ciuda ploii torențiale.

Pe de altă parte, niște localnici din Mureș susțin că l-au găsit în timpul zilei la o fermă ascuns în fân.

Femeie: „Fu aicea la noi criminalul, sub fân. A fost fratele meu afară la cal.”

Femeie: „Am văzut un om care o ieșit de la balot, de la fân, și am strigat: ‘Hoțul! Hoțul!’ Și atunci s-au adunat băieții, eram o trupă plină, și el, când a auzit că am strigat, a fugit prin lan și a urcat la deal.

Între timp, polițiștii au descins în alte 17 locații pentru a-i da de urmă atât lui, cât și celor suspectați că îl ajută.

Printre cei interogați se numără acest bărbat din Valea Largă, care e bănuit că netezește drumul presupusului criminal încă din februarie, când polițiștii îl căutau fiindcă o răpise pe femeia pe care, mai târziu, a ucis-o.

La audieri a ajuns și o femeie din localitatea Mădăraș, care i-ar fi indus în eroare pe oamenii legii: le-a spus că l-a văzut pe suspect în județul Arad.

Georgian Drăgan, chestor de Poliție: „Persoanele care îl ajută să fugă comit infracțiunea de favorizare a infractorului, iar acest lucru se pedepsește cu închisoare.”

În acest timp, întreaga familie și, mai ales, cei din familia victimei trăiesc cu teamă.

Bunica victimei: „Ăla e antrenat, știe unde să umble, ce să facă.”

Bărbat: „E un om periculos, na, când l-au eliberat prima oară, l-am văzut, că eu nu sunt bine cu el, că-s în bai cu el.”

Oamenii legii continuă căutările cu forțe impresionante.

Au pus la bătaie și o recompensă de cinci mii de euro pentru cel care îi ajută să-l găsească pe Emil Gânj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Un criminal în serie a apărut zâmbind la un concurs televizat. Era căutat de poliție pentru 31 de violuri și crime
Un criminal în serie a apărut zâmbind la un concurs televizat. Era căutat de poliție pentru 31 de violuri și crime

Un criminal în serie francez a apărut la un concurs televizat în timp ce poliția îl căuta pentru violarea și uciderea unor copii și adulți.

Cum s-au petrecut scenele de groază din casa familiei din Corbu. Tatăl ucis, fiica violată, mama rănită
Cum s-au petrecut scenele de groază din casa familiei din Corbu. Tatăl ucis, fiica violată, mama rănită

Un criminal periculos este căutat în tot judeţul Constanța. Este vorba despre un bărbat care, vineri dimineaţă, a distrus o familie din localitatea Corbu.

Temut criminal român căutat în Spania, prins la Fetești. Ororile pe care le-a comis
Temut criminal român căutat în Spania, prins la Fetești. Ororile pe care le-a comis

Un cetățean român, urmărit internațional de autoritățile judiciare spaniole, a fost prins la Fetești. Bărbatul a ucis în bătaie un vânzător al unui magazin de bijuterii. Incidentul ar fi avut loc în luna august 2018 în orașul Carmona, Spania.

Ce s-a întâmplat cu temutul criminal britanic prins în Cluj. I-a tăiat gâtul unui bărbat
Ce s-a întâmplat cu temutul criminal britanic prins în Cluj. I-a tăiat gâtul unui bărbat

Shane O'Brien, de 31 de ani, a fost pus sub acuzare vineri seara după ce a ajuns în Regatul Unit ca urmare a extrădării sale din Romania, a declarat Metropolitan Police.

Criminal căutat în București, după ce a ucis un bărbat în propria locuință. Imaginile suprinse de camere
Criminal căutat în București, după ce a ucis un bărbat în propria locuință. Imaginile suprinse de camere

Este alertă în Capitală. Poliţiştii caută un asasin, după ce un bucătar în vârstă de 38 de ani a fost înjunghiat mortal într-o locuinţă din Sectorul 2.

Recomandări
Sancțiuni mai dure pentru amenzile de circulație neplătite. Șoferii rămân fără permis dacă nu le achită în 90 de zile
Sancțiuni mai dure pentru amenzile de circulație neplătite. Șoferii rămân fără permis dacă nu le achită în 90 de zile

Un nou proiect de lege, supus dezbaterii publice de către Ministerul Dezvoltării, aduce reguli mai stricte pentru șoferii care nu își plătesc amenzile la timp.

Protestele s-au extins în 180 de orașe din Iran. În Europa se văd deja „ultimele zile” ale regimului de la Teheran
Protestele s-au extins în 180 de orașe din Iran. În Europa se văd deja „ultimele zile” ale regimului de la Teheran

Victimele reprimării sângeroase din Iran se numără cu miile. Donald Trump a ținut o ședință la Casa Albă, pe tema protestelor violente, și amenință cu măsuri foarte dure dacă liderii de la Teheran vor începe să-i spânzure pe protestatari.

Explicația ministrului Energiei pentru frigul din spitale și blocuri: „Se termină gerul și automat intră lucrurile în normal”
Explicația ministrului Energiei pentru frigul din spitale și blocuri: „Se termină gerul și automat intră lucrurile în normal”

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.