Unde a fost văzut criminalul din Mureș. Anchetatorii cred că este ajutat să se ascundă: „Fu aici criminalul”

×
Publicitate

Sunt zece zile de când Emil Gânj, individul suspectat că și-a ucis și incendiat fosta iubită, este de negăsit, iar anchetatorii cred că presupusul criminal este ajutat să se ascundă.

Miercuri, forțe impresionante au descins la 17 adrese din județele Mureș și Cluj și au dus la audieri mai multe persoane bănuite că i-ar fi „netezit” drumul.

Oamenii legii pun la bătaie și o recompensă de cinci mii de euro pentru cel care ajută la prinderea bărbatului.

Între timp, mai mulți oameni au oferit indicii cu privire la acest caz.

O femeie din Bistrița-Năsăud susține că s-a întâlnit cu individul periculos. Iar niște localnici din Mureș au dat și ei alarma, după ce l-ar fi văzut la o fermă.

Întâlnirea de coșmar ar fi avut loc în comuna Viișoara din Bistrița. Femeia spune că a dat nas în nas cu individul chiar în momentul în care deschidea ușa apartamentului în care locuia. În timp ce striga după ajutor, suspectul a dispărut.

Pe lângă zecile de echipaje de poliție și jandarmi care au fost chemate la fața locului, zona a fost împânzită și de sute de localnici care au ieșit în stradă în ciuda ploii torențiale.

Pe de altă parte, niște localnici din Mureș susțin că l-au găsit în timpul zilei la o fermă ascuns în fân.

Femeie: „Fu aicea la noi criminalul, sub fân. A fost fratele meu afară la cal.”

Femeie: „Am văzut un om care o ieșit de la balot, de la fân, și am strigat: ‘Hoțul! Hoțul!’ Și atunci s-au adunat băieții, eram o trupă plină, și el, când a auzit că am strigat, a fugit prin lan și a urcat la deal.”

Între timp, polițiștii au descins în alte 17 locații pentru a-i da de urmă atât lui, cât și celor suspectați că îl ajută.

Printre cei interogați se numără acest bărbat din Valea Largă, care e bănuit că netezește drumul presupusului criminal încă din februarie, când polițiștii îl căutau fiindcă o răpise pe femeia pe care, mai târziu, a ucis-o.

La audieri a ajuns și o femeie din localitatea Mădăraș, care i-ar fi indus în eroare pe oamenii legii: le-a spus că l-a văzut pe suspect în județul Arad.

Georgian Drăgan, chestor de Poliție: „Persoanele care îl ajută să fugă comit infracțiunea de favorizare a infractorului, iar acest lucru se pedepsește cu închisoare.”

În acest timp, întreaga familie și, mai ales, cei din familia victimei trăiesc cu teamă.

Bunica victimei: „Ăla e antrenat, știe unde să umble, ce să facă.”

Bărbat: „E un om periculos, na, când l-au eliberat prima oară, l-am văzut, că eu nu sunt bine cu el, că-s în bai cu el.”

Oamenii legii continuă căutările cu forțe impresionante.

Au pus la bătaie și o recompensă de cinci mii de euro pentru cel care îi ajută să-l găsească pe Emil Gânj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62560670
Cod roșu de vijelii în 2 județe din România. Rafalele puternice au făcut dezastre pe străzi și gospodării

Județele Iași și Brașov au fost vizate timp de câteva zeci de minute de Coduri roșii de vijelii. În Iași, grindina a acoperit curțile și grădinile oamenilor, iar ploaia torențială a blocat traficul în câteva zone.

62560669
Accident grav în Olt cu motoscuter și dubă. Un băiat de 16 ani a murit, iar prietenul lui se află în stare gravă la spital

Tragedie în județul Olt. Un tânăr de 16 ani a murit, iar prietenul său de aceeași vârstă se luptă să trăiască după ce motoscuterul pe care se aflau a intrat într-o dubă.

62560665
Un șofer de 26 de ani din Constanța a ajuns la spital în stare gravă, după ce a produs un accident, iar mașina i-a luat foc

Un accident urmat de incendiu l-a adus pe un șofer de 26 de ani pe patul de spital. S-a întâmplat miercuri seara în Constanța, după ce tânărul a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de separatorul de sens.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.