Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Dă-ți una peste gură!” Video cu învățătoarea care amenința și umilea copiii, la Constanța

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este scandal mare la o şcoală din Constanța. O învățătoare a fost înregistrată în timp ce îi ameninţa şi îi umilea pe nişte copii din clasa întâi. Cuvintele celei care ar fi trebuit să le fie model sunt șocante.

În momentul în care s-a aflat adevărul, femeia în vârstă de 72 de ani a demisionat, însă poliţia a deschis o anchetă pentru purtare abuzivă. Învățătoarea agresivă este cercetată disciplinar și de Inspectoratul Județean Constanța.

"Tâmpita pământului! Mi-ai lipsit o săptămână şi te-a apucat vânzoleala!"

"Nu mai pot, nu pot să-mi mai fac orele din cauza unor nesimţiţi! Te ridici şi te duci la colţul de ruşine la tablă, acolo!"

"De ce scrii așa de urât? Nici nu știi să ții rândurile! Dă-ți una peste gură!

Toate aceste scene revoltătoare s-au petrecut la Școala numărul 43 din Constanța. Părinții unor copii de clasa întâi au vrut să se convingă că cei mici nu exagerează atunci când povestesc ce se întâmpla la şcoala aşa ca una dintre mame a ascuns în penarul unui elev un dispozitiv de înregistrare.

La finalul orelor a apărut şi dovada ca învățătoarea își teroriza elevii. Unui băiețel îi spune...

"Du-te, mă, afară și dă-te cu capul de zid! Bagă-te în bancă, că ai matematică. Doamne, ia-mă!"

Apoi, în fața întregii clase, vorbește depreciativ despre un altul...

"El este sub orice critică. El nu are educație, el a făcut familia de râs, ne-a făcut clasa!"

Iar jignirile au curs aproape în fiecare zi...

"Dar taci, măi! Dacă mama ta te-a învățat o prostie, ești fără bun simț. Mama ta e o femeie de nota un milion, tu ești de nota zero. Păcat!"

Înainte să se bazeze pe aceste înregistrări, părinții au depus o primă plângere în luna ianuarie iar învățătoarea a fost sancționată cu un avertisment scris. Femeia a continuat să vină la școală și să le vorbească urât celor mici. Când a existat dovada audio scandalul a ajuns până la inspectorat.

Sorin Mihai, inspector șef ISJ Constanța: „Astăzi, autosesizându-ne ne-am adresat iarăși unității de învățământ, am solicitat să se reia cercetarea disciplinară. Limbajul suburban care apare pe înregistrările audio nu e compatibil cu activitatea de cadru didactic.”

O mamă povesteşte că fetița ei a ajuns de multe ori, acasă, cu ochii în lacrimi.

Mama unei eleve: „Ea fiind doar pe numele meu, i se spunea că nu are tată, i se spunea ce fel de mamă ai tu, era făcută proastă că citește pe litere, de la bătăi cu cărțile în cap, până la te pune pe tine să te lovești peste gură, te pune la colțul de rușine, te face strâmb, prost, tâmpit.” Părinții sunt revoltaţi şi că cei din conducerea școlii nu au luat măsuri mai ferme.

Mihaela Udrea, directoarea școlii: Noi nu știam absolut nimic despre acest mod de a vorbi cu elevii, doamna a recunoscut și și-a dat demisia. (Reporter: Practic, azi ați auzit pentru prima dată acele înregistrări. Cum vi s-au părut? Mihaela Udrea, directoarea școlii: E clar că nu putem fi de acord!"

Elena Stambuli, psiholog școlar: „Un copil care este abuzat verbal va repeta comportamentul cu semenii de aceeași vârstă cu el. Copilul mic vede în cadrul didactic un model, pe care vrea să îl copieze și atunci când cadrul didactic folosește un limbaj nepotrivit copilul îl va prelua, voit sau nevoit.”

Contactată de Știrile PROTV, învățătoarea nu a dorit să ofere un punct de vedere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult