Modifica setarile cookie
Toate categoriile

"Vai de noi!". Locuitorii din județul Tulcea, îngroziți după cel mai recent atac al rușilor asupra porturilor ucrainene

Forțele lui Putin continuă să lovească puternic Ucraina și să inducă panică în România. În noaptea de vineri spre sâmbătă, rușii au lansat un atac cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.

Din acest motiv, mai multe mesaje Ro-Alert au fost emise de autoritățile române în județele Tulcea și Galați.

Românii care locuiesc în zonele aflate la câteva sute de metri de granița cu Ucraina spun că acesta a fost cel mai intens atac declanșat de ruși până acum.

Bubuituri puternice au făcut ca geamurile caselor din județul Tulcea să tremure, iar oamenii au intrat în panică.

"Se zguduiau geamurile, mi-a pierit somnul acum", a scris cineva pe pagina de Facebook a Ziarului de Tulcea.

"Foarte tare s-a auzit de data asta, chiar de 9 ori până în prezent! Geamurile și bubuiturile puternice! Ferească Dumnezeu!", a transmis o altă persoană.

Citește și
razboi rusia ucraina
Ucraina atacă cu drone Rusia, într-o „nouă fază” a războiului. Un depozit de petrol a fost aruncat în aer

Un alt român din Tulcea a spus că "niciodată nu s-a auzit așa de tare până acum".

"Și la Isaccea s-a auzit tare. S-a auzit una rău de tot. Mi s-a oprit respirația de la panică, sperietură", a fost comentariul postat de altcineva.

"Vai de noi, cine știe ce ne așteaptă", a afirmat un alt utilizator de Facebook.

Printre localitățile în care oamenii au spus că s-au auzit zgomote provocate de explozii s-au numărat Tulcea, Topolog, Baia și Isaccea. "Se aude de parcă tună", a transmis o femeie.

În urma acestui atac lansat de forțele ruse, mai multe persoane au murit, potrivit autorităților din Ucraina.

MApN a anunțat că, la scurt timp după lansarea atacului, aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Turce din Baza Aeriană 86 de la Feteşti au fost ridicate de la sol pentru a executa misiuni de cercetare a spaţiului aerian al României.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult