Un ucrainean căzut într-o râpă în Munții Maramureșului a fost salvat din viscol. Pisicuţa aflată cu el l-a ţinut în viaţă

ucrainean
Salvamont Maramureş

Un tânăr ucrainean de 28 de ani care a căzut într-o râpă adâncă de aproape 400 de metri din Munţii Maramureşului a fost extras de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră după aproape cinci ore şi jumătate de efort.

"400 metri, în 5 ore şi jumătate, infernal (...) Panta avea o înclinaţie de 50%. Partea cea mai dificilă, din punct de vedere tehnic, a trecut. Salvatorii montani împreună cu poliţiştii de frontieră au reuşit extragerea în condiţii de siguranţă maximă a băiatului ucrainean şi a pisicuţei care pe tot parcursul celor 5 ore şi jumătate a stat lipită de pieptul lui. De acum urmează pentru următoarele ore coborârea, prin zăpadă de peste jumătate de metru, cu viscol şi frig pătrunzător. Dar echipele de suport ale Salvamont Maramureş au adus ceai cald, haine uscate, batoane proteice şi hrană. Va fi bine până la final, însă mai avem de muncit câteva ore ca să ne putem bucura cu adevărat", a spus directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Directorul Salvamont Maramureş a ţinut să precizeze că pisicuţa care l-a însoţit pe tânăr din Ucraina şi a fost alături de el mai bine de 24 de ore petrecute în râpă va rămâne împreună cu acesta.

"Are 28 de ani, iar pisicuţa e a lui, de acasă, din Ucraina, şi sigur nu i-o va putea lua nimeni, niciodată, fiindcă pisicuţa l-a ţinut în viaţă azi-noapte", a spus Dan Benga.

Citește și
Sofer cu masina pe partie
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul

Potrivit acestuia, la operaţiunea de salvare au participat 15 salvatori montani, unii plecaţi de la bazele din Cavnic şi Baia Mare, care s-au alăturat echipei aflate în teren. Echipele de salvare au fost sprijinite de poliţiştii de frontieră.

Tânărul extras din râpă face parte dintr-un grup de trei ucraineni care au trecut graniţa în România. Ceilalţi doi au fost recuperaţi cu ajutorul elicopterului SMURD în cursul zilei de vineri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul

Autorităţile din judeţul Hunedoara au făcut demersuri pentru identificarea unui şofer care, miercuri, a intrat cu un autovehicul de teren pe o pârtie, în staţiunea Parâng, judeţul Hunedoara.

S-a câștigat la Loto de Anul Nou. De unde sunt norocoșii care încheie anul mai bogați
S-a câștigat la Loto de Anul Nou. De unde sunt norocoșii care încheie anul mai bogați

Mai multe persoane din România au avut noroc la Tragerile Speciale de Anul Nou, a anunțat miercuri seară, Loteria Română.

Papa Leon, avertisment privind „planuri care cuprind lumea”: Sunt strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite
Papa Leon, avertisment privind „planuri care cuprind lumea”: Sunt strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite

Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin "strategii armate mascate prin discursuri ipocrite", transmit agenţiile EFE şi ANSA.

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina
Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina

Țările europene și-au declarat disponibilitatea de a trimite între 10.000 și 15.000 de soldați în Ucraina în primele șase luni după încetarea ostilităților, ca parte a garanțiilor de securitate, susține publicația germană Die Welt.

Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”
Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”

Pământenii care au intrat deja în 2026 l-au primit cu bucurie și focuri de artificii. Peste câteva ore va ajunge și la noi.