Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer din Iași a obținut anularea amenzii după ce a spus că i-a ieșit alcoolemie din cauza șervețelelor umede

Un şofer din Iași, implicat într-un accident rutier acum un an, a contestat în instanţă procesul verbal prin care i-a fost ridicat permisul de conducere după ce la testul de alcoolemie i-a ieşit un rezultat de 0,06 la mie alcool pur în aerul respirat.

Acesta a arătat că s-a şters la gură cu şerveţele umede şi că la testul din sânge alcoolemia a fost zero. Completul de judecată i-a dat dreptate, însă decizia nu este definitivă, scriu jurnaliştii locali.

Accidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 1 iunie a anului trecut, pe strada Străpungere Silvestru din Iaşi, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Şoferul, aflat pe linia de tramvai la volanul unui BMW, a fost implicat într-un accident în lanţ, maşina sa fiind lovită din spate şi proiectată în autoturismul din faţă.

Şoferul BMW-ului a fost sancţionat cu avertisment şi două puncte de penalizare pentru că a intrat pe linia tramvaiului, iar poliţiştii i-au solicitat şi un test de alcoolemie, aparatul etilotest arătând o concentraţie a alcoolului în aerul expirat de 0,06‰. Susţinând că nu consumase deloc alcool în ziua respectivă şi apreciind că urmele de alcool ar putea proveni de la şerveţelele umede cu care se ştersese de sânge după accident, şoferul a făcut un test de alcoolemie din sânge, la Spitalul „Sf. Spiridon”, expertiza stabilind lipsa totală a alcoolului în sânge. Cu toate acestea, poliţiştii l-au amendat şi pentru conducere sub influenţa alcoolului, cu 1.305 lei şi suspendarea dreptului de a conduce timp de 90 de zile. În aceste condiţii, şoferul a contestat amenda la Judecătorie cerând anularea procesului-verbal de contravenţie.

Citește și
După alcooltest, scăpa doar cu amendă. A cerut să-i fie luate probe biologice, iar ce a urmat e incredibil
Un sibian a fost prins beat în trafic. Avea o alcoolemie de 5 la mie alcool pur în sânge

Magistraţii au constatat că sancţiunea aplicată pentru conducere sub influenţa alcoolului nu are o acoperire faptică, precizează ziarul local.

„Dispoziţiile legale prevăd posibilitatea conducătorului de autovehicule de a solicita recoltarea de probe tocmai ca expresie a dreptului său la apărare. Având în vedere rezultatul analizei toxicologice, instanţa apreciază că petentul a făcut proba contrară rezultatului obţinut cu aparatul alcooltest, drept pentru care nu poate reţine existenţa elementelor constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2002 (conducere sub influenţa alcoolului, n.r.)”, au constatat judecătorii, potrivit ziaruldeiaşi.ro. Aceştia au decis exonerarea şoferului de amenda de 1.305 lei, ca şi de suspendarea dreptului de a conduce. Avertismentul şi punctele de penalizare pentru oprire neregulamentară au fost menţinute. Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei Judeţene au făcut apel împotriva sentinţei, dosarul intrând pe rolul Tribunalului Iaşi şi fiind în pronunţare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult