Un scandal în familie s-ar fi putut termina tragic. O femeie din Cluj a fost înjunghiată de soțul ei

×
Codul embed a fost copiat

În toiul unui scandal în familie o femeie din Gherla, județul Cluj a fost înjunghiată de mai multe ori de soțul ei după miezul nopții. Victima a supraviețuit la limită.  

După miezul nopții, între cei doi soți a izbucnit o ceartă teribilă iar într-un moment de furie, bărbatul și-a înjunghiat soția de mai multe ori. Imediat a sunat la 112 şi a mărturisit tot ce a făcut, în timp ce partenera lui se afla în agonie.

Femeia a fost transportată de urgență la spitalul județean din Cluj, unde a fost operată de urgență. O echipă întreagă de medici specialiști au reușit, într-un final, să o stabilizeze. Victima este acum la Terapie Intensivă şi doctorii spun că a depăşit momentul critic.

Cei doi soți sunt împreună de 25 de ani. Sora bărbatului susţine că el trecea printr-o perioadă mai dificilă, după ce a avut un accident, apoi și-a pierdut unul dintre părinți.

Toate acestea l-au făcut să apeleze la un specialist pentru un tratament antidrepresiv, a mai povestit sora bărbatului. În noaptea atacului, omul ar fi consumat și alcool. Acum, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Citește și
Sofer cu masina pe partie
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul
VIDEO. Un șofer a intrat cu mașina de teren pe o pârtie din Parâng și a pierdut controlul. Surse: Susține că a greșit drumul

Autorităţile din judeţul Hunedoara au făcut demersuri pentru identificarea unui şofer care, miercuri, a intrat cu un autovehicul de teren pe o pârtie, în staţiunea Parâng, judeţul Hunedoara.

S-a câștigat la Loto de Anul Nou. De unde sunt norocoșii care încheie anul mai bogați
S-a câștigat la Loto de Anul Nou. De unde sunt norocoșii care încheie anul mai bogați

Mai multe persoane din România au avut noroc la Tragerile Speciale de Anul Nou, a anunțat miercuri seară, Loteria Română.

Papa Leon, avertisment privind „planuri care cuprind lumea”: Sunt strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite
Papa Leon, avertisment privind „planuri care cuprind lumea”: Sunt strategii armate, mascate prin discursuri ipocrite

Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin "strategii armate mascate prin discursuri ipocrite", transmit agenţiile EFE şi ANSA.

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina
Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina

Țările europene și-au declarat disponibilitatea de a trimite între 10.000 și 15.000 de soldați în Ucraina în primele șase luni după încetarea ostilităților, ca parte a garanțiilor de securitate, susține publicația germană Die Welt.

Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”
Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”

Pământenii care au intrat deja în 2026 l-au primit cu bucurie și focuri de artificii. Peste câteva ore va ajunge și la noi.