Un polițist condamnat pentru 300 lei șpagă de la un șofer ar putea primi 160.000 euro daune din partea statului român

×
Codul embed a fost copiat

O decizie controversată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un caz de corupție, ar putea obliga statul român să îi plătească unui fost polițist din Dărmănești-Bacău 160 de mii de euro, daune morale și materiale.

Agentul fusese condamnat definitiv și chiar încarcerat după ce a fost filmat în timp ce primea 300 de lei șpagă de la un șofer, care era investigator sub acoperire. Instanța supremă i-a admis însă recursul în casație pentru că nu era agent de circulație. Acum, fostul angajat al Ministerului de Interne vrea despăgubiri.

Agentul de poliție a petrecut 281 de zile în spatele gratiilor, înainte și după ce a fost condamnat de două instanțe pentru luare de mită. La finalul procesului, a primit 4 ani de închisoare cu executare.

În 2021, lucra la investigații criminale, însă a participat la un filtru cu niste colegi de la Rutieră, care erau monitorizati. Asa a căzut în plasa unui investigator sub acoperire în timp ce primea 300 de lei șpagă pentru a nu-l sancționa.

„Am dat actul mașinii cu suma de 300 (trei sute) de lei, l-am întrebat dacă-s bune actele și mi-a zis că "Da.", după care mi-a înmânat permisul, buletinul și actul mașinii dar fără suma de 300 de lei.” (Sursa Mărturia investigatorului sub acoperire)

Citește și
bataie iasi
Bătaie în plină stradă, într-o localitate din Iași. O cameră de bord a surprins scenele șocante

Polițistul a cerut anularea condamnării la Înalta Curte de Casație pe motiv că nu putea fi trimis după gratii pentru o asemenea acuzație câtă vreme el nu avea în fișa postului obligația de a-i amenda pe șoferi.

Judecătorii de la Înalta Curte i-au dat dreptate, spunând că, deși era un polițist aflat într-o misiune oficială și ar fi pretins și primit presupusa șpagă, în absența unui aviz de poliție rutieră, nu putea fi nici acuzat, nici judecat, cu atît mai puțin condamnat pentru infracțiunea de luare de mită. Așa că instanța supremă l-a achitat definitiv și a dispus eliberarea lui din închisoare.

Judecătorii au stabilit că fapta agentului care a demisionat cu câteva ore înainte să ajungă în detenție, nu este prevăzută de legea penală. Alți doi colegi au rămas cu pedepsele pentru că erau agenți de circulație.

ANDREI LAZĂR AVOCAT: „E puțin absurd. Adică să îi sancționezi doar pe cei doi polițiști care sunt polițiști de rutieră, iar pe al treilea să nu îl sancționezi. Practica până acum a fost văzută în sens larg. Atâta timp cât ești funcționar public și ai primit mită, ești vinovat pentru fapta de corupție.”

Fostul agent a dat în judecată Ministerul Finanțelor și cere ca statul să îl despăgubească pentru o pretinsă eroare judiciară. Cere în total 160 de mii de euro daune morale și materiale pentru perioada în care și-a pierdut libertartea și pentru că și-a pierdut slujba de polițist.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Bătaie în plină stradă, într-o localitate din Iași. O cameră de bord a surprins scenele șocante
Bătaie în plină stradă, într-o localitate din Iași. O cameră de bord a surprins scenele șocante

Bătaie în plină stradă, în localitatea Ciurea, din județul Iași. Scenele au fost surprinse de o cameră de bord.

Bărbat lovit pe trecerea de pietoni, după un accident în lanț, în Sectorul 4. A fost transportat în stare gravă la spital
Bărbat lovit pe trecerea de pietoni, după un accident în lanț, în Sectorul 4. A fost transportat în stare gravă la spital

Un bărbat lovit de o mașină în timp ce traversa strada, în sectorul 4 al Capitalei, a ajuns în stare gravă la spital, azi-noapte.

România, cu cea mai mare delegație guvernamentală de până acum la Forumul Economic Mondial de la Davos
România, cu cea mai mare delegație guvernamentală de până acum la Forumul Economic Mondial de la Davos

România va participa la ediţia din 2026 a Forumului Economic Mondial de la Davos cu cea mai consistentă delegaţie guvernamentală dintre toate ediţiile conferinţei, anunţă, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut cel puţin 21 de morţi şi peste 30 de răniţi grav în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine,