Un nou ciclon se apropie de România. Vântul a trecut deja de 70 km/h

×
Publicitate

Iarna se răzbună pentru vremea deosebit de frumoasă de până acum.

Până acum reuşit să le facă doar mici probleme celor din sudul României. În mod surprinzător, duminică a fost mai frumos la munte, dar a nins în sudul ţării.

Pe litoral, vântul a adus valuri de doi metri, iar porturile au fost închise. Vor urmă două zile de linişte, iar apoi ne aşteaptă un nou ciclon cu vreme rea la mijlocul săptămânii.

A fost iarna furioasă pe litoral. La ţărm valurile au depăşit doi metri, iar vântul a suflat cu peste 70 de kilometri pe oră. Toate porturile au fost închise, iar operaţiunile navale au fost sistate. Pe faleza din Constanța au cutezat să se plimbe foarte puţini oameni.

În sud a nins puternic; trei persoane aflate într-un autoturism au cerut ajutor, după ce s-au rătăcit pe un câmp în apropiere de Topraisar, în judeţul Constanța. Echipele de salvare au localizat maşina prin GPS, şi au ajuns acolo după aproape o oră.

Citește și
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii

La munte în schimb, duminică a fost o vreme frumoasă, fără ninsori, dar cu temperaturi negative.

În acest weekend s-au înregistrat grade cu minus, asta după o săptămână în care termometrele au aratat temperaturi pozitive.

Judeţele Constanța şi Tulcea sunt până la ora 20:00 sub Cod galben de vânt puternic, cu rafale de până la 55 km/h şi ninsori viscolite pe alocuri.

În Constanța şi în Călăraşi, până luni dimineaţă la ora 4, este în vigoare o altă informare meteorologică şi sunt aşteptate intensificări ale vântului și ninsori.

De luni, însă, vremea se linişteşte, dar nu pentru mult timp.

Mihai Hustiu, meteorolog de serviciu: "Urmează o vreme de iarnă potrivită pentru această perioadă. ANM va emite fie informări, fie atenţionări pentru că ne aşteptăm la precipitaţii posibil însemnate cantitativ asociate şi cu intensificări ale vântului".

Meteorologii aşteaptă un ciclon dinspre Marea Mediterană care va aduce ploi şi lapoviţa în sud şi ninsori în nord, în vest şi la munte. Temperaturile vor scădea în nordul ţării până la minus 10 grade noaptea.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a respins vineri informaţiile potrivit cărora 800 de militari americani răniţi ar fi fost aduşi cu avioane de transport la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, calificându-le "alarmiste" şi "complet nefondate".

Spectacol pe cer: sute de meteoriți observați în România și în lume. Fenomenul ridică semne de întrebare
Spectacol pe cer: sute de meteoriți observați în România și în lume. Fenomenul ridică semne de întrebare

Sute de meteoriți au luminat cerul în mai multe zone din țară în ultimele săptămâni, iar specialiștii spun că fenomenul nu este unul izolat. 

Joburile în limbi străine și IT-ul sunt tot mai căutate. Pentru entry-level salariile fluctuează între 500 și 1000 de euro
Joburile în limbi străine și IT-ul sunt tot mai căutate. Pentru entry-level salariile fluctuează între 500 și 1000 de euro

Tot mai mulți tineri sunt interesați de slujbe în limbi străine, iar oferta e pe măsură. 

Recomandări
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi

În mai puțin de o săptămână, de la 1 aprilie, prețul gazului nu va mai fi plafonat. 

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment
Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare, iar premierul Bolojan le-a atras atenția că trebuie să își asume consecințele dacă vor crea o criză în coaliție.

Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că nu a contribuit la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, afirmând că este "nepotrivit" faptul că oficialii germani au spus că acest conflict "nu este războiul nostru", relatează dpa.