Tricolorii pe marile ecrane: Documentarul "În Inima Naționalei" ajunge în cinematografe. Un film realizat de Remus Achim

×
Codul embed a fost copiat

A rămas mai puțin de o lună până când Naționala de Fotbal a României joacă primul meci la Campionatul European după o absență de opt ani de la turneele finale.

Până atunci îi putem urmări pe tricolori pe marile ecrane.

Documentarul "În Inima Naționalei", realizat de Remus Achim, a ajuns în cinematografele din țară.

Producția prezintă în premieră imagini din vestiarul echipei, dar și interviuri în care descoperim și altă față a fotbaliștilor.

Documentarul "În Inima Naţionalei" le dă ocazia, pentru prima dată, spectatorilor să pătrundă în spatele uşilor închise şi să înţeleagă cum au trăit selecţionerul Edi Iordanescu şi tricolorii cele mai tensionate momente ale ultimilor ani, dar şi bucuria unei calificări la care mulţi nu mai sperau.

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Remus Achim – regizor: "În spatele sportului e multă emoţie, ambiţie, perseverenţă, curaj."

"În Inima Naţionalei" este lungmetrajul de debut al regizorului Remus Achim, fost jurnalist al Ştirilor Pro TV.

Remus Achim – regizor:
"Sunt nişte lucruri...Avem nevoie de chestii motivaţionale. Eu cred în asta."

A urmărit tricolorii timp de câteva luni şi a avut acces la sute de ore de filmări înregistrate pe durata calificărilor care, până acum, n-au fost făcute publice.

Remus Achim – regizor: "Sunt nişte imagini care îţi arată lucrurile aşa cum sunt. Dacă tu ai fi fost în vestiarul echipei naţionale şi ai fi luat telefonul şi ai fi stat aşa, atunci exact genul ăsta de imagini l-ai fi surprins. Şi atunci ar fi ajuns foarte uşor la public. Pentru că publicul nu se simte păcălit de imaginea asta şi nu se va simţi."

În film descoperim şi o altă fată a jucătorilor naţionalei. După ore de interviuri, aceştia şi-au lăsat garda jos.

În film regăsim şi unul dintre puţinele momente în care Ianis Hagi vorbeşte deschis despre cum este să trăieşti în umbra marelui Gică Hagi.

Ianis Hagi: "Presiunea a fost acolo din prima zi. M-am născut cu presiune, fie că am vrut, fie că n-am vrut, presiunea e acolo."

De săptămâna aceasta, "În Inima Nationalie" rulează în cinematografele din toată ţara. Iar pe 17 iunie, în direct la PRO TV, puteţi urmări România-Ucraina, primul meci al Naţionalei la turneul European.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.