Trei femei intoxicate cu monoxid de carbon într-un magazin din municipiul Piteşti, transportate la spital

112 salvare ambulanta

Trei femei cărora li s-a făcut rău, sâmbătă, într-un magazin din municipiul Piteşti, cel mai probabil în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon, au fost transportate la spital.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că cele trei femei sunt angajate ale magazinului aflat pe Bulevardul Petrochimiştilor. La faţa locului au intervenit trei echipaje SMURD, o autospecială de intervenţie şi o autospecială CBRN.

"În urma verificărilor efectuate de către echipajul CBRN, s-au constatat valori crescute de monoxid de carbon. Din câte se pare, în urmă cu câteva zile, în locaţia respectivă au fost efectuate lucrări la centrala termică. În acest sens, pompierii au procedat la ventilarea locaţiei", au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, cele trei femei, care erau conştiente şi cooperante, au fost preluate de echipajele medicale şi au fost transportate la spital, pentru efectuarea de investigaţii amănunţite.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Ce au găsit polițiștii în camera femeii care și-a otrăvit familia cu mercur. Aceasta ar fi distrus și un televizor din casă
Ce au găsit polițiștii în camera femeii care și-a otrăvit familia cu mercur. Aceasta ar fi distrus și un televizor din casă

O bătrână de 83 de ani din Ilfov este acuzată că a încercat să-și omoare familia. Ginerele femeii a început să se simtă tot mai rău și a ajuns la spital cu intoxicație cu mercur.

Trei oameni au fost găsiți morți într-o casă din Odorheiu Secuiesc, după ce s-ar fi intoxicat cu gaz
Trei oameni au fost găsiți morți într-o casă din Odorheiu Secuiesc, după ce s-ar fi intoxicat cu gaz

Doi bărbați și o femeie au fost descoperiți morți noaptea trecută într-o casă din Odorheiu Secuiesc. Polițiștii de la investigații criminale, care anchetează cazul, bănuiesc că ar fi vorba de o intoxicație cu gaz.

Studenții de la Academia de Poliție au ajuns din nou la spital cu intoxicație alimentară, după ce au primit mâncare stricată
Studenții de la Academia de Poliție au ajuns din nou la spital cu intoxicație alimentară, după ce au primit mâncare stricată

Mai mulți studenți ai Academiei de Poliție din București au ajuns la spital cu intoxicație alimentară sau enterocolită, după ce marți ar fi primit la cantină mâncare stricată. 

Recomandări
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.

Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat
Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.