TikTok a fost interzis oficial în Statele Unite ale Americii. Rețeaua chineză ar urma să se închidă brusc, de duminică

Tik Tok a dat în judecată Guvernul SUA, iar angajații americani vor intenta proces președintelui Trump
Getty

TikTok a fost oficial interzisă în SUA, iar începând de duminică va dispărea brusc de pe teritoriul american.

Curtea Supremă a SUA a aprobat vineri intrarea în vigoare a unei legi care ameninţă cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei reţele de socializare TikTok, dacă societatea chineză care o deţine nu vinde aplicaţia pentru SUA până pe 19 ianuarie, relatează agenţiile AFP şi EFE.

"Nu există nicio îndoială că, pentru peste 170 de milioane de americani, TikTok oferă un important mod de exprimare, de interacţiune şi de apartenenţă la o comunitate. Dar Congresul a stabilit că cesiunea sa este necesară pentru a răspunde preocupărilor bine fundamentate în materie de securitate naţională", au motivat cei nouă judecători ai Curţii Supreme, care au apreciat că legea contestată de TikTok nu încalcă Primul Amendament al Constituţiei SUA, ce garantează libertatea de exprimare.

Preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden a promulgat în aprilie o lege care obligă această platformă să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance. În caz contrar, reţeaua de socializare TikTok va fi eliminată pe teritoriul american din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri, precum Apple şi Google, iar compania Oracle, care este furnizorul de servicii cloud al TikTok, nu va mai putea găzdui datele utilizatorilor în SUA.

Trump: ”Am un loc cald în inima mea pentru TikTok”

Termenul maxim dat în lege realizării unei asemenea tranzacţii este 19 ianuarie 2025, cu numai o zi înaintea învestirii preşedintelui republican Donald Trump. Acesta din urmă, care a avut şi el o tentativă de a interzice TikTok în primul său mandat, invocând atunci raţiuni de securitate naţională, are acum o cu totul altă opinie despre populara reţea socială cu filmuleţe scurte şi distractive, care numără circa 170 de milioane de utilizatori în SUA.

Citește și
MrBeast
MrBeast va încerca să cumpere TikTok, după ce a făcut o glumă și a fost contactat de „numeroși miliardari”

"Am un loc cald în inima mea pentru TikTok", declara Trump luna trecută la o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări referitoare la o posibilă interzicere a TikTok în SUA şi sugerând astfel că, odată ajuns la Casa Albă, ar putea căuta o soluţie pentru reţeaua de socializare.

În verdictul comunicat vineri, Curtea Supremă nu defineşte clar viitorul TikTok în SUA, prin urmare acest lucru depinde în mare măsură de ce va decide Trump. Şi Casa Albă a anunţat săptămâna aceasta că administraţia Biden va lăsa administraţia Trump să decidă asupra legii promulgate în aprilie.

Totuşi, mai multe surse mass-media afirmă că societatea ByteDance ar fi ales ca, în lipsa unui verdict favorabil la Curtea Supremă, ceea ce s-a întâmplat acum, să închidă abrupt aplicaţia TikTok în SUA începând de duminică. 

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Refugiu pentru foștii utilizatori de Twitter. O altă platformă socială, BlueSky, câștigă tot mai mulți adepți
Refugiu pentru foștii utilizatori de Twitter. O altă platformă socială, BlueSky, câștigă tot mai mulți adepți

Toate rețelele sociale trec prin schimbări semnificative. TikTok se confruntă cu perspectiva unei posibile închideri în Statele Unite, în timp ce Facebook și Instagram își modifică regulile privind postările.

MrBeast va încerca să cumpere TikTok, după ce a făcut o glumă și a fost contactat de „numeroși miliardari”
MrBeast va încerca să cumpere TikTok, după ce a făcut o glumă și a fost contactat de „numeroși miliardari”

MrBeast, creatorul de conţinut numărul unu pe YouTube ca număr de abonaţi (344 de milioane), vrea să cumpere TikTok, ameninţată cu închiderea în Statele Unite, după o glumă care a luat o întorsătură serioasă, relatează AFP.

Rămas bun de la aplicația TikTok, în SUA. Revoluția „Goodbye to my chinese spy”
Rămas bun de la aplicația TikTok, în SUA. Revoluția „Goodbye to my chinese spy”

Americanii se pregătesc să-și ia rămas-bun de la aplicația TikTok, care ar putea fi închisă pe 19 ianuarie.

Americanii caută o alternativă la TikTok. O aplicație chineză câștigă teren în SUA. „Este mult mai bună”
Americanii caută o alternativă la TikTok. O aplicație chineză câștigă teren în SUA. „Este mult mai bună”

În timp ce judecătorii Curții Supreme se gândesc la viitorul TikTok în Statele Unite, un număr tot mai mare de utilizatori americani au migrat spre o altă aplicație.

O nouă metodă de fraudă care circulă pe TikTok, demontată la iLikeIT. Ce se ascunde, de fapt, în spatele unui like
O nouă metodă de fraudă care circulă pe TikTok, demontată la iLikeIT. Ce se ascunde, de fapt, în spatele unui like

„Puteți câștiga între 200 și 500 de lei pe zi dacă apreciați clipuri pe TikTok, este o nouă metodă de fraudă care are loc în aceste zile.

Recomandări
Scandalul din coaliție pe acordul UE–Mercosur ajunge în Parlament. Grupul PACE depune o moțiune împotriva Oanei Țoiu
Scandalul din coaliție pe acordul UE–Mercosur ajunge în Parlament. Grupul PACE depune o moțiune împotriva Oanei Țoiu

Parlamentarii din grupul PACE depun moțiune simplă împotriva ministrului Oana Țoiu pentru susținerea Acordului UE-Mercosur.

România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți
România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți

Deși este una dintre țările cu cele mai ridicate rate de proprietate a locuințelor din Uniunea Europeană, România se află pe primul loc la capitolul supraaglomerare.

Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni
Protestele continuă în Iran în ciuda represiunii. Donald Trump avertizează că SUA ar putea interveni

Protestele au continuat și vineri noapte, în Iran. Iar în ciuda faptului că internetul e întrerupt, oamenii reușesc să transmită întregii lumi imaginile șocante pe care le surprind.