Sute de mii de români ar putea fi deconectați de la curentul electric dacă țin prea multe aparate în priză

×
Publicitate

De parcă facturile mari nu ar fi de ajuns, sute de mii de români vor fi anunțați că vor fi deconectați de la curentul electric dacă le funcționeaza concomitent mai multe aparate în casă.

 

Astfel, crește puterea de consum peste valoarea avizată în contract, de care mulți nici nu știu.

 

Compania Enel precizează că a trimis până acum 200 de mii de notificări în acest sens, în special celor care au contoare inteligente. Compania îndeamnă oamenii să-și crească puterea avizată printr-un nou contract, dacă au nevoie. Taxa este de aproape 150 de lei.

Citește și
Protest la Şantierul Naval Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți că nu şi-au primit banii şi că nu mai au de lucru. FOTO
Protest la Şantierul Naval Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți că nu şi-au primit banii şi că nu mai au de lucru. FOTO

Puterea avizată înseamnă, pe scurt, valoarea maximă de curent electric pe care aveți voie să o consumați într-un minut.

Puterea avizată este trecută în contract. O găsiți și pe factură, iar pentru un apartament din București este, în medie, de 6 kw. La case poate fi mai mare, în medie, de 10 kw.

Problema deconectărilor apare la locuințele care au instalate contoare inteligente. Aparatul este setat automat la cât aveți voie să consumați concomitent și va permite să depășiți puterea din contract doar cu 10-20 la sută.

Dacă aveți în priză în același timp frigiderul, boilerul electric, televizorul, mașina de spălat vase sau rufe, aspiratorul, fierul de calcat sau cuptorul electric, consumul poate sări spre 15-20 kw.

Este momentul în care contorul inteligent taie automat curentul. Îl puteți reconecta manual numai după ce scoateți o parte din aparate din priză. Adică după ce reveniți la puterea avizată.

Care este soluția

Soluția pentru a putea folosi toate aparatele în casă fără să vi se ia curentul este să vă creșteți puterea de instalare, spun reprezentantii companiilor de profil.

Trebuie să faceți o cerere. Aceasta se poate face și online. În funcție de operator, plătiți o taxă de avizare și de racordare, care ajunge la aproape 150 de lei. Aceasta se plătește o singură dată, dar nu afectează consumul lunar. Adică, ulterior creșterii puterii, plătiți tot cât consumați.

Dacă aveți noroc și nu este nevoie de cabluri noi și de alte instalații, ar trebui să se rezolve în câteva zile, iar creșterea puterii se poate face de la distanță, din sediul companiei.

Lucrurile se complică dacă este nevoie modificări suplimentare. Puteți aștepta chiar și trei luni.

Cum puteți afla de câtă putere aveți nevoie

Fiecare aparat are indicată puterea de consum. Astfel, ar trebui să adunați valorile electrocasnicelor care consumă curent în același timp. Indicat ar fi însă să găsiți un electrician avizat ANRE. Specialistul vă face un deviz și vă poate verifica instalația din casă.

Serviciile sale costă între 100 și 200 de lei.

Reprezentanții distribuitorilor de energie spun că puterea avizată de consum a fost mereu trecută în contract. Oamenii modificau însă ilegal siguranța ca să reziste la o putere mai mare.

Contorul inteligent știe exact cât consumați, poate calcula puterea, așa că intervine pentru a evita anumite pericole.

Alin Crăciunescu, director de regiune la E-Distributie Muntenia: „Dacă cineva declară 10 și consumă 15, pot fi incendii și comunitatea sa aibă probleme. Am început cu limitările Ilfov și Giurgiu”.

Peste 200 de mii de clienți au fost informați până acum să-și verifice puterea avizată din casele lor.

Și bucureștenii care au contoare inteligente vor primi în curând astfel de notificări.

În acest moment, aproape 30 la sută dintre locuințe au contoare inteligente. Teoretic, în 2026, toate gospodariile vor fi dotate cu acest tip de contoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Protest la Şantierul Naval Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți că nu şi-au primit banii şi că nu mai au de lucru. FOTO
Protest la Şantierul Naval Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți că nu şi-au primit banii şi că nu mai au de lucru. FOTO

Sute de angajaţi de la Şantierul Naval Mangalia au protestat, vineri dimineaţă, în incinta unităţii.

Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineață, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este al șaselea transmis de autorităţi începând de miercuri seară.

Ce descoperă tot mai des Poliția de Frontieră în mașini după ce România a intrat în Schengen
Ce descoperă tot mai des Poliția de Frontieră în mașini după ce România a intrat în Schengen

De la intrarea României în spațiul Schengen, modul de operare al migranților ilegali s-a schimbat. Dacă înainte erau găsiți în remorcile camioanelor sau în compartimente secrete, acum cei mai mulți se ascund la vedere pe locurile pasagerilor.

Recomandări
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineață, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este al șaselea transmis de autorităţi începând de miercuri seară.

Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări
Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări

Guvernul analizează în ședința de vineri modificări în domeniul fiscal-bugetar, stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, precum şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare ale prefecţilor şi subprefecţilor.

Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.