Pentru că este supraproducție de cireșe, producătorii nu știu dacă să le vândă scump. Cât costă un kilogram la tarabă

×
Publicitate

Producătorii de cireşe se bucura anul acesta de o supraproducţie, iar de aici au pornit şi discuţiile în contradictoriu legate de preţ.

Unii ţin să vândă trufandalele cât mai scump, în timp ce alţii vor să le dea cu preţuri rezonabile ca să nu rămână cu ele.

Oricum ar fi delicioasele fructe de mai costă şi de 5 ori mai puţin decât surorile lor din Grecia sau Turcia.

În Triteni, judeţul Cluj, cireşele s-au copt ciorchine, iar crengile sunt încărcate. De aici vor fi livrate la domiciliu cu 30 de lei kilogramul.

Nici în vestita localitate Cireșoaia, din județul Bistrița-Năsăud, nu se umbla cu plasa, ci cu lădiţă. Oamenii culeg de zor splendidele fructe şi le pregătesc pentru vânzare.

Citește și
Extrageri Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, duminică, 29 martie 2026. Report la Joker de peste 11,93 milioane de euro
Extrageri Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, duminică, 29 martie 2026. Report la Joker de peste 11,93 milioane de euro

Acești doi tineri au moștenit de la părinți o livadă şi se gândesc să dea cireşele doar cu 13 lei.

Proprietar livadă:
"Anul ăsta se preconizează o producţie destul de mare."

Din această livadă din Comarna, judeţul Iaşi, producătorii vor vinde kilogramul de cireşe cu 20 de lei.

Pomicultor:
"Avem producţie cu 40% mai mult ca anul trecut că a fost cald."

Şi în pieţe preţurile diferă destul de mult.

Comerciant: "Dacă marfa e frumoasă, o dai mai scumpă, dacă e mai urâtă… normal că poți să le ți la preț."

În Capitală, deşi la o tarabă kilogramul costa 35 de lei, 20 de persoane aşteaptă la coadă fremătând de poftă.

O parte dintre fructe dispar misterios pe drumul spre casă. Un puști culege discret cireșe din pungă, la fiecare oprire a tatălui. Apoi îi livrează satisfăcut sâmburii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Extrageri Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, duminică, 29 martie 2026. Report la Joker de peste 11,93 milioane de euro
Extrageri Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, duminică, 29 martie 2026. Report la Joker de peste 11,93 milioane de euro

Duminică, 29 martie, Loteria Română organizează noi extrageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noro

Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”
Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”

Codul galben care acoperă trei sferturi din țară a adus ninsoare la munte, așa că cei care iubesc sporturile de iarnă au motive de bucurie.

Adolescent de 17 ani din Capitală, acuzat de trafic internațional și intern de droguri. Ce s-a descoperit la percheziții
Adolescent de 17 ani din Capitală, acuzat de trafic internațional și intern de droguri. Ce s-a descoperit la percheziții

Un adolescent de 17 ani, acuzat de trafic internațional și intern de droguri, a fost arestat pentru 30 de zile.

Recomandări
Mișcarea de protest ”No kings”. Milioane de oameni au ieșit pe străzi, în SUA, dar și în Europa, împotriva lui Donald Trump
Mișcarea de protest ”No kings”. Milioane de oameni au ieșit pe străzi, în SUA, dar și în Europa, împotriva lui Donald Trump

Milioane de oameni au ieșit pe străzi, în marile orașe americane, dar și în Europa, ca să-i transmită lui Donald Trump că NU sunt de acord cu politicile sale și cu războiul din Iran.

Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”
Stațiunile montane, surprinse de noul val de ninsori. Turiștii cer prelungirea sezonului: „Așa ceva nu am avut toată iarna”

Codul galben care acoperă trei sferturi din țară a adus ninsoare la munte, așa că cei care iubesc sporturile de iarnă au motive de bucurie.

Incendiul din Turda a distrus 21 de locuințe și a lăsat zeci de oameni în stradă. ”Este un dezastru”
Incendiul din Turda a distrus 21 de locuințe și a lăsat zeci de oameni în stradă. ”Este un dezastru”

Un incendiu a distrus în Turda, județul Cluj, 21 de locuințe construite una lângă alta. Pompierii s-au luptat ore în șir cu flăcările, care s-au extins cu o viteză înfricoșătoare.