Sistemul mixt de muncă ar putea fi adoptat în 2021. Ce presupune munca de acasă combinată cu cea de la birou

×
Publicitate

Birourile multor companii altădată pline până la refuz vor şi în 2021 etaje goale. Cel puţin în prima jumătate a anului, până când vaccinul anti-COVID va fi disponibil pentru toată populaţia, majoritatea angajaţilor vor continua să lucreze de acasă.

Ulterior, revenirea va fi treptată şi voluntară, iar în multe locuri în sistem mixt. Cu munca de acasă, în unele zile, şi şedinţe pentru proiecte, la birou în altele.

Cei 250 de angajaţi ai acestei firme de consultanţă financiară, situată în nordul Capitalei, vor continua să lucreze în mare parte de acasă şi anul viitor. Revenirea la birou va fi la cerere şi doar pentru persoanele care nu îşi pot desfăşura activitatea din propria locuinţă.

Ella Chilea, partener audit firmă de consultanță financiară: „Am decis extinderea spaţiului biroului nostru, astfel încât colegii, dacă doresc să vină la birou, să se simtă în siguranţă şi să putem asigura toate condiţiile necesare impuse de pandemie.”

La fel vor sta lucrurile şi pentru salariaţii unei companii din industria tehnologiei. O decizie privind reluarea activităţii la sediul firmei se va lua abia după ce vaccinul anti-COVID va fi accesibil tuturor.

Citește și
Radu Miruță, primit la Palatul Elisabeta. Șeful MApN, discuții cu pricipesa Margareta despre NATO, UE și Republica Moldova
Radu Miruță, primit la Palatul Elisabeta. Șeful MApN, discuții cu pricipesa Margareta despre NATO, UE și Republica Moldova

Adriana Ionas, firma de tehnologie şi marketing afiliat: „Imediat ce vaccinul va fi disponibil pentru persoanele ca noi, vom reevalua un pic acest lucru şi vom începe să revenim la serviciu, probabil nu la fel ca înainte de pandemie, când veneam cu toţii.”

De altfel, reprezentanţii companiilor spun că pandemia va schimba şi pe termen lung modul de lucru în multe domenii.

Potrivit datelor, cel puţin 30% dintre angajaţi vor lucra de acasă mai mult de jumătate din timp. Suprafețele efective dedicate lucrului vor scădea cu peste 20 de procente, iar biroul companiei va fi unul comun şi doar pentru anumiţi angajaţi.

Practic, biroul devine un spaţiu exclusivist, dedicat oamenilor care inovează şi creează valoare şi mai puţin pentru munca individuală, care poate fi realizată la distanţă. Cât despre sălile mari de conferinţă, acestea vor fi înlocuite cu spaţii generoase de relaxare şi discuţii informale.

Alexandra Micu, specialist resurse umane: „A crescut mult cererea pentru hub-uri, pentru spaţii mai flexibile, şi atunci va fi destul de diferită noua realitate a muncii.”

O provocare, spun specialiştii în resurse umane, va rămâne motivarea şi productivitatea angajaţilor în noile condiţii de lucru.
Iar astfel de schimbări vor avea loc la nivel internaţional. Un studiu realizat în 18 ţări, pe un eşantion de peste 8.000 de angajaţi, a arătat că aproximativ 75% dintre ei nu vor să mai lucreze în aceleaşi condiţii în care o făceau înainte de pandemie.

Articol recomandat de sport.ro
Atenție, Superliga! Formația din orașul cu două stadioane ultramoderne s-a calificat în play-off și visează la promovare
Atenție, Superliga! Formația din orașul cu două stadioane ultramoderne s-a calificat în play-off și visează la promovare
Citește și...
Radu Miruță, primit la Palatul Elisabeta. Șeful MApN, discuții cu pricipesa Margareta despre NATO, UE și Republica Moldova
Radu Miruță, primit la Palatul Elisabeta. Șeful MApN, discuții cu pricipesa Margareta despre NATO, UE și Republica Moldova

Ministrul Apărării, Radu Miruță, s-a întâlnit cu Custodele Coroanei la Palatul Elisabeta. Cei doi au discutat despre NATO, UE și sprijinul pentru Republica Moldova.

Cimitir din Dolj transformat în groapă de gunoi. Localnic: Am zis, nu, e ceva făcut cu inteligența artificială. Dar nu e așa”
Cimitir din Dolj transformat în groapă de gunoi. Localnic: Am zis, nu, e ceva făcut cu inteligența artificială. Dar nu e așa”

Un cimitir dintr-o comună din județul Dolj s-a transformat într-o groapă de gunoi. Printre morminte au apărut resturi tocate de plastic, metal, ori cauciuc. 

Doi turiști au rămas blocați sub Vârful Piatra Mare. Cum a fost găsit unul dintre ei
Doi turiști au rămas blocați sub Vârful Piatra Mare. Cum a fost găsit unul dintre ei

2 turiști au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, după ce au rămas blocați sub Vârful Piatra Mare.

Recomandări
Cheltuielile cresc în bugetul pe 2026. Statul vrea să strângă mai mulți bani din amenzi, TVA și jocuri de noroc
Cheltuielile cresc în bugetul pe 2026. Statul vrea să strângă mai mulți bani din amenzi, TVA și jocuri de noroc

Bugetul pentru 2026 este aproape gata. Statul speră că va încasa mai mulți bani din amenzi, jocuri de noroc și TVA.

Război în Iran, ziua 11. Trump, sfătuit să găsească un plan pentru ieșirea din conflict; IRGC: „Noi decidem când se termină”
Război în Iran, ziua 11. Trump, sfătuit să găsească un plan pentru ieșirea din conflict; IRGC: „Noi decidem când se termină”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 11-a zi, iar conflictul este „aproape încheiat", a spus Donald Trump. Azi-noapte, însă, explozii puternice au zguduit din nou Teheranul. 

Ne-am putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 35 de ani. Ce spun specialiștii
Ne-am putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimii 35 de ani. Ce spun specialiștii

Creșterile repetate de prețuri la carburanți pun presiune pe întreaga economie. Transporturile s-au scumpit deja, după ce motorina și benzina au avut majorări semnificative de preț, chiar peste noapte.