Sfântul Ilie, aducătorul de ploi. Tradiții și obiceiuri. Mai mult de 140.000 de români îşi celebrează onomastica

62467526
Shutterstock

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte, sâmbătă, pe Sfântul Ilie Tesviteanul, celebrat drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă.

Peste 140.000 de români îşi vor serba sâmbătă ziua onomastică, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Dintre aceştia 103.481 sunt bărbaţi şi 42.343 sunt femei, conform datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Ilie (88.501), Elias (6.793) şi Iliuţă (3.447) sunt cele mai des întâlnite nume între bărbaţii care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ilie. Lista continuă cu Lică (1.937), Elis (975), Ilia (444), Eliade(236), Ilieş (85), Iliuş (14) şi Iliev (4).

În cazul femeilor care poartă numele Sfântului Ilie şi derivate, cel mai întâlnit nume este Ilinca (28.150), urmat de Lia (6.904), Iliana (3.088), Lica (1.584), Eliana (1.375), Elis (577), Iliuţa (394), Ilia (188) şi Ilincuţa/Ilincuta (83).

Cine a fost Sfântul Ilie

Sfântul Ilie a venit pe lume cu peste 800 de ani i. Hr., în ţinutul Tesvi din Galaad, într-o familie de preoţi, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor şi zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi.

Citește și
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces

Legendele spun că Sfântul Ilie a fost gospodar, dar cu o fire foarte iute. El şi-ar fi ucis părinţii veniţi în vizită şi a mers apoi la Dumnezeu şi şi-a cerut iertare, primind un car şi un bici de foc pentru a-i ucide pe diavolii care îl stăpâneau. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu şi-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer şi aşteptând acolo sfârşitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor.

Obiceiuri și Tradiții

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, şi nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora. Tot în această zi, femeile mergeau la biserică şi dădeau pomană pentru morţi din roadele gospodăriei. În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau şi dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor.

Sânt-Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Pentru ţinutul sucevean este demn de amintit renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni, bâlci care, din anul 1814, în urma hrisovului lui Scarlat Vodă Calimach, era al doilea ca mărime din Europa, după cel de la Leipzig. Cu două-trei săptămâni înainte de 20 iulie, pe străzile Fălticeniului începea să se adune mozaic de lume şi se auzeau strigătele şi chemările negustorilor rostite în polonă, rusă, letonă, cehă, germană, maghiară, turcă sau arabă.

Tot în 20 iulie se ţin mai multe târguri sau petreceri câmpeneşti, precum Târgul de fete de pe Muntele Găina din judeţul Alba, în timp ce la Covasna are loc nedeea mocănească "âant Ilie la români", la Săcele se desfăşoară "Târgul feciorilor de la Săcele", la Polovragi - "Nedeea de la Polovragi" , iar la Fălticeni - "Şezătoarea".

În ziua de după Sfântul Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces

După ninsori și îngheț, șoselele României arată ca după bombardament. Numeroase gropi se dovedesc a fi capcane pentru șoferi, inclusiv în zonele asfaltate recent.  

Drepturi suplimentare la călătoria cu avionul, votate în PE. Bagaj gratis și loc obligatoriu lângă minor. Când se aplică
Drepturi suplimentare la călătoria cu avionul, votate în PE. Bagaj gratis și loc obligatoriu lângă minor. Când se aplică

Bagajul de mână în avion ar putea fi gratuit. Parlamentul European a votat mai multe drepturi pentru pasageri, inclusiv ca adulții care însoțesc copii ori persoane cu probleme de mobilitate să poată sta lângă aceștia fără a plăti suplimentar.

Setea de bani la buget reînvie proiecte vechi. Statul vrea, din nou, să intre pe piața apei îmbuteliate. Noul brand național
Setea de bani la buget reînvie proiecte vechi. Statul vrea, din nou, să intre pe piața apei îmbuteliate. Noul brand național

Statul român a reluat un proiect mai vechi de a a-și face propriul brand de apă minerală, care se va numi Dacia. Societatea care administrează 30% din izvoarele țării are în plan deschiderea unei fabrici în Deva, cel puțin pentru început.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.