Schema prin care doi angajați ai unei case de pariuri din București au câștigat peste 150.000 de euro

62267358
Shutterstock

Doi angajaţi ai unei case de pariuri au fost audiaţi de poliţişti, după ce, în contextul unor meciuri de fotbal, ar fi modificat manual cotele unor pariuri sportive şi ar fi declarat câştigătoare biletele depuse folosind procedura "cash out".

Potrivit unui comunicat al DGPMB transmis Agerpres, în cadrul acţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, miercuri, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 2 au pus în executare două mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată.

"Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2018 - 2019 doi angajaţi, în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei societăţi având ca obiect de activitate pariurile sportive, în contextul unor meciuri de fotbal, ar fi modificat manual, fără drept, cu intenţie, cotele unor pariuri sportive şi ar fi declarat câştigătoare biletele depuse folosind procedura "cash out", se precizează în comunicat.

Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul creat persoanei vătămate este în valoare de 750.000 de lei, informează Poliţia Capitalei.

"În vederea administrării materialului probator, miercuri, au fost puse în executare două mandate de aducere şi a fost îndeplinită procedura de citare pentru 26 de persoane, martori în cauză. Cei în cauză au fost conduşi la audieri, faţă de aceştia urmând a fi dispuse măsurile legale", mai arată DGPMB.

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.