România nu a trecut, de fapt, de primul val de COVID-19. De ce s-au înmulţit îmbolnăvirile

×
Codul embed a fost copiat

Numărul de noi îmbolnăviri cu COVID-19 se menține ridicat la noi în țară. Este a patra zi la rând de când numărul cazurilor confirmate de Covid 19 depășește 300. Astăzi au fost anunțat 330 şi 16 decese.

Dacă se mențin aceste valori, poate fi prelungită starea de alertă, spune, premieru Ludovic Orban, care confirmă că nu putem vorbi de valul 2 când primul val nu a trecut.

Noile cazuri au umplut spitalele. Institutul marius Nasta din Bucuresti, de exemplu, nu mai are locuri pentru pacientii confirmati cu COVID 19.

Aflat în vizită la Suceava, premierul spune că primul val de îmbolnăviri nu s-a Încheiat, pentru ca avem încă transmitere comunitara.

Iar expertii spun ca se înmulţesc îmbolnăvirile pentru ca oamenii ies din casa la fel de mult ca înaintea pandemiei. Și automat se expun pericolului de a se infecta. Epidemiologii calculeaza deplasarea oamenilor cu ajutorul indicelui RT.

Citește și
Actiuni de verificare a respectarii masurilor impuse prin Ordonantele Militare privind circulatia persoanelor in timpul starii de urgenta si aplicarea masurilor de prevenire a raspandirii COVID-19
Arafat: Dacă cifrele nu scad, "foarte probabil" se va prelungi starea de alertă

Conf. univ dr Emilian Popovici, Vicepreședintele Societății Române de epidemiologie: “Dacă avem un RT mai mare de 1 în următoarele 7-14 zile se va inregista o creștere a numărului de infectări. Toate țările din zona, cu excepția Ungariei sunt la un RT de 1!

Așadar, dacă ieșim mai mult din casă, epidemiologii spun că trebuie să purtăm și masca, mai ales dacă ne aflăm în aer liber, în apropierea altor persoane. Purtăm masca și atunci când vorbim în aer liber cu altă persoană.

Articol recomandat de sport.ro
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Eleonora Incardona a avut probleme la meciul lui Inter
Citește și...
S-au izolat de coronavirus, dar a apărut o altă epidemie. Drama trăită în Asia
S-au izolat de coronavirus, dar a apărut o altă epidemie. Drama trăită în Asia

Izolarea impusă pentru a stopa răspândirea noului coronavirus a dus la înmulțirea cazurilor de febră dengue în sud-estul Asiei, scrie Bloomberg.

Arafat: Dacă cifrele nu scad,
Arafat: Dacă cifrele nu scad, "foarte probabil" se va prelungi starea de alertă

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat sâmbătă că starea de alertă se va prelungi dacă numărul infectărilor cu COVID-19 se menţine la nivelul actual sau creşte.

Focare de coronavirus la două centre de copii. Câte cazuri au fost confirmate
Focare de coronavirus la două centre de copii. Câte cazuri au fost confirmate

Autorităţile de sănătate publică au declarat focare de coronavirus în două centre pentru copii din Buzău, după confirmarea cu COVID-19 a şapte angajate din aceste centre.

În ce condiții ne vom întoarce la restricții. Anunțul lui Ludovic Orban
În ce condiții ne vom întoarce la restricții. Anunțul lui Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a subliniat sâmbătă că nu îşi doreşte impunerea de noi restricţii, în contextul pandemiei de coronavirus, dar că acest lucru va fi posibil doar dacă cetăţenii vor respecta regulile.

Recomandări
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru
Mai mulți români au plătit cash mașini de peste 100.000 de euro. Ce riscă cei vizați de ANAF, pe lângă sechestru

Sunt multe mașini de lux în România, fără ca proprietarii să poată justifica sursa banilor cu care le-au cumpărat.

Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani
Gerul siberian deja năprasnic se va înteți. Localitatea din România unde e cel mai frig din ultimii 14 ani

Este ger de crapă pietrele în Moldova. În județul Botoșani au fost minus 16 grade Celsius, iar la Iași minus 14. Și în Delta Dunării, la Mahmudia, au fost minus 11 grade, cea mai mică temperatură din ultimii 14 ani.

Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri
Explozie a numărului de contribuabili la Sănătate: de la 7 la 12 milioane în mai puțin de un an. Unde se duc noile fonduri

Numărul românilor care plătesc asigurarea de sănătate (CASS) a crescut în ultimele luni ca urmare a modificărilor legislative.