În ce condiții ne vom întoarce la restricții. Anunțul lui Ludovic Orban

62130792

Premierul Ludovic Orban a subliniat sâmbătă că nu îşi doreşte impunerea de noi restricţii, în contextul pandemiei de coronavirus, dar că acest lucru va fi posibil doar dacă cetăţenii vor respecta regulile.

"Eu cred că soluţia este ca românii să respecte regulile în condiţiile date. Nu îmi doresc să mai impunem nicio restricţie. Dorinţa mea este ca viaţa să revină la normal, să nu mai afectăm nicio activitate economică, socială, culturală sau de altă natură. Lucrul acesta va fi posibil doar dacă, în condiţiile unei vieţi cât mai aproape de normal, oamenii vor respecta regulile, se vor păzi pe sine şi îi vor păzi pe cei din jur", a afirmat premierul, într-o conferinţă de presă, la Suceava, unde a participat la prezentarea proiectului centurii municipiului Suceava.

El a adăugat că starea de alertă va fi prelungită în condiţiile în care se va menţine "o transmitere în comunitate semnificativă".

"Starea de alertă ne conferă posibilitatea de a adopta măsuri. În cadrul stării de alertă, dacă va fi necesar să luăm alte măsuri decât cele pe care le-am luat odată cu adoptarea hotărârii de guvern şi a ordinelor comune ulterioare hotărârii de guvern, o să luăm alte măsuri. (...) Când situaţia epidemiologică va permite, atunci vom apela şi la alte măsuri de relaxare. Deocamdată, vedem efectul măsurilor de relaxare care au fost luate, într-o cadenţă gândită. În funcţie de evoluţia epidemiei urmează alte măsuri. (...) Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile. Analizăm ce se întâmplă în interiorul acestor 30 de zile. Dacă rămâne o transmitere în comunitate semnificativă, vom prelungi starea de alertă. Dacă nu, nu", a precizat premierul.

În ce condiții putem vorbi despre un al doilea val

 

În ce priveşte creşterea numărului de îmbolnăviri din ultima perioadă, Ludovic Orban a apreciat că bilanţul nu a crescut "atât de îngrijorător cum încearcă unii" să acrediteze.

Pe de altă parte, el a remarcat că alte persoane, "în special lideri din Opoziţie", susţin că ar fi vorba despre o "întreagă paranoia cu acest virus" şi îi îndeamnă pe români la nerespectarea măsurilor de siguranţă.

"Nu i-aş spune val 2. Am putea vorbi de un val 2 dacă ar fi dispărut complet răspândirea virusului în comunitate. Acest lucru nu s-a întâmplat. (...) Sigur că a crescut interacţiunea între oameni, sigur că numărul de contacte între oameni este mult mai mare, atâta timp cât s-au deschis terase, mall-uri, spaţii comerciale. Oamenii se întâlnesc, ajung în contact unul cu celălalt mult mai des şi există într-adevăr o creştere, pe care o urmărim cu mare atenţie. Cea mai bună modalitate de a stăpâni această creştere este ca românii să respecte regulile pe care le-am stabilit", a spus Orban.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62132237
Coronavirus România, 20 iunie. Bilanțul orei 13.00: 330 de cazuri noi de infectare și 1500 de decese

Coronavirus România, 20 iunie. Până sâmbătă, 20 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.730 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. În ultimele 24 de ore s-au înregistat 330 de cazuri noi.

62132291
O femeie din Constanța și-a prins capul în sistemul de decapotare al mașinii. În ce stare e

O femeie de 32 de ani din Constanța, aflată pe bancheta din spate a unui autoturism, a ajuns la spital, sâmbătă, în stare comatoasă, după ce capul i-a fost prins între sistemul de decapotare a autovehiculului şi haion, în timp ce maşina era în deplasare.

62126961
Orban: ”Doar 35% din români, conectați la rețelele de gaz natural”. Diferența uriașă față de Ungaria

Premierul Ludovic Orban, prezent sâmbătă la punerea în funcţiune a reţelei de gaze naturale în comuna Moara din judeţul Suceava, a atras atenţia că în prezent doar 35% din populaţia României este conectată la reţelele de gaz natural.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.