Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România a scăpat de MCV. Comisia Europeană a apreciat reforma în justiție. Iohannis: Este o mare reușită

Comisia Europeană închide în mod oficial, vineri, mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) pentru Bulgaria și România.

Mecanismul de cooperare și de verificare a fost introdus în 2007, la aderarea Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiție și în cel al măsurilor anticorupție, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei. Comisia abrogă acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism, arată instituția europeană, într-un comunicat..

Președinta Ursula von der Leyen a declarat: „Permiteți-mi să felicit Bulgaria și România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtășim cu toții, la nivelul Uniunii, și ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toți acești ani. Astăzi, a sosit momentul să recunoaștem aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare și de verificare. Activitățile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre.”

De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria și România în ceea ce privește reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România. În cazul ambelor state membre, Comisia a concluzionat că acestea și-au îndeplinit în mod satisfăcător obligațiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune și trebuiau să acționeze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023.

Citește și
MCV
Klaus Iohannis: Este posibil ca până la sfârşitul anului să se ridice MCV

La 5 iulie 2023, Comisia a informat Consiliul și Parlamentul European că intenționează să închidă în mod oficial MCV pentru Bulgaria și România, toate angajamentele specifice formulate în concluziile rapoartelor MCV fiind acum puse în practică. Potrivit deciziilor de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referință sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile anunțate astăzi reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia această constatare este valabilă în prezent pentru ambele state membre.

Comisia așteaptă cu interes continuarea cooperării cu Bulgaria și România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre, arată sursa citată.

Iohannis: Este o mare reușită a României

Președintele Klaus Iohannis a salutat decizia Comisiei Europene:„Este o mare reușită a României, a durat mult, în final am reușit. Putem concluziona că România s-a schimbat, că e un stat de drept, cu justiție funcțională, și totuși nu e momentul să încetinim lupta anticorupție, e momentul să accelerăm lupta antidroguri și cu evaziunea fiscală.”

Iar ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că, după 17 ani de cursă continuă, MCV este oficial de domeniul trecutului, menţionând că acest mecanism a avut un rol-cheie în reformarea justiţiei româneşti.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat că ridicarea oficială a Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este un moment istoric pentru democraţia noastră şi pentru întregul sistem judiciar din România.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult