Răzvan Cuc anunță concedieri la Tarom: "Dacă sunt competenţi îşi vor găsi alte joburi"

61969022
Pro TV

Peste 300 de persoane angajate la departamentele comercial, achiziţii şi economic din cadrul Tarom vor fi restructurate în perioada următoare, a anunțat luni ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

În același timp, la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi redus numărul posturilor de conducere, a mai transmis ministrul.

"La Tarom, Consiliul de Administraţie a aprobat restructurarea şi modificarea organigramei pentru mai multe direcţii, cu precădere de la direcţia comercială, direcţia de achiziţii şi direcţia economică. I-am spus doamnei director al Tarom că misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are în Tarom, să nu fie implicată emoţională, pentru că altfel nu va face nimic", a arătat Cuc.

Potrivit acestuia, este vorba de 300 de persoane pentru început.

"Să vedem şi ce facem la departamentul tehnic. Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, o parte dintre ei nu lucrează la întregul potenţial. Şi atunci cred că ar fi indicat să facem un centru de profit separat, se se întreţină tehnicul singur, din contracte de reparaţii de aeronave ale altor companii, nu doar Tarom. Veniturile de la terţe companii sunt în scădere. Cred că trebuie dat un imbold să lucreze cu cât mai multe companii", a continuat ministrul.

Citește și
Iranienii din București au sărbătorit în parc moartea ayatollahului Khamenei | FOTO
Iranienii din București au sărbătorit în parc moartea ayatollahului Khamenei | FOTO

Cuc a adăugat că urmează la CNAIR tăierea mai multor posturi de conducere.

"Avem foarte multe posturi de conducere, avem foarte mulţi oameni care teoretic se pricep foarte mult, dar dorinţa mea e să văd că se pricep şi la implementarea proiectelor, dar este şi mult balast şi trebuie să luăm decizii radicale", a continuat şeful de la Transporturi.

În acest sens, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a arătat că va fi o restructurare generală în toate departamentele companiei de drumuri.

Totodată, întrebat ce se va întâmpla cu aceşti oameni, Cuc a precizat: "Dacă sunt competenţi, sunt convins că nu va fi o problemă pentru ei să-şi găsească un alt loc de muncă".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Decizie anunțată în miez de noapte! Se prezintă FCSB la ultimele două meciuri din sezonul regulat?
Decizie anunțată în miez de noapte! Se prezintă FCSB la ultimele două meciuri din sezonul regulat?
Citește și...
Iranienii din București au sărbătorit în parc moartea ayatollahului Khamenei | FOTO
Iranienii din București au sărbătorit în parc moartea ayatollahului Khamenei | FOTO

Iranienii din România au sărbătorit duminică, în parcul bucureștean Herăstrău, moartea ayatollahului Khamenei și loviturile aplicate în aceste zile regimului criminal de la Teheran. 

Un bărbat a fost găsit mort și parțial carbonizat într-un apartament din Galați. Polițiștii au deschis o anchetă
Un bărbat a fost găsit mort și parțial carbonizat într-un apartament din Galați. Polițiștii au deschis o anchetă

Polițiștii au deschis o anchetă după ce un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost găsit mort într-un apartament din județul Galați, în urma unui apel la 112 care anunța fum dens.

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran. 

Recomandări

Două rachete iraniene lansate spre Cipru: Londra în alertă, experții exclud un risc direct pentru România
Două rachete iraniene lansate spre Cipru: Londra în alertă, experții exclud un risc direct pentru România

Secretarul britanic al Apărării anunță că două rachete iraniene au fost lansate în direcția Ciprului, unde Londra are baze militare. 

Cetățenii români din Orientul Mijlociu sunt în siguranță, spun autoritățile. Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe
Cetățenii români din Orientul Mijlociu sunt în siguranță, spun autoritățile. Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe

Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, participă duminică la reuniunea extraordinară a Consiliului de Afaceri Externe, convocată în urma atacurilor militare împotriva Iranului.