Protestele studenților continuă. Reproșuri la adresa lui Bolojan: „Pentru tine e un număr, pentru mine e chiria”

protest studenti
Agerpres

Zeci de studenţi din Timişoara au protestat, vineri seara, în Complexul Studenţesc, nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a le reduce bursele cu aproape 40%.

Preşedinta Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara (OSUT), Ecaterina Corbu, a declarat pentru Agerpres că protestele vor continua şi duminică, pentru că sunt sute de studenţi doar în UVT care beneficiază de bursa socială şi care ar fi foarte afectaţi de diminuarea acesteia.

„Vorbim despre sute de studenţi doar din Universitatea de Vest Timişoara care au burse sociale şi care chiar au nevoie de aceşti bani, pentru educaţie. Pe lângă ei sunt mii de studenţi cu burse din alte categorii (merit, studiu - n.r.). Vrem să trecem la forme mai vizibile de exprimare a nemulţumirilor noastre, să fim mai fermi. Suntem acum mai puţini pentru că e sesiune şi avem examene", a spus Ecaterina Corbu.

Tinerii aveau placarde pe care erau inscripţionate nemulţumirile adresate Executivului: „Educaţia nu se face cu stomacul", „În 2025, încă ne rugăm pentru nivelul de trai", „Protejaţi viitorul, nu-l tăiaţi!", „Statul educă doar dacă nu costă", „Soluţia magică pentru scăderea deficitului bugetar? Tăiem bursele studenţilor", „Câte burse poţi face dintr-un salariu de ministru?", „Drepturile sociale nu sunt opţionale", „Vrem echitate, nu austeritate!", „Nu studenţii sunt de vină pentru deficitul bugetar", „Pentru tine (Guvern, n.r.) e un număr, pentru mine e chiria!".

Potrivit noii propuneri a guvernanţilor, bursele ar urma să fie calculate în funcţie de salariul minim net, nu din cel brut, cum prevede legea actuală, ceea ce ar însemna o scădere a burselor de la 370 lei/student la 220 lei, respectiv, o reducere cu aproape 40%.

Citește și
protest studenti
Nou protest în faţa Ministerului Educaţiei împotriva intenției de a reduce fondurile alocate burselor

„Pentru noi, bursele nu sunt un moft sau un lux, ci sunt o necesitate, pentru că scopul lor este să ne acopere lipsurile pe care le avem pentru ca să ne putem continua studiile, să profesăm şi să fim liderii de mâine", au spus studenţii protestatari.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi lideri ai studenţilor din toate centrele universitare din ţară au organizat, joi, proteste împotriva intenţiei noului Guvern de a reduce fondurile alocate pentru bursele studenţeşti şi de a scădea, implicit, numărul de studenţi beneficiari ai acestei facilităţi.

Potrivit OSUT, reducerea deficitului bugetar nu se va soluţiona prin limitarea mecanismelor de sprijin şi incluziune pentru studenţi, fără de care mulţi dintre aceştia ar fi nevoiţi ori să renunţe la studii, ori să facă sacrificii suplimentare pentru a putea să continue să rămână în sistemul universitar şi astfel să nu atingă performanţele cerute în parcursul lor academic.

Toate aceste măsuri de austeritate nenecesare sunt propuse spre implementare în contextul în care doar 22,5% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 24 şi 35 de ani sunt absolvenţi de studii superioare iar rata de abandon universitar depăşeşte 40%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Protest spontan la ANAF Ilfov și la Trezorerie. Salariații acuză Guvernul că ajustează bugetul „pe seama angajaților”
Protest spontan la ANAF Ilfov și la Trezorerie. Salariații acuză Guvernul că ajustează bugetul „pe seama angajaților”

Angajați ai administrației județene Ilfov a ANAF, ai Trezoreriei și DGAMC au protestat spontan vineri, fiind nemulțumiți de măsurile pe care Guvernul intenționează să le adopte pentru ajustarea deficitului bugetar.

Nou protest în faţa Ministerului Educaţiei împotriva intenției de a reduce fondurile alocate burselor
Nou protest în faţa Ministerului Educaţiei împotriva intenției de a reduce fondurile alocate burselor

Câteva zeci de studenţi şi elevi protestează vineri, în faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind nemulţumiţi de iniţiativa Guvernului de a schimba modul de calcul al fondului de burse.  

Protest AUR în București. DGJMB: Manifestanții au forţat dispozitivul de jandarmi în Piaţa Victoriei. Nu au respectat traseul
Protest AUR în București. DGJMB: Manifestanții au forţat dispozitivul de jandarmi în Piaţa Victoriei. Nu au respectat traseul

Sute de susţinători AUR, în frunte cu preşedintele partidului, George Simion, au protestat, duminică, împotriva "austerităţii", manifestanţii mărşăluind din faţa Palatului Parlamentului către Piaţa Victoriei.

Recomandări
S-au băgat banii la partide. PSD, AUR și PNL au încasat cele mai mari fonduri de la bugetul de stat
S-au băgat banii la partide. PSD, AUR și PNL au încasat cele mai mari fonduri de la bugetul de stat

Statul român a făcut plăți de aproape 14,5 milioane de lei către opt partide politice în primele zile din 2026, potrivit unui comunicat al AEP. Cei mai mulți bani de la bugetul de stat au încasat PSD, AUR și PNL.

 

Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999
Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999

Reprezentanți ai Comisiei Europene au făcut precizări, miercuri, despre acordul comercial MERCOSUR, care a provocat scandal în coaliția de guvernare, după ce PSD a acuzat USR că a luat o decizie, prin ministrul Oana Țoiu, fără să discute cu partenerii.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.