Polițist din Covasna, cercetat pentru luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi fals intelectual

Politia Romana
Shutterstock

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au făcut trei percheziţii într-un dosar care vizează un poliţist de la IPJ Covasna, acuzat de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi fals intelectual.

”În data de 23 mai 2024, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, au efectuat trei percheziţii domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi fals intelectual de către un agent de poliţie din cadrul IPJ Covasna”, anunţă, vineri, DGA, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, în anii 2023 şi 2024, agentul de poliţie a primit direct foloase materiale care nu i se cuveneau de la o persoană cercetată într-un dosar penal.

Banii au fost ceruţi ”pentru a îndeplini, neîndeplini sau urgenta efectuarea unor activităţi procedurale într-o cauză penală, nu a înregistrat o plângere depusă de o persoană vătămată care reclama săvârşirea unei infracţiuni şi a întocmit un raport care conţinea date nereale pentru a justifica omisiunea înregistrării plângerii persoanei vătămate”.

”În data de 23 mai 2024 s-a dispus reţinerea agentului de poliţie pentru 24 de ore, cercetările fiind efectuate în continuare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al lucrătorilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna, al Brigăzii Operaţiuni Speciale Braşov şi Serviciului Operaţiuni Speciale Covasna”, a mai transmis DGA.

Citește și
matthew perry
Descoperirea despre moartea lui Matthew Perry care a schimbat cursul anchetei. Anunțul autorităților americane
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Trei bărbaţi au fost reţinuţi după ce au distrus un magazin şi au agresat un tânăr într-o localitate din Galați
Trei bărbaţi au fost reţinuţi după ce au distrus un magazin şi au agresat un tânăr într-o localitate din Galați

Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au provocat distrugeri într-un magazin dintr-o localitate din judeţul Galaţi şi au agresat un tânăr, informează miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Descoperirea despre moartea lui Matthew Perry care a schimbat cursul anchetei. Anunțul autorităților americane
Descoperirea despre moartea lui Matthew Perry care a schimbat cursul anchetei. Anunțul autorităților americane

La mai bine de şase luni după ce a fost găsit mort la 54 de ani, Departamentul de Poliţie din Los Angeles încă investighează moartea actorului Matthew Perry, care a decedat în octombrie 2023 din cauza efectelor acute ale anestezicului ketamină.

 

Mașină de poliție în misiune, lovită într-o intersecție din Craiova. Ce a arătat alcooltestul
Mașină de poliție în misiune, lovită într-o intersecție din Craiova. Ce a arătat alcooltestul

O mașină de poliție, aflată în misiune, a fost implicată luni într-un accident în Craiova.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei
Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei

Salvatorul fetiţei din Parcul Romanescu este un cetăţean indian, muncitor în construcţii, care va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, a anunţat primarul Lia Olguţa Vasilescu.