Peste 20.000 de copii se nasc prematur în România, iar pentru aproape jumătate nu sunt paturi

×
Codul embed a fost copiat

Bebeluși de numai câteva sute de grame se luptă pentru viață la Spitalul „Marie Curie” din Capitală. S-au născut prematur, cu probleme grave de sănătate, iar medicii încearcă zi și noapte să-i salveze.

Din 180.000 de copii, câți vin pe lume anual în România, 20.000 sunt născuți prematur. Iar pentru aproape jumătate dintre ei nu sunt pături în spitale.

Copiii născuţi prematur au uneori, la naştere, chiar şi 500 de grame. Din această cauză apar afecţiuni medicale grave, până când trupuşorul lor firav se mai dezvoltă.

Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei ATI de la Marie Curie: ”E o luptă extremă. El e prematur şi o malformaţie gravă de tub digestiv, de esofag, dar nu este doar problema asta. De fapt, plămâbul drept lipseşte. Avem zi de zi complicaţii majore pentru lcurul acesta. Dar de o jumătate de an supravieţuieşte aşa„.

După ani şi ani, bebeluşii salvaţi de doctori se întorc la spitalul în care au primit şansa la viaţă. Doctorul Cătălin Cîrstoveanu şi echipa lui au salvat sute. Este şi cazul lui Elif, această fetiţă care a împlinit zece ani. Am găsit-o îmbrăţişându-şi medicul.

Citește și
rezervisti
Nicușor Dan a promulgat legea privind pregătirea populației pentru apărare. Suma primită de cei care fac pregătirea militară

Pentru aceşti copii, statul vrea să mai cumpere cel puţin 100 de paturi echipate cu aparatură de ultimă generaţie.

Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei ATI de la Marie Curie: ”Să extindem capacitatea noastră de a îngriji aceşti prematuri şi nou-născuţi cu probleme critice, de la numărul de paturi pe care îl avem astăzi 250-260 câte om avea noi, spre 350-380. Asta este ceea ce ne dorim. Pentru ca acele liste de aşteptare pe care le vedeţi la noi sunt vieţi. la noi, în decurs de doi ani, au murit aproape 60 stând pe lista de aşteptare”.

De Ziua Mondială a copiilor născuţi prematur, medicii transmit un mesaj foarte important: mamele să nu-şi adandoneze pruncii. Să ceară sprijin şi se lupte pentru viaţa lor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Nicușor Dan a promulgat legea privind pregătirea populației pentru apărare. Suma primită de cei care fac pregătirea militară
Nicușor Dan a promulgat legea privind pregătirea populației pentru apărare. Suma primită de cei care fac pregătirea militară

Cetățenii care au finalizat programul de pregătire militară de bază primesc o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute.

Risc mare de avalanșe în mai multe zone montane din țară. Salvamontiști: „Nu vă aventurați.” Unde vor fi pericolele
Risc mare de avalanșe în mai multe zone montane din țară. Salvamontiști: „Nu vă aventurați.” Unde vor fi pericolele

Meteorologii avertizează că este risc mare, de gradul patru din cinci, de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine în munții Făgăraș, Bucegi, Țarcu, Godeanu, unde troienele de zăpadă au depășit doi metri.

Familia unui copil de doi ani și cinci luni acuză Spitalul Județean Constanța. Minorul este în moarte cerebrală după operație
Familia unui copil de doi ani și cinci luni acuză Spitalul Județean Constanța. Minorul este în moarte cerebrală după operație

Familia unui copil în vârstă de doi ani şi cinci luni acuză cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.