Patru persoane din Vrancea au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci culese din pădure

ciuperci
Shutterstock

Patru persoane din Bârseşti, trei femei şi un bărbat, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, miercuri seara, după ce au consumat ciuperci culese din pădure.

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, în jurul orei 19,00 au ajuns la UPU două femei de 71 şi 46 de ani şi un bărbat de 52 de ani, membri ai aceleiaşi familii, care au fost diagnosticaţi cu intoxicaţie acută cu ciuperci şi sindrom dispeptic, iar puţin după miezul nopţii la spital a ajuns şi vecina acestora, o femeie de 55 de ani, diagnosticată şi cu gastrită acută.

Toţi patru au consumat, miercuri, o mâncare cu ciuperci pe care au declarat că le-au cules din pădure.

Starea de sănătate a acestora este stabilă.

"În prezent, pacienţii sunt în afara oricărui pericol. Din fericire, nu au avut simptomatologie neurologică, iar cea digestivă a dispărut în urma tratamentului administrat. Medicii vor repeta analizele şi, în funcţie de rezultat, vor decide dacă aceştia pot fi fi externaţi", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma. 

Citește și
ciuperci
Ciuperci - proprietăți, riscuri și tipurile de ciuperci benefice pentru sănătate. Care sunt cele otrăvitoare și cum arată
Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Medicii trag un semnal de alarmă. Număr în creştere al celor care se prezintă la spital cu intoxicaţii cu ciuperci
Medicii trag un semnal de alarmă. Număr în creştere al celor care se prezintă la spital cu intoxicaţii cu ciuperci

Medicii de la Spitalul judeţean Târgovişte trag un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului de persoane care se prezintă la urgenţe cu intoxicaţii accidentale cu ciuperci, se arată într-un comunicat al spitalului, remis duminică AGERPRES.

Ciuperci - proprietăți, riscuri și tipurile de ciuperci benefice pentru sănătate. Care sunt cele otrăvitoare și cum arată
Ciuperci - proprietăți, riscuri și tipurile de ciuperci benefice pentru sănătate. Care sunt cele otrăvitoare și cum arată

Un element culinar excepțional, ciupercile sunt extraordinar de versatile. Speciile de ciuperci comestibile, cum ar fi ciupercile champignon și Portobello, au utilizări infinite în bucătărie.  

Mai mulți pelerini români au ajuns la spital cu toxiinfecţie după ce au mâncat ciuperci culese din pădure pe Muntele Athos
Mai mulți pelerini români au ajuns la spital cu toxiinfecţie după ce au mâncat ciuperci culese din pădure pe Muntele Athos

Un grup de 11 pelerini români care vizitau comunitatea monahală ortodoxă de pe Muntele Athos, Grecia se află acum în spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat ciuperci sălbatice culese în timpul unei drumeţii, au declarat oficialii greci.  

20 de persoane, dintre care un copil, au fost intoxicate cu ciuperci cumpărate de pe marginea drumului, în Buzău
20 de persoane, dintre care un copil, au fost intoxicate cu ciuperci cumpărate de pe marginea drumului, în Buzău

Douăzeci de persoane au necesitat, în ultimele zile, îngrijiri medicale după ce ar fi consumat ciuperci cumpărate de pe marginea drumului.

 

Zece persoane din Iași au ajuns la spital după ce au gătit acasă același lucru. Medicii trag un semnal de alarmă
Zece persoane din Iași au ajuns la spital după ce au gătit acasă același lucru. Medicii trag un semnal de alarmă

Zece persoane au ajuns la spital, în Iași și Suceava, în ultimele zile, intoxicate cu ciuperci culese din pădure și gătite acasă. Medicii trag un semnal de alarmă, mai ales că pericolul poate fi mortal.  

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.